Acuzat de pedofilie, Wendt Mayco Norbert le râde în nas judecătorilor

Într-o țară în care totul este pe dos, nu trebuie să ne mai mire că unii presupuși călăi circulă liberi. Trist și inexplicabil este că sub ochii celor care ar trebui să le protejeze, victimele lor par să nu înțeleagă pericolul la care se expun și caută în continuare compania celor care le-a făcut rău. Este și cazul cetăţeanului german Wendt Mayco Norbert, trimis în judecată de către procurorii DIICOT Sălaj pentru pedofilie, și care aflat sub control judiciar, s-a întâlnit, de curând, cu victima sa, ziua în amiaza mare, în Șimleu Silvaniei. Iar dacă nici călăul, nici victima, nu pot conștientiza ilegalitatea unei astfel de sitații, atunci singura soluție rămâne ca instața să ia decizii corecte în privința amândurora.

Germanul a călcat în picioare tot ce a putut
Trimis în judecată de procurorii DIICOT Sălaj pentru pedofilie, cetăţeanul german Wendt Mayco Norbert – aflat la această oră sub control judiciar – a încălcat de curând interdicția impusă de instanța de judecată de a lua legătura cu persoane – parte în dosar. Astfel că germanul s-a întânit, în cursul săptămânii trecute, cu Augustin Rostaş, cumnatul victimei, fapt confirmat inclusiv de reprezentanții Inspectoratului de Poliție Județean Sălaj, care au sesizat Tribunalul Sălaj cu privire la acest aspect.
Ce este mai grav însă s-a petrecut în urmă cu o lună, în Șimleu Silvaniei, acolo unde Wendt Mayco Norbert s-a întâlnit cu victima sa, deși, așa cum spuneam mai sus, magistrații i-au interzis categoric acest lucru.

Cu sau fără lanțuri…
“Unul dintre asistenți noștri l-au văzut, în urmă cu o lună, pe copil împreună cu cetățeanul neamț, într-un cartier din Șimleu Silvaniei. Atunci când și-au dat seama că sunt văzuți, cei doi au fugit”, ne-a declarat ieri Violeta Milaş, directorul Directiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului (DGASPC) Sălaj. Potrivit acesteia, la ultimul termen de judecată, DGASPC a adus la cunoștința instanței, printr-o sesizare oficială, faptul că minorul s-ar fi întâlnit cu presupusul neamț acuzat de pedofilie, însă decizia de a-l plasa pe cel din urmă după gratii aparține, evident, magistraților. “Atâta timp cât neamțul a fost închis după gratii, nu am avut niciun fel de problemă cu acest copil. Imediat ce a aflat că cetățeanul german a fost plasat sub control judiciar, lucrurile s-au agravat, comportamentul copilului schimbându-se radical. A devenit mult mai agitat și a avut câteva tentative de a fugi de la noi. Datoria noastră este să informăm instituțiile statului cu privire la ceea ce se întâmplă. Ceea ce am și făcut. Din nefericire însă, nici copilul nu pare să înțeleagă că acel om îi face rău. Fiind abuzat, am încercat să îl protejăm cât mai mult de neamț, însă nici nu îl putem lega în lanțuri. Nici părinții săi nu vor să înțeleagă acest lucru, că acel om reprezintă un real pericol pentru acel copil de 16 ani. Este un lucru extrem de greu, de trist, să te lupți cu astfel de mentalități”, ne-a declarat Violeta Milaș.

