Pacienții cu Covid-19 vor fi tratați gratuit, chiar dacă nu sunt asigurați la Sănătate

Până la sfârşitul anului, pacineții infectaţi cu noul coronavirus vor fi trataţi gratuit, chiar dacă sunt neasiguraţi la Sănătate. Guvernul României a aprobat joi, 24 septembrie, un proiect de Ordonanţă prin care prelungeşte până la sfârşitul anului decontarea din Fondul Naţional Unic al Asigurărilor Sociale de Sănătate a tratamentului acordat oamenilor infectaţi cu covid-19, indiferent că sunt sau nu asiguraţi la sănătate. Actul normativ prevede prelungirea până la sfârșitul anului a unor măsuri care vizează sistemul de asigurări sociale de sănătate, cu impact pozitiv în limitarea răspândirii coronavirusului. Concret, se prelungesc până la sfârşitul anului următoarele măsuri: acordarea serviciilor medicale și medicamentelor pentru tratarea oamenilor diagnosticaţi cu boala Covid-19 şi a complicaţiile acesteia, indiferent că pacienţii sunt sau nu asiguraţi la sănătate sau sunt de cetăţenie străină; contractarea de către casele de asigurări de sănătate a întregii sume alocate de Casa Naţională de Asigurări de Sănătate cu destinaţie servicii medicale spitaliceşti; menținerea modalității de decontare lunară pentru unităţile sanitare cu paturi care furnizează servicii medicale spitaliceşti, în regim de spitalizare continuă, fără a mai fi necesară o regularizare a trimestrelor II, III și IV; – decontarea serviciilor medicale acordate în unităţile sanitare din asistenţa medicală primară şi ambulatoriul de specialitate clinic la nivelul activităţii efectiv realizate, dar nu mai mult de opt consultaţii/oră/medic; consultațiile medicale acordate în asistența medicală primară și ambulatoriul de specialitate, inclusiv pentru unele servicii conexe necesare actului medical, pot fi acordate și la distanță, utilizând orice mijloace de comunicare; – posibilitatea ca medicii de familie să prescrie pentru pacienții cronici medicamente restricționate din Lista cuprinzând denumirile comune internaționale corespunzătoare medicamentelor de care beneficiază asigurații, cu sau fără contribuție personală, pe bază de prescripție medicală în sistemul de asigurări sociale de sănătate, precum și denumirile comune internaționale corespunzătoare medicamentelor care se acordă în cadrul programelor naționale de sănătate, aprobată prin Hotărârea Guvernului nr. 720/2008, cu modificările şi completările ulterioare; decontarea la nivelul realizat a serviciilor acordate de unităţile specializate, care furnizează consultaţii de urgenţă la domiciliu şi transport sanitar neasistat, aflate în relaţie contractuală cu casele de asigurări de sănătate, în condiţiile în care acestea depăşesc nivelul contractat; – posibilitatea suplimentării sumelor contractate cu casele de asigurări de sănătate cu furnizorii de servicii medicale paraclinice, pentru investigaţiile paraclinice efectuate în regim ambulatoriu, necesare monitorizării pacienţilor diagnosticaţi cu COVID-19 după externarea din spital; decontarea la nivelul realizat a serviciilor de îngrijiri medicale la domiciliu și serviciile de îngrijiri paliative la domiciliu, în condiţiile în care acestea depăşesc nivelul contractat; decontarea serviciilor medicale acordate de sanatoriile/secţiile sanatoriale din spitale, care desfăşoară activitate, la nivelul indicatorilor realizaţi în limita valorii de contract, dacă se acoperă cheltuielile efectiv realizate sau, după caz, la nivelul cheltuielilor efectiv realizate, în limita valorii de contract, în situaţia în care valoarea indicatorilor realizaţi este mai mică sau egală cu nivelul cheltuielilor efectiv realizate, fără a mai fi necesară o regularizare a trimestrelor II, III și IV; – menținerea valabilității biletelor de trimitere pentru specialităţi clinice, inclusiv cele pentru specialitatea medicină fizică şi de reabilitare, biletelor de trimitere pentru specialităţi paraclinice, recomandărilor medicale pentru dispozitive medicale, tehnologii şi dispozitive asistive, precum și a deciziilor de aprobare pentru procurarea dispozitivelor medicale, tehnologiilor și dispozitivelor asistive, al căror termen de valabilitate expiră până la data de 31 decembrie 2020.

 

One Thought to “Pacienții cu Covid-19 vor fi tratați gratuit, chiar dacă nu sunt asigurați la Sănătate”

  1. Regim criminal

    Va să zică, neasigurații sunt tratați gratuit iar asigurații, bolnavi cu boli cronice, nu sunt tratați, spitalele sunt ocupate de covid.

Leave a Comment