Amenzi uriașe din acest an pentru cei care ard frunzele și crengile în gospodării

Arderea frunzelor și a celorlalte categorii de resturi (deșeuri) vegetale a fost interzisă prin lege începând din acest an, iar cei care vor încălca noua legislație vor suporta amenzi mari, care pot ajunge până la 20.000 de lei în cazul persoanelor juridice. Frunzele și alte resturi vegetale trebuie colectate selectiv, conform “Legii compostului”, care va intra în vigoare în 20 februarie 2021. Anul trecut, Parlamentul a adoptat Legea compostului  – Legea 181/2020 privind gestionarea deșeurilor nepericuloase compostabile. Prin acest act normativ se impune selectarea selectivă a deșeurilor nepericuloase compostabile, prin reciclarea/valorificarea acestora, folosind opțiunea de compostare/digestie anaerobă, în vederea protejării sănătății umane și a mediului înconjurător. Prevederile legii fac ca arderea frunzelor și a altor resturi vegetale să devină o contravenție care se pedepsește cu amendă de la 400 lei la 800 lei pentru persoanele fizice și de la 10.000 la 20.000 de lei pentru persoanele juridice. Constatarea contravențiilor și aplicarea sancțiunilor prevăzute în Legea compostului se fac de către personalul împuternicit din cadrul Gărzii de Mediu. Din păcate, în Zalău, dar și în alte localități ale județului, cei care locuiesc la case și nu au achiziționat un “compostor” vor fi puși într-o situație dificilă. Oamenii continuă să arunce pe unde apucă, în special la tomberoanele de la blocuri aceste resturi, punând în dificultate societatea de salubritate, care nu are prevăzut în contractul semnat cu Primăria Zalău ridicarea acestor deșeuri. Zălăuanii riscă, totodată, amenzi uriașe dacă aruncă în pădure sau în oricare alt spațiu public astfel de deșeuri, singura soluție fiind cea pentru care, de altfel, s-a optat cel mai puțin, din diverse motive, respectiv amplasarea de recipiente mari pentru compost în gospodării. Gospodarii nu s-au înghesuit să achiziționeze astfel de containere speciale, spunând că nu au unde să-l pună, fie că sunt neîncăpătoare ori au și un alt neajuns, acela că produc un miros urât. Mulți dintre cei care și-au amplasat astfel de recipiente în curți, oferite de societatea Brantner și societatea Ecodes în colaborare cu Primăria Zalău, pe lângă disconfortul suportat de ei, au primit și reclamații din partea vecinilor din acest motiv, al mirosului, mai ales vara și toamna, atunci când temperaturile cresc. Singura posibilitate la îndemână este achiziționarea contra cost de saci inscripționați, special destinați deșeurilor vegetale, saci care devin ineficienți atunci când sunt folosiți pentru crengi de dimensiuni mari sau pentru resturile provenite de la toaletarea arbuștilor ornamentali, a trandafirilor etc.

 

 

 

 

3 Thoughts to “Amenzi uriașe din acest an pentru cei care ard frunzele și crengile în gospodării”

  1. ing

    Pentru oprirea multor boli fitosanitare este recomandata arderea resturilor vegetale. Pai atunci cum facem? Numai la amenzi se gandesc conducatori nostri dragi…

  2. Anonim

    Troglodiții care au dat legea habar nu au despre munca într-o grădină sau livadă. Iar alți troglodiți, la fel că primii, vor aplica amenzi, că să-și justifice *munca”grea.

  3. asa ne trebuie daca trimitem in parlament

    tot felul de analfabeti, care ajung sa faca legi de felul asta.

Leave a Comment