Aparate auditive gratuite pentru persoanele cu deficienţe de auz din mediul rural

Persoanele cu deficienţe de auz din Sălaj, în special vârstnicii, pot beneficia de testări auditive gratuite dar şi de aparate auditive gratuite până la suma de 920 de lei. Asta în cazul în care se consultă în cadrul unui program demarat de Casa de Ajutor Reciproc a Pensionarilor din Zalău (CARP) desfăşurat pe parcursul acestui an în mai multe localităţi din mediul rural dar şi urban din Sălaj.
Programul testărilor gratuite pentru vârstnicii cu deficineţe de auz din judeţ, demarat de Casa de Ajutor Reciproc a Pensionarilor (CARP) din Zalău în colaborare cu o societate specializată, continuă şi în această lună în localitatea Dioşod, comuna Hereclean. Potrivit unor informaţii furnizate de Ioan Ivaşcău, preşedintele CARP Zalău, miercuri 24 iulie, o echipă de medici specialişti în domeniul ORL se va afla în localitatea precizată pentru a realiza testări auditive gratuie tuturor vârstnicilor, indiferent dacă sunt sau nu membri CARP. După consultaţie, în cazul în care se vor constata deficienţe sau unele probleme, pacienţii vor beneficia de tratament gratuit sau, în cazuri extreme, dacă e nevoie de aparat auditiv se va acorda o scutire de preţ de până la 920 de lei. Testările gratuite pentru vârstnici se vor desfăşura până la finalul lunii octombrie. Mai exact, în data de 14 august, în municipul Zalău, în data de 28 august la Cehu Silvaniei, în data de 11 septembrie la Panic şi în data de 23 octombrie în localitatea Vîrşolţ. Până în prezent, în cursul acestui an, de astfel de testări gratuite au beneficiat aproximativ 200 de persoane din localităţile Şimleu Silvaniei şi Românaşi. De precizat este faptul că, aceste testări vor avea loc în sediile cabinetelor medicale, a primăriilor sau după caz în anumite instituţii publice din localităţile amintite. De circa doi ani, de când CARP Zalău a demarat acest program gratuit de consultaţii pentru vârstnici, peste 2.000 de sălăjeni au fost testaţi de medicii specialişti, iar aproximativ 100 au fost depistaţi cu deficienţe grave de auz şi au primit aparate auditive gratuite.
Facilităţi pentru membrii
După cum a explicat preşedintele CARP Zalău, Ioan Ivaşcău, vârsticii membri ai instituţiei pot beneficia de o serie de reduceri la diverse servicii medicale: tratamente terapeutice, lucrări dentare, medicamente mai ieftine cu zece la sută şi consultaţii de medicină internă. Deasemenea, toţi membrii CARP pot solicita împrumuturi băneşti de până la maxim 6.000 de lei, cu o dobândă de opt la sută pe an. Tot printre facilităţile de care pot beneficia membrii instituţiei se numără şi: ajutoarele băneşti nerambursabile în cazul persoanelor vulnerabile, ajutoare de deces, excursii în ţară şi străinătate la preţuri mai mici, servicii de îngrijire corporală, coafor- manichiură-pedichiură, la preţuri aproape înjumătăţite faţă de preţurile pieţei.

2 Thoughts to “Aparate auditive gratuite pentru persoanele cu deficienţe de auz din mediul rural”

  1. erdei alex.

    ma intereseaza daca se mai face in municipiul zalau cind si unde?

  2. marin

    Raspuns pentru domnul ERDEI!!! Daca citesti mai atent poate gasesti raspunsul in articol în data de 14 august, în municipul Zalău, în data de 28 august la Cehu Silvaniei, în data de 11 septembrie la Panic .

Leave a Comment