Cu ce mașini poți circula în unele țări europene fără să ai permis de conducere

Mai puțin cunoscute la noi, deocamdată, dar foarte răspândite în statele din Vest, mașinile care pot fi conduse de la vârsta de 16 ani și fără permis de conducere, în țările în care legislația permite,  au devenit o modă printre adolescenți. În Franța, de exemplu, tinerii pot circula cu astfel de mașini după ce au împlinit 14 ani și au cel puțin patru ore de instruire, dovedite printr-un atestat eliberat de o școală de șoferi. Trebuie specificat faptul că, deocamdată, în România, pentru a conduce un astfel de tip de vehicul este necesară obținerea unui permis de conducere categoria B1.

Bellier Jade Classic este una dintre mașinile ce pot fi conduse fără a detine permis de conducere în țările europene care permit prin lege acest lucru.  Mașina are un motor diesel cu o capacitate cilindrică de 523cm³, care dezvoltă 5,4 CP. Viteza maximă pe care o poate atinge este de 45km/h, iar capacitatea rezervorului este de 20 de litri. Consumul este de 3,2 litri la 100 de kilometri, iar mașina nu cântărește decât 390 de kilograme. Cu numai două locuri, Bellier Jade Classic are, totuși, un preț „piperat”: costă aproximativ 10.000 de euro.

Aixam Coupe, un alt vehicul ce nu necesită permis pentru a fi condus, are un motor cu o capacitate cilindrică de 400 centimetri cubi care dezvoltă, la fel ca modelele precedente, 5,4 cai putere. Astfel, viteza maximă este de 45km/h. Varianta Coupe S vă va costa 9.800 de euro, în timp ce versiunile Coupe Premium și Coupe GTI vor costa 11.800 de euro și, respectiv, 11.500 de euro.

Chatenet CH26 brandul cel mai cunoscut de pe această piață a lansat modelul CH26 care are un motor cu o capacitate cilindrică de 523cmc, care dezvoltă 5,4CP. Viteza maximă este de 45km/h, iar consumul este de 3 litri pentru fiecare 100 de kilometri. Bagajul are o capacitate de 600 de litri, iar prețul mașinii este de 13.025 euro. În cazul în care vă doriți și pachetul sport, acesta vă va costa încă 900 de euro.

 

 

2 Thoughts to “Cu ce mașini poți circula în unele țări europene fără să ai permis de conducere”

  1. Anonim

    cre’ca sunteti pe dinafara.In ro nu poti conduce nici maca un scuter fara permis.Mai studiati.

    1. Anonim

      Daca taceai, filosof ramaneai. Numai prostii spui! Legea e valabila, sunt cvadricicluri aceste masinute si pot fi achizitionate ( programul fiind deja modificat) inclusiv prin Rabla. Nu e nevoie de permis. Mai studiaza si, cand esti habarnist, taci!

Leave a Comment