“De-a baba-oarba”…
Contactat, purtătorul de cuvânt al Tribunalului Sălaj, judecătorul Costin Moldoveanu, ne explică faptul că, în 13 iulie 2016, judecătorii sălăjeni s-au pronunţat asupra cererii formulate de DIICOT- Biroul Teritorial Sălaj, privind înlocuirea măsurii preventive a controlului judiciar cu măsura arestului preventiv în cazul inculpaţilor Wendt Mayco Norbert, trimis în judecată sub aspectul comiterii infracţiunilor de act sexual cu un minor şi pornografie infantilă, şi Augustin Rostaș, trimis în judecată sub aspectul comiterii infracţiunii de trafic de minori. “Cererea a fost motivată pe împrejurarea că inculpaţii s-ar fi întâlnit cu minorul, parte civilă în cauză, încălcând obligaţiile stabilite de Curtea de Apel Cluj la data de 05 mai 2016, cu ocazia luării măsurii controlului judiciar în privinţa celor doi inculpaţi”, ne spune Costin Moldoveanu. Tot el adaugă faptul că, în urma analizării solicitării procurorilor DIICOT, “făcând aplicarea art.215 alin.7, art.202 şi art.223 Cod de procedură penală, instanţa de judecată a dispus respingerea cererii formulate şi menţinerea măsurii controlului judiciar, constatând că nu sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de lege pentru a se dispune înlocuirea acestei măsuri cu măsura arestului preventiv în cazul celor doi inculpaţi”. Cu alte cuvinte, deși existau sesizări oficiale de la Poliția sălăjeană și DGASPC Sălaj, cum că Wendt Mayco Norbert a încălcat ordinul unei instanțe de judecată de a se întâlni cu părți din dosar, inclusiv cu victima sa, magistrații sălăjeni au decis să respingă cererea procurorilor DIICOT de a-l readuce pe cetățeanul german după gratii.
Cum era de așteptat, procurorii DIICOT Sălaj au contestat decizia judecătorilor sălăjeni, dosarul urmând a fi înaintat Curţii de Apel Cluj în vederea soluţionării căii de atac.

Remember…
La prima judecare, în 2014, Wendt Mayco Norbert a fost condamnat la şase ani de închisoare.
De asemenea, Curtea de Apel Cluj a decis ca inculpatul german, dar şi cumnatul băiatului să scape de arestul preventiv, după aproape doi ani petrecuţi după gratii. Cei doi au fost plasaţi sub control judiciar şi obligaţi să respecte mai multe obligaţii, respectiv să se prezinte la instanţa de judecată ori de câte ori sunt chemaţi, să informeze de îndată organul judiciar care a dispus măsura sau în faţa căruia se află cauza cu privire la schimbarea locuinţei şi să se prezinte la organele de poliţie desemnate cu supravegherea: în cazul inculpatului Augustin Rostaş – Poliţia Şimleu Silvaniei, iar în cazul inculpatului Wendt Mayco Norbert – Poliţia Măerişte, conform programului de supraveghere întocmit de organul de poliţie sau ori de câte ori este chemat. În plus, ei nu au voie să depăşească limita teritorială a României decât cu încuviinţarea prealabilă a instanţei şi nici să se apropie de persoana vătămată şi de martori.

Comunitatea din Giurtelecu Şimleului este revoltată
Eliberarea din arest a pedofilului german a pus pe jar comunitatea din Giurtelecu Şimleului, comuna Măerişte, acolo unde bărbatul a ales să locuiască până la pronunţarea unei sentinţe definitive. Neamţul se află în sat încă de la sfârşitul săptămânii trecute, sosirea lui punându-i pe jar pe săteni. Autorităţile locale s-au autosesizat de îndată şi au făcut o vizită bărbatului a cărui casă îl găzduieşte pe inculpat, dat fiind faptul că acesta are un copil minor. „Viceprimarul şi asistenţii sociali din Primărie s-au deplasat la locuinţa din Giurtelec şi au încheiat cu gazda cetăţeanului german un raport privind riscurile la care acesta şi fiul său se expun primindu-l în spaţiu pe inculpat. Proprietarul casei a semnat pe proprie răspundere că se va asigura că fiul său să nu aibă de suferit în vreun fel”, ne-a declarat primarul din Măerişte, Vasila Lazăr.
Viceprimarul Lucian Chiş susţine că autorităţile locale au luat legătura atât cu avocatul lui Wendt Mayco, cât şi cu cei de la poliţia comunală pentru a identifica modalităţile prin care cetăţeanul german se poate muta din sat. „Nu este deloc bine că ne-am pricopsit cu el în comună. Noi ne-am autosesizat imediat ce am aflat, i-am explicat săteanului situaţia în care se află, iar acesta a semnat pe proprie răspundere că nu i se va întâmpla nimic copilului. Oricum, situaţia nu poate continua astfel, aşa că i-am atras atenţia bărbatului că dacă germanul nu pleacă din sat, vom solicita celor de la Protecţia Copilului să îl preia pe minor, pentru siguranţa lui”, precizează Chiş.
Potrivit spuselor sale, oamenii din sat sunt revoltaţi pe situaţia creată şi speră să scape cât mai repede de musafirul nepoftit. „Ce caută la noi în sat? Să plece în altă parte, să se mute la Şimleu Silvaniei, la hotel, numai să scăpăm de el. Copiii noştri nu mai sunt în siguranţă pe uliţele satului câtă vreme omul acesta stă în Giurtelec”, şi-a arătat îngrijorarea o femeie din localitate, mamă a doi copii.

