Curg amenzile în trafic: 90.000 de lei în doar 24 de ore

În ultimele 24 de ore, polițiștii au intervenit 16 evenimente sesizate, iar în urma activităților desfășurate au constatat şase infracțiuni, au aplicat 160 de amenzi și au reținut şapte permise de conducere. Miercuri, poliţiştii au acționat pentru prevenirea faptelor antisociale şi menţinerea ordinii şi siguranţei publice. Au fost organizate trei acțiuni și s-a intervenit la 16 evenimente, dintre care 13 au fost sesizate prin apelul de urgență 112. În urma activităților, au fost constatate şase infracţiuni, din care trei contra patrimoniului (infracțiuni de furt și distrugere), o infracţiune la regimul circulației rutiere (conducere cu permisul suspendat), iar diferența au constituit alte fapte.

Pentru neregulile constatate, polițiștii au aplicat 160 de sancţiuni contravenţionale, în valoare de 89.000 de lei. Au fost reținute şapte permise de conducere și au fost retrase patru certificate de înmatriculare. În perioada de referință nu au fost înregistrate infracțiuni de mare violență și nici accidente de circulație grave. Poliţiştii din cadrul Biroului de Investigaţii Criminale s-au sesizat din oficiu despre faptul că, în noaptea de 20 spre 21 mai, în jurul orei 1, un tânăr, din municipiul Zalău a spart un geam de la o societate comercială din Zalău. În cauză a fost întocmit dosar penal pentru infracţiunea de distrugere. Cercetările continuă pentru administrarea întregului probatoriu. Poliţiştii din cadrul Biroului Rutier au oprit, de asemenea, pentru control la data de 20 mai, ora 18.30, o autoutilitară care circula pe bulevardul Mihai Viteazul, condusă de un bărbat din judeţul Buzău. Verificările efectuate de poliţişti au stabilit că bărbatul are permisul de conducere suspendat (conducere cu autoturismul neînmatriculat).

4 Thoughts to “Curg amenzile în trafic: 90.000 de lei în doar 24 de ore”

  1. Anonim

    care politisti? ordine publica, circulatie, politia locala, jandarmerie? si mai ales unde ? in Salaj? in Zalau?
    articol de 2 lei ! si ar mai fi o chestier, dca tot vreau astia sa fie disciplinati soferii, mai ales BIZONII si SMECHERII, atunci sa fie pornite odata RADEREL FIXE din Zalau ! si sa mai fie montate cel puitin inca 5 asmene aradaRE IN ORAS, DE LA GARA PANA SUS IN bRADET !

  2. Anonim

    Am o rugăminte sa nu se tot facă articole cu activitatea Politiei deoarece de Politia Locala nu este menționat nimic.. Nici procese verbale întocmite.. nici ca doar Polițiști Locali efectuează controlul persoanelor aflate în izolare.. Și aici vb de peste 50 de adrese care trebuie verificate zilnic.. Și multe alte activități cu care se lauda Politia Romana.. Și la care nu au nici un merit..

    1. Anonim

      Politia locala este transferata in subordinea Politiei Romane nationale ! deci tot ce face politia locala BINE este meritul politiei nationale !! Iar daca politia locala greseste sau calca pe bec, este doar meritul ei !! Nu este correct ?
      Nu asa s-a si plans ministrul velea de Politisti locali? Cum a gresit un politist local, cum a fost dat de exemplu ! Dar Ministrul a uitat de toata activitatea lor si binenteles a uita de greselile celorlalti politisti ! dar e mai simplu sa arunci in fata niste politisti loclai si asa ii acoperi pe cei ai lui !
      Cand ati vazut o patrula de politia nationala sa intervina undeva de la sine, sa se autosesizeze pe loc ! Nici nu mai tin minte asa ceva ! politia, cei de la ordine public , au orbul gainilor ! Iar cei de la circulatie, intervin doar la ordin sau cand au ei chef sa-l arda pe unul !

  3. gabi

    Foarte bine au facut. Suntem o tara de “smecheri”. Si as mai intra in marketuri unde le-as da amenda maxima tuturor iresponsab.ililor si jeguril.or care nunpiarta masca sau o poarta doar pe gura cu nasul neacoperit.

Leave a Comment