Centru de zi pentru integrarea socială a oamenilor străzii

Consilierii locali au aprobat, în cadrul celei mai recente şedinţe, înfiinţarea, în cadrul Direcţiei de Asistenţă Socială (DAS) Zalău, a unui centru de zi care să se ocupe de integrarea socială a persoanelor fără adăpost.

Noul serviciu social îşi va desfăşura activitatea în Punctul Termic nr. 9, situat pe Aleea Kiss Karoly, şi îşi propune îmbunătăţirea calităţii vieţii persoanelor cu adăpost din Zalău, „în vederea combaterii riscului de excluziune socială”, activitate ce vine în întâmpinarea celor derulate de către Centrul Social de Urgenţă pentru această categorie de persoane.

Potrivit reprezentanţilor Primăriei Zalău, înfiinţarea acestui serviciu nu presupune costuri suplimentare, „dat fiind faptul că activitatea implicată va fi exercitată pentru început de către personalul Centrului Social de Urgenţă al DAS”. Direcţia de Asistenţă Socială urmează să elaboreze un regulament de organizare şi funcţionare a serviciului, care va fi supus aprobării Consiliului Local.
Autorităţile estimează că de serviciile Centrului vor beneficia circa 60 de oameni ai străzii din Zalău.

One Thought to “Centru de zi pentru integrarea socială a oamenilor străzii”

  1. Anonim

    Ati adunat pe toti care sufla in pinga aici,
    Nu mai potiiesi cu copii pe strada
    Multumim politie locale si primariei.
    De ce nu au grija de ie la primarie?
    Nu le place mirosul sau vocabularul folosit?

Leave a Comment