Beneficiarii pensiei de urmaş sunt aşteptaţi la Casa de Pensii Sălaj

Beneficiarii pensiei de urmaş, elevii şi studenţii, cu vârsta de până în 26 de ani, care vor să primească şi în acest an drepturile băneşti, sunt aşteptaţi cu adeverinţele de studiu la Casa Judeţeană de Pensii (CJP) Sălaj. Elevii urmași în vârstă de peste 16 ani au obligația să prezinte adeverința (în original) din care să rezulte că în anul școlar în curs 2022-2023 urmează o formă de învățământ, organizată conform legii. Potrivit reprezentanţilor CJP Sălaj, termenul limită de depunere a adeverinței este până în 25 septembrie. În cazul nedepunerii adeverinței menționate, pensia de urmaș aferentă lunii octombrie se reține de la plată potrivit procedurii. Conform reprezentanților CJP Sălaj, întrucât anul universitar începe în 1 octombrie, iar studenții urmași în vârstă de până la 26 ani sunt în imposibilitatea prezentării sau trimiterii până în 25 septembrie a dovezii privind continuarea studiilor, într-o primă fază, aceștia au obligația ca până la data menționată să depună sau să trimită la sediul instituției o declarație pe propria răspundere în acest sens. În cazul nedepunerii declarației, până la data de 25 septembrie, pensia aferentă lunii octombrie va fi reținută de la plată, potrivit procedurii. De asemenea, până în 25 octombrie – adeverința în original din care să rezulte că în anul universitar 2022-2023, urmează o formă de învățământ superior, organizată potrivit legii trebuie depusă la sediul CJP Sălaj. În situația neprezentării până la data de 25 octombrie a adeverinței în original, pensia de urmaș aferentă lunii noiembrie va fi reținută de la plată.

5 Thoughts to “Beneficiarii pensiei de urmaş sunt aşteptaţi la Casa de Pensii Sălaj”

  1. […] Beneficiarii pensiei de urmaş, elevii şi studenţii, cu vârsta de până în 26 de ani, care vor să primească şi în acest  » Mai multe detalii […]

    1. Ioana

      Exista posibilitatea de a trimite declarația pe propria răspundere in format digital pana la depunerea la dosar a adeverinței in original împreuna cu actele adiționale?

  2. Andrea Lucza

    Si elevii de la gimnaziu? Si ei trebuie sa duca anual de acuma?

  3. Mirela

    Au uitat sa specifice ca mai trebuie un dosar cu șina , la care nu au de gând sa renunțe! !!!

  4. Mirel

    Dosar cu șina sa nu uitați ptr cei interesați!

Leave a Comment