Concurență acerbă pe locurile scoase la concurs în IPJ Sălaj

Înscrierile la concursurile organizate de Inspectoratul de Poliție Județean Sălaj s-au încheiat, candidații care își doresc să se angajeze în poliția sălăjeană fiind în număr mare. Așa cum am anunțat în articolul publicat de Magazin Sălăjean în 21 decembrie, o noutate în organizarea unor astfel de concursuri o reprezintă înființarea unor posturi pentru noul serviciu de Poliția Animalelor. Au fost la concurs 20 de posturi, din care 14  prin trecere a unor cadre în corpul ofiţerilor, iar şase prin încadrare directă din sursă externă. Peste 200 de dosare au fost depuse de cei care vor să se încadreze în structurile Ministerului Afacerilor Interne. Cele 14 posturi pentru care încadrarea se va face din sursă internă sunt în domeniile comunicaţii şi informatică, financiar, economic, investigaţii criminale, ordine publică şi poliția rutieră. Cele mai dorite locuri sunt cele opt de la structurile de investigaţii criminale – trei la Serviciul Investigaţii Criminale din IPJ, trei la Biroul Investigaţii Criminale Poliția Zalău şi câte unul la Poliţia Cehu Silvaniei, respectiv Poliţia Jibou, fiind înscriși în concurs 74 de polițiști. A mai fost scos la concurs un post de ofiţer la Serviciul de Investigare a Criminalităţii Economice, unul la Compartimentul Rutier de la Poliţia Jibou, unul pentru Secţia 3 Poliţie Rurală Jibou, două în cadrul structurii Financiar şi unul în cadrul Biroului de Comunicaţii şi Informatică. Nici noul serviciu Poliţia Animalelor nu duce lipsă de doritori. Aici sunt scoase la concurs șase posturi pentru: un ofiţer cu studii de zootehnie, psihologie, drept, economie ori calculatoare, doi medici veterinari (ofiţeri) şi trei agenţi. Pentru acest concurs s-au înscris 73 de persoane. Concursurile vor începe în 23 ianuarie.

 

8 Thoughts to “Concurență acerbă pe locurile scoase la concurs în IPJ Sălaj”

  1. ioan delu

    Concurenta mare? Toti tinerii astia frumosi si liberi injura politia.Acuma vor sa se faca politisti.

    1. viitorii pensionari la 45-50 de ani !!!

      tineri? care tineri ? marea majoritate au peste 30-35 de ani !! astia stau maxim 15 si ies la pesnie si nici nu o sa stie ce au facut in politie !!
      cati ofiteri peste 50 de ani mai sunt in IPJ Salaj ? astia merita premiati 🙂

  2. Anonim

    Trai bun. Bani mulți, muncă puțină, avantaje grămadă. Asta i servici pe inima romanului.

    1. Anonim

      poti merge! te tine capu?

  3. plt. Caisa Verde

    Rup poarta la angajare, cu gandul la greva pe care o pregatesc, pentru salarii? Dupa aceea, asteapta linistiti si superiori, pensionarea, la 42 de ani, cu aceeasi minte, intacta!

  4. 15:06

    Care cap? La militieni? Sa fim seriosi.

  5. te poti angaja si la 45 de ani si te pensionezi la 50 !!

    ciudat cum se aranjeaza lucrurile, mai ales ca unii candidati se dau deja castigatori !!
    pe vrema PSDului , ginerele lui Ciunt, „a castigat” concursul pe functie, fiind SINGURUL care a candidat, si nu a dat examen scris, doar un INTERVIU !!! asa a juns in sfarsit „ginerele lui CIUNT” sa fie TITULAR pe post, caci toate celellalte functii detinute, lea primity moca, fiind numit pe ele de sefi si politicinei afiliati PSD !!
    iar acuma, nu s-0a schimbat mai nimic !! a venit PNL si Bode isi NUMESTE pe functii pe toti consetenii si neamurile lui !!! exemple sunt ultimele numiri pe functiile de onducere !! sef la circulatie , fost sef de post de la Bode de acasa, sef adj la IOPJ altul de la Bode, ..
    deci toata aceasta mascarada cu aceste examene de admitere, asazise concursuri, este pt fraieri !!

  6. Anonim

    La atelierele de tamplarie , strungarie etc nu se inghesuie, desi la multi acolo le-ar fi locul

Leave a Comment