COMUNICAT DE PRESĂ

Șomerii și persoanele în căutarea unui loc de muncă din Șimleul Silvaniei, beneficiarii unui proiect privind combaterea inactivităţii

Miercuri, 15 iulie 2015, de la ora 12.00, la Pensiunea ”Castle Inn” din Șimleul Silvaniei (Strada Partizanilor 43) a avut loc seminarul pe tema angajabilității şomerilor de lungă durată şi a persoanelor inactive.
Acest eveniment a fost organizat de către Asociația ”Filantropia” Oradea în cadrul Proiectului „Spune Stop Inactivităţii”, cofinanţat din Fondul Social European prin Programul Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane 2007- 2013 „Investeşte în oameni!” (POSDRU/125/S/5.1/131155).
Cu acest prilej s-au diseminat rezultatele implementării proiectului, precum și stadiul cursurilor de formare profesională organizate. Până în prezent au fost oferite servicii de formare profesională pentru un număr de 182 de persoane organizate în 13 grupe de cursanţi. Dintre acestea au fost finalizate 10 grupe de curs (7 de calificare şi 3 de iniţiere), iar în momentul de faţă sunt în desfăşurare 3 grupe de calificare pentru diverse meserii. În cursul lunii iunie 2015, la Șimleul Silvaniei, o grupă de 14 persoane din grupul țintă – șomeri de lungă durată și persoane inactive – au început cursurile de inițiere pentru ocupaţia de infirmier/infirmieră, urmând să susțină în această săptămână examenul de promovare.
”Inactivitatea reprezintă o componentă extrem de negativă din viaţa unui om, mai ales în zona accesului pe piaţa muncii, care oferă suport vieţii zi de zi. Orice persoană care este angajată poate să-şi desfăşoare activitatea în mod normal, poate să-şi susţină familia şi poate să se dezvolte el însuşi ca persoană şi să se dezvolte din toate punctele de vedere. Inactivitatea este o dramă care opreşte orice progres din viaţa unui om şi mai mult decât atât aduce regres aproape pe toate planurile. Ştiind cât de greu reprezintă în ziua de astăzi găsirea unui loc de muncă, acest proiect continuă inițiativele noastre anterioare pentru îmbunătăţirea capacităţii de ocupare a şomerilor de lungă durată şi a persoanelor inactive. El reprezintă o necesitate şi are un impact benefic şi de durată”, a precizat preotul Laurenţiu Lazăr, coordonatorul de proiect din partea Asociației Filantropia.
În cadrul proiectului a fost realizată și o cercetare sociologică în județele Bihor, Sălaj și Satu Mare. Aceasta a arătat că din punct de vedere economic, jumătate dintre respondenţi (cei cu vârste de peste 45 de ani) se consideră dependenţi de autorităţile locale, iar cealaltă jumătate şi-ar dori să lucreze în sectorul privat, să deţină propria firmă sau să lucreze în străinătate. Peste 80% dintre cei intervievaţi şi-au căutat un loc de muncă, alocând pentru acest lucru între minim 3 luni de căutări şi maxim 3 ani. Dintre cei care şi-au căutat de lucru, un procent foarte ridicat, circa 70%, consideră că este dificil, chiar imposibil, să-ţi găseşti de lucru şi nu au deloc siguranţa că vor găsi un job.
Principalele dificultăţi în găsirea unui loc de muncă sunt considerate lipsa locurilor de muncă, distanţa prea mare până la locurile de muncă oferite, salariile necorespunzătoare, calificarea şi lipsa de experienţă.

Vă mulțumesc pentru colaborare.

Cu respect,
preot Laurenţiu Lazăr
coordonator de proiect, 0744 64 78 25

One Thought to “COMUNICAT DE PRESĂ”

  1. Zălăuan

    Capitalismul românesc, putred şi corupt, nu generează locuri de muncă. Capitalism aţi vrut, kakakapitalism aţi primit !

Leave a Comment