O mamă din Zalău acuză medicii de la Pediatrie 3 Cluj de superficialitate

Zălăuanca Simona Rus, mamă a unei fetiţe de 4 ani, reclamă pe contul său de Facebook, modul superficial în care medicii de la Secţia Pediatrie 3 a Spitalului Clinic de Urgenţă pentru Copii Cluj-Napoca i-au tratat copilul. Ulterior, într-o scrisoare deschisă transmisă presei, femeia povesteşte în amănunt corvoada drumurilor dintre casă şi spital, fără ca specialiştii de la clinică să îi pună un diagnostic concret ori să îi dea un tratament potrivit.

Mama susţine că a ajuns cu fetiţa ei la Secţia Pediatrie cu o tuse chinuitoare din cauza căreia micuţa nu putea dormi de câteva nopţi, după ce tratamentul primit de la medicul de familie nu se dovedise a fi eficient. După consultaţie, pediatrul de gardă a prescris un tratament cu sirop de tuse şi aerosoli cu soluţia salină şi le-a trimis acasă. Au urmat alte câteva nopţi nedormite din cauza tusei iritative, pentru ca în prima zi din an, cele două s-au întors la camera de gardă a aceleiaşi clinici, primind un nou tratament pe bază de antiinflamatoare, zinc şi aerosoli cu adrenalină şi ser fiziologic. În timpul nopţii, starea copilei se înrăutăţeşte: începe să vomite, tremură, geme şi tuşeşte foarte tare. Cu copilul în braţe, Simona Rus ajunge în Unitatea de Primiri Urgenţe a Spitalului Clujean, unde medicul care îi ascultă plămânii exclude eventuale complicaţii, însă le trimite pentru internare la Secţia Pediatrie 3, specializată în Pneumologie pediatrică.

În cele câteva zile petrecute acolo, femeia susţine că fiica ei a fost tratată cu superficialitate, fără a i se face analize: „A tuşit în spital de am ţinut treji jumătate de palier de pacienţi. Nu ni s-a facut nicio analiză, pentru că nu era necesar”, a scris Simona Rus pe contul său de Facebook.
Sunt externate în 5 ianuarie, deşi – spune mama – micuţa nu se însănătoşise – pentru ca după trei zile, să facă febră, să acuze dureri şi să tuşească sever. Cele două ajung cu salvarea la Urgenţe, unde o radiografie confirmă că fetiţa are pneumonie, şi este internată la Infecţioase.

„Am plâns. Mai plâng şi acum, când scriu, de neputinţă. Şi mă gândesc că de o lună umblăm, pentru o tuse nenorocită, cu un copil de 4 ani. Şi nu mi se pare normal, nici corect, nici nicicum. Şi mă gândesc că plang destul de rar de felul meu… şi mă mai gândesc că alţii umblă pentru boli mult mai grave, nu pentru o nenorocită de tuse care a dat în pneumonie. Nu vreau să vânez capetele doctorilor, vreau să se ştie ce s-a întamplat. Şi să nu mai facă asta. Vreau să comunice, să facă analize şi să trateze copilaşii. Cu compasiune, cu respect, că sunt oameni, nu cobai sau statistici, cu interes. Şi cu medicamente adecvate.

Aş vrea doar să aibă copii, în locul copilului meu. Să simtă ce simt eu acum. Le-am scris în chestionarul de satisfacţie: ca pacient am nevoie de comunicare! Să mi se spună ce am, de ce am, şi ce se vrea să se facă pentru a fi bine. Vreau compasiune, pentru că sunt om şi sunt într-o situatie vulnerabilă, nu am ajuns acolo pentru că mă plictiseam acasă… şi evident, vreau tratament – pentru asta mă prezint acolo. Rezultat din analize, nu din presupuneri. Vreau să se schimbe ceva în sistem, în ţara asta, şi cred cu tărie că schimbarea începe în fiecare din noi. Îi invit pe domnii doctori să reflecteze la această întâmplare. Şi le mulţumesc, încă o dată, din inimă. Sau din plămâni”, scrie Simona Rus, care este decisă să facă plângere la conducerea spitalului.

Purtătorul de cuvânt al Spitalului, conf. dr. Călin Lazăr, ne-a declarat că în lipsa unei sesizări oficiale, conducerea unităţii nu poate lua nicio măsură: „Ca să putem face un lucru oficial, dânsa trebuie trimită o sesizate pe mailul Spitalului. După ce se studiază toate, probabil în două-trei săptămâni, îi dăm răspuns despre ce şi cum am constatat”.
Oficialul Spitalului a ţinut să precizeze că pentru diagnosticarea pneumoniei, în protocoalele de specialitate radiografia nu este în capul listei de investigaţii medicale.

4 Thoughts to “O mamă din Zalău acuză medicii de la Pediatrie 3 Cluj de superficialitate”

  1. Anonim

    chisbora sorin ai pus/o@@!!!

  2. Anonim

    doamna a ajuns la Cluj cu fetita din cauza incopetentei medicilor din spitalul Zalau.

  3. Simona Rus

    Nu, doamna a ajuns sa revina de la Cluj, la doamna Cristina Pop din Zalau. Pentru ca unii medici din Zalau sunt mai competenti decat multi dintre cei din Cluj. Articolul este de anul trecut. Intre timo, s-a depus plangere la spital, s-a favut ” ancheta” in urma careia toata lumea de la pediatrie 3 si-a favit treaba exemplar iar fetita in cauza a fost…. aaaa….. a avit ghinion. Un fel de „pățăști” da nu e vina nimanui. Eu sunt mama din articol.

  4. Simona Rus

    Nu, doamna a ajuns sa revina de la Cluj ( unde locuieste momentan…) la doamna dr Cristina Pop din Zalau. Pentru ca unii medici din Zalau sunt mai competenti decat multi dintre cei din Cluj. Articolul este de anul trecut. Intre timp, s-a depus plangere la spital, s-a facut ” ancheta” in urma careia toata lumea de la pediatrie 3 si-a facut treaba exemplar iar fetita in cauza a fost…. aaaa….. a avut ghinion. Un fel de „pățăști” da’ nu e vina nimanui. Eu sunt mama din articol.
    Ps: sunt si medici exceptionali la pedi 3 din Cluj. Doamna dr Simona Tătar e unul din acei medici. Si dânsa a avut lupte grele cu conducerea spitalului si cu sistemul corupt…din fericire, le-a castigat in instanta.

Leave a Comment