O nouă hoție în magazine: metoda „Salamul”

Nu se mai miră nimeni atunci când constată, personal sau prin exemplele prezentate de alții, că a fost păcălit de producătorii români sau străini care își vând produsele în marile magazine. Este o practică tot mai des întâlnită: realizarea de profit, cu complicitatea acestor supermarketuri care dovedesc o totală lipsă de respect față de clienți, prin afișarea unor prețuri diferite la raft față de cele existente în baza casei de marcat, prin tratamentul indiferent pe care îl aplică unor solicitări sau situații în care clienții atrag atenția că au fost păcăliți sub o formă sau alta, și, mai nou, prin expunerea pe rafturi a aceluiași produs (nu doar asemănător, ci identic!) dar cu ambalaj și firește, diferențe de preț deloc de neglijat.

Pe munca voastră, patronii necinstiți își umflă conturile zilnic!

Unul dintre cazurile frecvente este cel al unui produs care a făcut istorie în țară și peste hotare – Salamul de Sibiu – un produs apreciat de consumatori pentru gustul său deosebit dar și pentru faptul că, atunci când este fabricat cu simț de răspundere și ingredientele de calitate, se distanțează de celelalte produse din aceeași gamă alimentară. Asociația Pro Consumatori (fostă Asociaţia pentru Protecţia Consumatorilor din România – APC România) membră a Organizației Europene a Consumatorilor, a analizat prețul afișat în magazine la 12 mărci de salam de Sibiu (Pikok, Bun şi Convenabil, Reinert, Salsi Sinaia, Gusturi Româneşti, Carrefour, Agricola, Auchan, Cora, Billa, Aldis şi CrisTim).

Salamul de Sibiu comercializat sub cele 12 mărci este fabricat de Cris-Tim, Salbac SA (Gusturi Româneşti, Pikok, Agricola), H&E Reinert SRL (Cora, Billa, Auchan, Carrefour, Bun şi convenabil, Reinert), SC Angst SRL (Salsi Sinaia – Salam de Sibiu). Acest studiu face parte din Campania Națională de Informare și Educare ”Să învățăm să înțelegem eticheta!”. Prin această campanie, experții Asociației Pro Consumatori (APC) își propun să-i învețe pe consumatori să înțeleagă eticheta produselor astfel încât aceștia să facă achiziții în cunoștință de cauză.

Prețurile la Salamul de Sibiu feliat și ambalat în vid la 100 grame, fabricat de procesatorii de carne din Asociația Producătorilor de Salam de Sibiu diferă, așa cum diferă atât gustul, aportul nutrițional cât și calitatea produsului. Cel mai ieftin salam de Sibiu este produs de Hanul Boieresc (se vinde la Penny) și costă 4,15 lei suta de grame, iar cel mai scump este cel produs de Angst și Agricola, cu prețuri de peste 7 lei suta de grame (72-75 lei kg). Piaţa este compusă şi din grupe mici de consumatori, orientate spre anumite cerinţe speciale; în piaţă există deci anumite „nişe”, pe care se concentreaz producătorii. Unii consumatori nu concep să cumpere decât anumite mărci, alţii – doar la preţuri maxime, indiferent ce, pe principiul “e scump deci e cel mai bun”. Un principiu, evident, fără nicio legătură realitatea.

Străinii au mereu impresia că în România merge orice!

 Pornind de la aceste fapte dovedite științific, producătorul Reinert ne oferă, de ca și când noi am fi chiar cu toții incapabili s obervăm, două “sortimente” de salam de Sibiu: la 5,99 lei suta de grame, şi la 7,59 lei același gramaj. Care este, totuși, diferenţa dintre cele două, dacă preţurile sunt diferite? APC a analizat în laborator cele două produse din ambalaje diferite iar concluzia este cea pe care o bănuiți. Este vorba despre unul și același produs. Unul la 59 de lei kilogramul, celălalt la peste 76 de lei kilogramul. Singura explicaţie este nişa de piaţă: pentru tabăra celor exigenţi, acest producător oferea salamul feliat în ambalaj cu eticheta pe care este scris mare salam de sibiu, iar salamul “Bun şi convenabil”, care este acelasi salam, pentru ceilalţi.

Comercializarea aceluiași sortiment de Salam de Sibiu care aparține acestui unic producător, sub două mărci (Bun și convenabil și Reinert), având aceeași compoziție, aceeași declarație nutrițională, dar preț diferit, fără a se oferi vreo justificare în acest sens (oricum, evident că nu există nici măcar o explicație plauzibilă), este de natură a induce consumatorii în eroare, aceștia crezând că au de a face cu două produse diferite calitativ

Prin urmare, această practică poate fi considerată a fi una înșelătoare în raport cu definiția din art. 6, alin. 1, lit. d) – 

„O practică comercială este considerată ca fiind acțiune înșelătoare dacă aceasta conține informații false sau, în orice situație, inclusiv în prezentarea generală, induce în eroare sau este susceptibilă să inducă în eroare consumatorul mediu, astfel încât, în ambele ipoteze, fie îl determină, fie este susceptibilă a-l determina pe consumator să ia o decizie de tranzacționare pe care altfel nu ar fi luat-o, chiar dacă informațiile sunt, în fapt, corecte în raport cu unul sau mai multe dintre următoarele elemente: d) prețul sau modul de calcul al prețului ori existența unui avantaj specific al prețului”.

