Şapte comune sălăjene, fără medic de familie

Şapte comune sălăjene nu au, în prezent, medic de familie, iar în două oraşe din judeţ mai este nevoie de câte un medic. Potrivit Ligiei Marincaş, directorul Direcţiei de Sănătate Publică Sălaj, în oraşele Şimleu Silvaniei şi Jibou, este nevoie de câte un medic, iar şapte comune sunt fără medic de familie. Este vorba de comunele Benesat, Carastelec, Crasna, comună în care ar mai fi nevoie de încă un medic, Ip, Lozna, Surduc şi Treznea.  Asistenţa medicală primară pentru locuitorii acestor comune este asigurată de medicii de familie din localităţile învecinate sau în unele cazuri medicii sunt desemnaţi pentru a asigura serviciile medicale. „De exemplu, pentru asigurarea asistenţei medicale pentru locuitorii din comuna Carastelec a fost desemnat, până în prezent, medicul de familie din Boghiş, însă încercăm să găsim o altă variantă”, a explicat Ligia Marincaş.

Carenţele de personal privind medicina de familie survin din lipsa unor fonduri care să atragă personalul către zonele rurale. „Populaţia din aceste comune nu este foarte mare, medicii nu sunt motivaţi. S-a luat măsura reducerii numărului de pacienţi înscrişi pe listele medicilor de familie. Dacă până acum, numărul mediu de persoane înscrise pe lista unui medic de familie era de 1800, acum s-a înjumătăţit, ajungându-se ca pe lista să fie înscrise 600-700 de persoane”, a precizat directorul DSP Sălaj.
Activitatea cabinetelor de medicină de familie se desfăşoară cu medici titulari, personal angajat şi colaboratorii externi. La nivelul judeţului Sălaj, potrivit datelor furnizate de Dana Cordea, director adjunct al Casei de Asigurări de Sănătate Sălaj, sunt, în prezent, 119 medici de familie, din care 56 îşi desfăşoară activitatea în mediul urban, iar 63 în mediul rural. Personalul medical din mediul rural beneficiază de sporuri de muncă în condiţii critice. Sporurile sunt reglementate prin Ordinul Nr.163/93 din 2008 pentru aprobarea criteriilor de încadrare a cabinetelor medicale din asistenţa medicală primară şi din ambulatoriul de specialitate în funcţie de condiţiile în care se desfăşoară activitatea şi sunt cuprinse între 10 şi 60 la sută. Acordarea lor se face în funcţie de punctajul obţinut, între 10 şi 40 de puncte, în urma evaluării criteriilor de încadrare a cabinetelor, precum distanţa faţă de oraş, distanţa faţă de localitatea cu cea mai apropiată structură de primire a urgenţelor sau starea drumurilor de legatură.
Prin cabinetele de medicină de familie se furnizează următoarele servicii medicale: intervenţii de primă necesitate în urgenţele medico-chirurgicale, activităţi de medicină preventivă, activităţi medicale curative, activităţi de îngrijire la domiciliu, activităţi de îngrijiri paliative şi activităţi de consiliere. De acestea pot beneficia atât pacienţii asiguraţi, înscrişi pe lista proprie sau a altor cabinete, precum şi, contracost, cei neasiguraţi. Potrivit reprezentantului Casei de Asigurări de Sănătate Sălaj, Dana Cordea, pesoanele neasigurate beneficiază de un pachet minim de servicii medicale gratuite care vizează urgenţe medicale chirugicale, boli cu potenţial endemic, vaccinările din programul naţional de imunizare, sarcina, lăuzia şi planificarea familială.

7 Thoughts to “Şapte comune sălăjene, fără medic de familie”

  1. Anonim

    xx d-na Maricas , COSEIU ce medic de familie are? nu stiti ca toti oiamenmii din comuna Coseiu nu au medic de familie ? stiti ca opamenilor le-a fost luate fisele si nici nu se stie pe unde sunt, la ce medici?habar nu aveti ca oamenii nu au unde sa se duca pentru o reteta,pentru o tensiune,pentru nimic,nimic ce tine de medicina.In ce tara traiesti dna marincas daca nu stii ca, comuna coseiu nu are medic in comuna?

  2. Anonim

    Doamna director, numarul optim de pacienti a ramas tot 1800 , a fost redus numarul minim de inscrisi pe listele medicilor de familie in localitale urbane, de la 1000 la 800 inscrisi , pentru a se incheia contract cu cjas !

  3. Anonim

    desfintati definitiv aceste institutii ca dsp casa de sanatate pentru ca nu fac nimic numai maninca banii cu salariile degeaba.nicolaescu are dreptate dar ponta nul lasa sasi faca treaba de ministru.

  4. Anonim

    desfintati posturile de asistenti cominitari pentru ca aceste persoane nu fac nimic pentru bolnavi.chiar nu vedeti acest lucru

  5. Anonim

    in Crasna sunt 3 medici de familie, in Ip 1 medic, in Surduc 1 medic, despre ce vorbim??? medic desemnat???? este vorba de Salaj????

  6. TEPES

    …….si eu am cautat fisa medicala pt. mama. Cele mai multe fise medicale dinCoseiu sunt la Ciobanca (CIOBAN ) la camera 4 parter.

  7. Zălăuan

    Dacă nu sunt medici de familie, nu vor fi bilete de trimitere false, precum cele de la Constanţa, unde s-au furat de la stat, 500.000 euro.
    În tot răul este şi câte un bine.

Leave a Comment