Ambasadorul SUA a donat 250 de cărţi Bibliotecii Judeţene Sălaj

„Raftul American”, o colecţie de 250 de volume donate de ambasadorul Statelor Unite ale Americii în România, Hans Klemm, a fost inaugurat marţi, 30 ianuarie, la Secţia Tineri şi adulţi a Bibliotecii Judeţene „Ioniţă Scipione Bădescu” Sălaj, în prezenţa înaltului oficial american şi a reprezentanţilor autorităţilor locale şi judeţene.

Colecţia oferă acces la resurse despre SUA, culturile şi valorile americane şi conţine volume de literatură americană clasică şi contemporană, literatură pentru copii şi tineret, lucrări de metodică a predării limbii engleze, materiale pentru perfecţionarea cunoaşterii limbii engleză, continuarea studiilor în SUA, precum şi cărţi de politică externă, istoria şi geografia Statelor Unite.
„Gestul dumneavoastră este unul extraordinar de profund. Cartea este simbolul universului; dăruieşti carte, dăruieşti informaţie, dăruieşti putere. Nu vedem un gest mai nobil decât acesta, niciun dar mai important decât a dărui dreptul la cunoaştere”, precizat, la inaugurare, managerul BJS, Florica Pop, precizând că demersul reprezintă o continuare a proiectelor pe care instituţia sălăjeană le-a dezvoltat cu SUA în ultimii 15 ani.

„Una dintre priorităţile mele în calitate de ambasador al SUA este să ajut la asigurarea unei mai bune cunoaşteri reciproce a românilor şi americanilor. Iar cărţile sunt principalul instrument de cunoaştere a culturii, istoriei şi civilizaţiei. Gestul aceste este unul de prietenie între SUA şi judeţul Sălaj, municipiul Zalău, însă unul mărunt, având în vedere că vorbim de doar 250 de titluri, pe lângă cele 300.000 de volume existente aici, dar sper să fie de folos oamenilor din comunitate”, declarat, la rândul său, ambasadorul american. Acesta a primit, în mod onorific, permisul de cititor cu numărul 100, simbolizând cei 100 de ani de la Marea Unire.

Diplomatul s-a arătat impresionat de investiţiile pe care comunităţile din România le fac în bibliotecile publice: „Bibliotecile constituie un portal către comunitate, iar în SUA există o istorie îndelungată a finanţării bibliotecilor, atât din partea statului, cât şi a unor persoane fizice. În călătoriile mele prin România, intru adesea în biblioteci judeţene pentru că sunt parteneri vitali în încercarea noastră de a-i ajuta pe români să cunoască şi să înţeleagă mai bine cultura şi valorile americane. Sunt mereu foarte impresionat de investiţiile pe care comunităţile din România le fac în bibliotecile publice; nu doar în colecţiile de cărţi, care pentru mine sunt mereu surprinzător de mari, nu doar în clădirile care le găzduiesc şi care sunt impresionante, dar mai ales pentru investiţiile pe care bibliotecile judeţene le fac în comunitate. Aşa am înţeles, din cele spuse de dumneavoastră, că aşa se întâmplă şi aici”.

În ultimii 15 ani, Biblioteca Judeţeană a derulat o serie de proiecte cu parteneriat american, printre care Sala Internet (2002), Centrul Educaţional pentru Copii şi Tineret (2003), Democraţie şi Drepturile Omului (2003-2004), Dicţionarul Personalităţilor Sălăjene, Campania Antiviolenţă (2006), Biblioteca pentru toţi (2008), Biblionet Sălaj (2008-2012) şi Code Kids (2017).

4 Thoughts to “Ambasadorul SUA a donat 250 de cărţi Bibliotecii Judeţene Sălaj”

  1. Anonim

    AI VAZUT CE A SCRIS FARCAS: Mai mult, acesta a stat la semafor si a asteptat pana cand se face verde pentru a putea trece spre zona Primariei Zalau. SENZATIONAL!

  2. Anonim

    99 PERMISE! MULT PENTRU ZALAU SI ACTIVITATEA DOAMNEI POP!

    1. Anonim

      Ai dreptul la INFORMAŢIE, CETĂŢENE!
      Ştii ce înseamnă nr. 100?! ROMÂNIA 100 – Sărbătorim împreună… pentru că îţi faci rău vorbind fără să cunoşti, îţi recomandăm să te înscrii la BJ SJ ca înţelegi că nu se vorbeşte, înainte de a şti ADEVĂRUL!

  3. I. C.

    Să-i doneze și un Abecedar analfabetului „prof. univ. dr. ing” pus ministru P.S.D. la învățământ!

Leave a Comment