Vândut ca un sclav pentru raporturi sexuale
Reamintim că neamţul a intrat în vizorul anchetatorilor în luna martie a anului 2014, în urma informaţiilor furnizate de către ofiţerii din cadrul Departamentului de Informaţii şi Protecţie Internă (DIPI). Patron al unei firme de construcţii din Germania şi a două societăţi din Sibiu şi Cluj-Napoca, Norbert Wendt Mayco a început să vină în Şimleu Silvaniei în 2011, la diferiţi parteneri de afaceri. Cu prilejul unei astfel de vizite, în iunie 2011, inculpatul l-a cunoscut în parcarea unui supermarket din Şimleu pe minorul trimis la cerşit de către soţii Rostaş.
Mai întâi a tatonat terenul, oferindu-i băiatului diverse cadouri şi bani, plimbându-l cu maşina prin ţară şi vizitându-i pe tutori. După ce a efectuat câteva vizite la locuinţa minorului şi a celor doi soţi, bărbatul a transportat şi cazat minorul în diferite pensiuni şi hoteluri de pe raza judeţului Sălaj. De asemenea, le-a propus soţilor ca acesta să întreţină în repetate rânduri acte sexuale cu minorul, în schimbul unor sume de bani cuprinse între 100 şi 1.000 de lei. Cei doi Rostaş au fost de acord ca băiatul să fie exploatat sexual, încasând banii înainte de consumarea actelor sexuale.
Inculpaţii au ajuns în arest la finele lunii mai 2014, iar băiatul a fost preluat în regim de urgenţă de către Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Sălaj.

6 Thoughts to “Acuzat de pedofilie, Wendt Mayco Norbert le râde în nas judecătorilor”

  1. Anonim

    Bătrânul asta scârbos are de partea lui complicitatea celor care l au avut in grija din familie. Faptul ca nu il deranjează compania acestui libidinos cu pofte bolnave, e si mai grav, sunt si bani la mijloc si uite ca pana la urma neamtul are ce vrea. O sa facă 18 ani băiatul imediat si nu va mai fi nicio problema pentru el. In mod normal, un tânăr de 16 ani stie exact ce vrea însă in cazul acestui băiat situatia este cu totul alta..Pacat ca viitorul ii va fi marcat de decizii care nu sunt ale lui…

  2. Tăunu

    Într-o ţară putredă şi coruptă, normal că justiţia îşi dă în petec !

  3. Anonim

    Rusine justitiei din simleu si cluj,de doi ani nu sunt in stare sa rezolve acest caz.CONDAMNARE SI EXPULZARE din ROMANIA ,simplu.Daca victima era copilul unui magistrat,in cat timp se judeca?Bine ca am expulzat 2 politisti turci,in regim e urgenta desi existau suspiciuni ca asupra lor se pot face acte de tortura de catre autoritatile turce.

  4. Anonim

    de ce nu apare comentariul?

  5. Calyn

    Castrare chimica ca si in Cehia pentru neamt !

  6. .....

    Mare zarva facuta atunci si acum nimic .Cam asta e Romania, si bn inteles justitia…..ia sa faca asa cv in Norvegia…..nici tutori nici faptasul nu vedea de graba libertate. …Romania nu are legi bn pt asa fapta. …si nu numai ….in multiple cazuri legile noastre sunt blande…..corupti,trafic de persoane ,droguri ,etc, etc ….pacat pt Romania

Leave a Comment