Ajutoare de urgenţă pentru zălăuanii care îşi reabilitează termic locuinţele

Zălăuanii cu venituri mici care intenţionează să-şi reabiliteze termic locuinţele prin programul demarat de Primăria Municipiului Zalău, prin cofinanţare europeană, vor putea beneficia de sprijin financiar, ajutor de urgenţă, cuprins între 800 şi 1.500 de lei. Asta, în cazul în care consilierii locali, întruniţi luni, 11 mai, în şedinţă ordinară de Consiliu Local (CL) vor aproba un proiect de hotărâre în acest sens. Conform proiectului, ajutorul de urgenţă se va acorda în baza unei cereri pe care solicitanţii trebuie să o depună în termen de maximum 60 de zile de la data semnării contractului de lucrări, la sediul Primăriei – Direcţia de Asistenţă Socială Comunitară (DASC) Zalău. Categoriile de persoane care vor putea beneficia de sprijin financiar sunt: persoanele cu handicap sau familii cu persoane cu handicap aflate în întreţinere, veterani de război, familii şi persoane singure, respectiv pensionari cu un venit lunar pe membru de familie care nu trebuie să nu depăşească suma de 1.082 de lei. O condiţie principală în obţinerea acestui ajutor este ca solicitantul să nu deţină altă locuinţă în proprietate, ajutorul financiar fiind acordat în baza unei anchete sociale.
Astfel, persoanele singure care realizează un venit de până în 1.082 de lei lunar vor primi un ajutor de urgenţă de 1.500 de lei; familiile cu doi membri, care realizează un venit de până în 1.500 de lei, vor primi un ajutor de urgenţă în sumă de 1.500 de lei; familiile cu doi membri care realizează venituri cuprinse între 1.501 şi 2.164 de lei vor primi un ajutor de urgenţă de 1.200 de lei; familiile cu trei membri care realizează un venit lunar de până în 2.250 vor beneficia de un ajutor în valoare de 1.500 de lei; familiile cu trei membri care realizează venituri cuprinse între 2.251 şi 3.246 de lei vor primi un ajutor de urgenţă în sumă de 1.000 de lei; familiile cu mai mult de trei membri care realizează venituri pe membru de până în 750 de lei vor primi 1.500 de lei, iar pentru familiile cu mai mult de trei membri care realizează venituri pe membru cuprins între 751 şi 1.082 de lei, se va acorda un ajutor de urgenţă de 800 de lei.
Prin Programul de reabilitare termică a locuinţelor, Fondul European şi bugetul de stat suportă 60 la sută din totalul cheltuililor eligibile, iar diferenţa este asigurată de autorităţile locale, respectiv asociaţiile de locatari. Contribuţia celor din urmă variază în funcţie de venitul mediu lunar net pe membru de familie.

2 Thoughts to “Ajutoare de urgenţă pentru zălăuanii care îşi reabilitează termic locuinţele”

  1. […] Zălăuanii cu venituri mici care intenţionează să-şi reabiliteze termic locuinţele prin programul demarat de Primăria Municipiului Zalău, prin cofinanţare europeană, vor putea beneficia de sprijin financiar, ajutor de urgenţă, cuprins între 800 şi 1.500 de lei. Asta, în cazul în care consilierii locali, întruniţi luni, 11 mai, în şedinţă ordinară de Consiliu Local (CL) vor aproba un proiect de hotărâre în acest sens. Conform proiectului, ajutorul de urgenţă se va acorda în baza unei cereri pe care solicitanţii trebuie să o depună în termen de maximum 60 de zile de la data semnării contractului de lucrări, la sediul Primăriei – …read more […]

  2. Anonim

    Dar cei de la casa particulara, cu venituri mici, ce se intampla??? ei platesc impozit si altii care stau la bloc beneficiaza de sprijin financiar….

Leave a Comment