Cine sunt poliţiştii care se întrec pentru şefia IPJ Sălaj

Postul de şef al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Sălaj este râvnit de către trei candidaţi, potrivit oficialilor Poliţiei Române, care au refuzat să ne comunice numele lor, invocând legislaţia privind protecţia datelor cu caracter personal.

Doi dintre cei care speră să ajungă la comanda instituţiei sunt angajaţi ai Inspectoratului. Este vorba despre actualul împuternicit pe post, Miron Aurel Ştirb, şi despre Gabriel Terheş, cel pe care Ştirb l-a împuternicit, în octombrie 2017, la conducerea Poliţiei Municipale Zalău. Cel de-al treilea candidat este şeful Serviciului Public Comunitar pentru Eliberarea şi Evidenţa Paşapoartelor Simple, din cadrul Prefecturii Sălaj, Ionuţ Prodan.

Câştigătorul va fi desemnat în 7 septembrie, când candidaţii vor susţine o probă unică de selecţie – un interviu structurat pe subiecte profesionale. Aprecierea rezultatului final al interviului pe subiecte profesionale se face cu note de la 1 la 10. Este declarat „admis” candidatul care are nota cea mai mare şi primeşte cel puţin 7.00. În situaţia în care mai mulţi candidaţi au aceeaşi notă, postul îi revine celui cu cea mai mare vechime în specialitatea postului scos la concurs.

Reamintim că fotoliul de inspector şef al IPJ Sălaj a devenit vacant în luna august 2017, odată cu pensionarea, la doar 49 de ani, a lui Ovidiu Dosa. O lună mai târziu, comanda instituţiei a fost preluată, prin împuternicire, de către adjunctul de atunci, Miron Ştirb.

5 Thoughts to “Cine sunt poliţiştii care se întrec pentru şefia IPJ Sălaj”

  1. ANONIM

    Oricare din cei tre va fi numait ii doresc mult success in activitate dar, vreau sa se implice mai mult in solutionarea cazurile de spargeri de locuinte de la sate, foarte des auzim ca, in localitatea Popeni din comuna Mirsid s-a spart casa de la numarul X, dar, nu mai auzim ca, hotul a fost prins ,sanctionat, etc,in conditiile in care platim taxa de paza, si avem si post de politie in comuna, in ajun de Craciun (24 decembrie 2017),s-a spaert casa la sosea, inca nu se stie cine a fost, recent o alta spargere in 20 sau 21 august 2018, tot la sosea, sunt foarte multe case nelocuite deoarece au trebuit sa plece la munca in strainatate, iar cei ramasi sunt foarte bolnavi si neputinciosi c-am un locuitor la a 10 casa, si din acest motiv daca se plateste o taxa de paza,paza sa se faca, iar cei de la postl de politie din comuna sa se implice mai mult, sunt c-am scumpi la vedere.

  2. Domnu Mielu'

    Succes Gaby Terhes!
    Esti alegerea perfecta!
    Numa’ sa schimbi pupincuristii vechii garzi si trimite-i la spart sare la ocna ca au huzurit destul si au mancat cacat la greu!
    Le-o veni vremea clanurilor sa se destrame!

  3. Anonim

    Cel mai bine ar fi daca s-ar tine cont de studii si nu de coloratura politica caci e oricum o unitate care se cer studii necesare functiei.

  4. Anonim

    Nu va faceti griji domnul Știrb se pensioneaza si va fi cine trebe ca șef de unitate…

  5. Anonim

    Nu va faceti griji domnul Știrb se pensioneaza si va fi cine trebe ca șef de unitate si se va twrmina ai acest episos.

Leave a Comment