Au demarat lucrările de modernizare a drumului judeţean 110E Nuşfalău-Plopiş

Nu mai puţin de zece kilometri de drum, aflat între localităţile Nuşfalău şi Plopiş, pe drumul judeţean DJ110 E, au început să fie modernizaţi graţie unui proiect finanţat din fonduri proprii de Consiliul Judeţean (CJ) Sălaj. Lucrările de modernizare au demarat în cursul zilei de luni, 20 octombrie. Proiectul de modernizare a DJ 110E, Nuşfalău – Plopiş, are o valoare totală de circa 4,5 milioane de lei şi este finanţat în cadrul unui contract multianual, suma alocată de CJ Sălaj pentru anul în curs fiind de două milioane de lei.
Modernizarea presupune aşternerea unui strat de piatră spartă, urmată de un covor asfaltic, pentru anul în curs fiind prevăzută doar prima etapă, respectiv stratul de piatră spartă. Proiectul va continua cu modernizarea porţiunii dintre localităţile Plopiş şi Făgetu, cu o lungime de aproximativ opt kilometri, lucrarea fiind în procedură de achiziţie publică. „Obiectivele investiţiei urmăresc un acces mai bun al unui operator economic important la o arteră rutieră de calitate, un acces mai bun al unei comunităţi izolate şi nu în ultimul rând condiţii suplimentare de dezvoltare economică a zonei. Proiectul asigură o creştere a gradului de viabilitate a drumului, de la o categorie inferioară – drum pietruit, la o categorie superioară – drum asfaltat”, apreciază preşedintele CJ Sălaj, Tiberiu Marc.

5 Thoughts to “Au demarat lucrările de modernizare a drumului judeţean 110E Nuşfalău-Plopiş”

  1. Anonim

    No, dacă-i operator politic important, sau cum o zîs domnu județean, apăi musai să fie 2 (două) drumuri asfaltate între Nușfalău și Plopiș. În paralel, să meargă pe care vrea, la alegere. Trăiască risipa!

  2. Anonim

    NU RISIPA ASA SE FURA BANII, ELEGANT DE 25 DE ANI, PRIN FIRME DE CASA ALE LUI MARC SI CSOKA.

  3. ass

    important este ca s-a dat drumul inainte de alegeri sa stie prostimea cu cine trebuie sa voteze. Caci dupa alegweri o sa fie mare surpriza când o sa afle lumea ca nu Iohanis le taie pensiile, ci le mareste impozitele si taxele noul si prea iubitul Ponta. Iar bani de continuoarea lucrarilor nuo sa mai fie si o sa ramana doar cu un drum pietruit,

  4. Anonim

    sa lasi un drum judetean care trece prin 7 sate cu lociutori intr-o stare de neimaginat asa cum este drumul judetean 191 Nusfalau-Tusa ,(nici daca era razboi nu putea arata asa) si sa faci unul lateral intre doua localitati doar care are si o alta variant bine asfaltata eu cred ca e sfidare la adresa cetateanului care-si rupe masinile pe dumul cu 7 localitati amintit

  5. Anonim

    rusineee d-le tibi!

Leave a Comment