A început recensământul de probă în Sălaj

Direcţia Judeţeană de Statistică Sălaj a anunțat, vineri, desfăşurarea în perioada 10 – 16 martie 2021 a autorecenzării, etapă a Recensământului de probă al populaţiei, în care persoanele cuprinse în eşantion se pot autorecenza prin completarea chestionarului online după preînregistrare. Informaţii privind eşantionul selectat pentru recensământul de probă sunt disponibile pe site-ul DJS Sălaj. Eşantionul cuprinde gospodării din Zalău şi Crişeni. Este primul recensământ care se va desfăşura preponderent online. Fiecare persoană are posibilitatea de a se autorecenza, în doi paşi: pasul unu constă în completarea formularului de preînregistrare pentru membrii gospodăriei, disponibil AICI sau accesând codul QR din pliantul primit; pasul doi constă în completarea chestionarului individual, accesându-şi propriul chestionar prin link-ul primit pe adresa de email indicată de fiecare, la preînregistrare. Preînregistrarea de la pasul unu este indispensabilă pentru a primi link-ul de accesare a chestionarului individual. Autorecenzarea se va putea realiza de pe orice smartphone, tabletă, laptop sau PC. Având în vedere condiţiile sanitare impuse de pandemia de Covid este recomandată autorecenzarea (prin completarea chestionarului online). Autorecenzarea aduce mai multe beneficii: evitarea contactului cu persoane externe locuinţei, gestionarea timpului liber conform preferinţelor, precum şi asigurarea calităţii răspunsurilor furnizate direct de fiecare persoană. Informaţiile colectate prin intermediul chestionarelor individuale vor fi prelucrate în conformitate cu legislaţia în vigoare privind protecția datelor cu caracter personal şi anonimizate imediat după intrarea în sistem. Datele colectate la recensământul de probă nu vor fi făcute publice şi nici diseminate în vreun fel. Recensământul de probă este necesar în vederea îmbunătăţirii modului de organizare şi desfăşurare a recensământului propriu-zis din primul semestru al anului 2022.

2 Thoughts to “A început recensământul de probă în Sălaj”

  1. Vio

    Bani cheltuiți inutil!

    1. Anonim

      Aveți dreptate

Leave a Comment