Circa 1.500 de pensionari sălăjeni vor avea pensii mărite

Vești bune vin de la Ministerul Muncii, pentru 1.500 de pensionari sălăjeni care au lucrat în grupele I și II de muncă și care au ieșit la pensie în perioada 1990 – 1 ianuarie 2011. Aceștia, alături de alți aproape 100.000 de pensionari din țară, vor beneficia de recalcularea din oficiu a pensiilor, implicit și de o majorare a veniturilor în urma acestei operațiuni. “Aproximativ 1.500  pensionari vor beneficia de recalcularea din oficiu în baza Legii nr. 221/27.07.2018”, ne-au transmis, luni, reprezentanții casei Județene de Pensii Sălaj.

Procesul de recalculare a pensiilor pentru acești beneficiari va începe la 1 octombrie 2018, principalele categorii profesionale la care se vor aplica noile prevederi fiind foști angajați din minerit, siderurgie, construcții, căi ferate și alte domenii care s-au încadrat în grupele I și II de muncă. “În iulie a apărut legea 221 pe 2018, care presupune recalcularea pensiilor, pentru cei care au lucrat în grupele de muncă, asta însemnând că vor fi creşteri. Se aplică la beneficiarii legii 192, la o parte dintre ei creşterile au fost nesemnificative, la alta nu au fost deloc. După acea lege 221 și recalcularea care va intra în vigoare de la 1 octombrie, practic vorbim despre o mărire cu o treime, în medie, la pensie. Vă dau un exemplu la mineri: până acum se împărțea la un stagiu complet de cotizare de 30 de ani, acum la 20, ceea ce duce la o creştere a pensiei cu o treime. Și alți beneficiari ai legii 221 sunt cei care au ieșit la pensie pe legea 163, ulterior datei de 1 ianuarie 2011, care au lucrat în condiții speciale: furnaliștii, siderurgiștii și alții. Se împarte la fel, la 25, în loc de 35. Asta înseamnă o majorare de pensie la stabilirea dreptului. Creșterea va fi tot cu o treime.”, a spus, zilele trecute, Lia Olguța Vasilescu, ministrul Muncii. Impactul financiar a fost calculat la 1,3 miliarde de lei.

 

 

One Thought to “Circa 1.500 de pensionari sălăjeni vor avea pensii mărite”

  1. Anonim

    Iarăși PSD acționează discreționar, pe sprânceană, de ce să fie recalculate numai pensiile ăstora ? Pensionari, boicotați referendumul organizat și ințiat de PSD. N-au decât să meargă la vot cei cu pensia recalculată noi, pensionarii nedreptățiți de PSD, să stăm acasă !

Leave a Comment