„Din păcate, tot mai mulți consumatori folosesc prețul ca unic criteriu de alegere a produselor alimentare, fără a-și pune întrebări legate de structura costurilor care au dus la formarea acelui preț. În România, calitatea produselor alimentare este stabilită de către marile rețele comerciale, nicidecum de consumatori, așa cum ar fi firesc într-o economie de piață. După 27 de ani de democraţie nu au avut loc schimbări importante în privinţa respectării drepturilor consumatorilor de către operatorii economici. Cei care fac afaceri în România nu au înţeles cât de important este consumatorul pentru afacerea lor.

Majoritatea afacerilor din România nu are ca element central consumatorul, ci realizarea cu orice preţ, în orice condiţii şi într-un interval de timp cât mai scurt a unor profituri uriaşe. La această stare de fapt a contribuit şi statul român, care prin instituţiile sale nu a întreprins suficiente măsuri atât în plan legislativ, cât şi din punct de vedere al supravegherii pieței, ca să protejeze drepturile și interesele consumatorilor români.” a spus conf. univ. dr. Costel Stanciu – președinte APC.

Studiul a fost efectuat de Asociația Pro Consumatori (APC) România, Organizație de utilitate publică din 2005, apolitică, non-profit, singura organizație de profil din România membră a BEUC (Bureau Européen des Unions de Consommateurs)  – cea mai mare organizație la nivel european pe segmentul protecției consumatorilor.

 

 

5 Thoughts to “O nouă hoție în magazine: metoda „Salamul””

  1. I.C.

    După imagini, nu e vorba de același magazin, unul din produse este etichetat ca „preț de discount”, după știrea mea nu fabrica stabilește prețul la raft, deci ce campanie este aceasta pe care o duceți?
    Nu consum salam de Sibiu, dar la salam bănățean cumpăr doar Reinert, după ce am constatat că celelalte fabrici nu respectă nici rețeta, nici cumpărătorul, umplu cu cartilagii, seu, ligamente, colorant și altele asemenea, carne foarte puțină!
    Încă o dată, ce campanie duceți prin falsificare?

    1. Anonim

      Nu este nicio falsificare si nicio campanie, ci un raport al APC. Nu e relevant faptul ca magazinele sunt diferite ci faptul ca ACELASI produs, facut de ACELASI producator, este vandut sub etichete diferite si preturi diferite. Cum sa vinzi acelasi produs sub doua etichete si denumiri diferite ? Lasati faptul ca sunt magazine diferite, nu asta spun specialistii ci faptul ca au analizat produsul si este acelasi. Falsul este la producator, nu ati inteles despre ce e vorba daca nu sesizati esentialul.

  2. Anonim

    Este acelasi magazin!!! Aceleasi vitrine, aceleasi fonturi (litere si cifre) doar ca PESTE eticheta alba vizibila in stanga este lipit abtibild galben, specific produselor care s evand la discount. Producatorul e acelasi, produsul e acelasi, lucru stabilit prin analiza de laborator. mai mult, mai vand si sub alte forme. Probabil c aunii au nevoie sa li se explice pe litere sa inteleaga unde e pacaleala.

  3. NoMoreFake

    Sigur ca este furt pe fata. La o vitrina (magazinul e unul si acelasi) la care se reped cei cu bani, e pus salamul de sibiu fara eticheta saracului, la cealalta unde merg cei mai amarati e pusa eticheta Bun si Convenabil, ca atrage, nu? Concluzia e clara. Acelasi produs bagat in doua ambalaje diferite, dintre care ala mai scump ii pacaleste pe cei care se reped la produsele asa-zise de lux. Mizerabil!

  4. Anonim

    Înainte de a alătura poze cu produse din loturi diferite (diferență mare de nr. de lot, adică de timp, același produs, eticheta înlocuită între timp cu alta), de la magazine diferite, iar unul la promoție (etichetă galbenă!), altul la preț integral (etichetă albă), ați cerut și informații de la producător, sau doar acel producător a fost ținta? Reinert face cele mai bune mezeluri, incomparabile față de seurile celorlalți, dar e firmă străină și trebuie atacată, fie și cu înscenări sub regia și sigla APC. Deci nu aveți nici o bănuială, nu vedeți (sau vă faceți că nu vedeți) nimic, publicați ce vi se trimite de către…

Leave a Comment