Mii de sălăjeni somaţi să-şi achite contribuţiile la CAS

Mii de sălăjeni au primit somaţii din partea Casei de Asigurări de Sănătate (CAS)Sălaj pentru că nu şi-au achitat contribuţiile la fondul de sănătate. Datoriile şi penalizările de întârziere depăşesc patru milioane de lei. Persoanele în cauză ar putea fi executate silit din cauza datoriilor pe care le au la CAS. Reponsabili de recuperarea acestor sume sunt angajaţii Finanţelor Publice.

CAS Sălaj a emis peste 5.600 de somaţii către persoane care nu şi-au declarat veniturile şi nu şi-au achitat contribuţia la fondul de sănătate până în prezent.
„Până la sfârşitul lunii trecute, au fost trimise 5.629 de decizii de impunere către persoanele care nu şi-au achitat contribuţiile la fondul de sănătate. Suma totală a acestora este de 4.165.058 de lei”, a explicat Marius Tăutu, directorul CAS Sălaj.
Potrivit lui Tăutu, datoriile celor 5.629 de sălăjeni provin din activităţi independente. Oficialii CAS Sălaj au precizat că aceştia, spre deosebire de salariaţi, au obligaţia să-şi achite personal contribuţiile la sănătate.
147.000 de lei, cea mai mare sumă datorată către CAS Sălaj
Conform datelor furnizate de CAS Sălaj, cea mai mare datorie către fondul de sănătate acumulată, până în prezent, de un sălăjean, care realizează venituri din activităţi independente, este de aproximativ 147.000 de lei. Pe locul doi se situează o persoană fizică din judeţ care are de achitat peste 76.000 de lei către bugetul asigurărilor de sănătate. Poziţia a treia este ocupată de un liber-profesionist sălăjean, a cărui datorie depăşeşte 63.000 de lei. Pe locul al patrulea un contribuabil, a cărui datorie trece de 55.000 de lei, iar pe poziţia a cincea din topul datornicilor din Sălaj se află un liber-profesionist care datorează la bugetul asigurărilor de sănătate aproape 49.000 de lei.
Conform unei hotărâri de guvern, de la data de 1 iulie a anului trecut, recuperarea creanţelor de la fondul unic naţional al asigurărilor sociale de sănătate se face de către administraţiile fiscale. Potrivit legii, datornicii care nu îşi achită restanţele vor fi executaţi silit de Fisc.

2 Thoughts to “Mii de sălăjeni somaţi să-şi achite contribuţiile la CAS”

  1. voicu

    ma GUNOIULE ai trimis in luna martie o decizie cu 1iulie plateste-o tu trebuia sa o trimiti cel tiziu in august nu dupa 8 luni vreau sa va daca primesc penalizare eu ti-am platit in 30 de zile e la primirea plicului cu data e 23 martie asa ca sa va duce-ti dracului cu guvernarea voastra cu tot nisti popindai gunoieri

  2. cucu

    intrpretari gresite a legii – fraierii poate platesc ,As fi curios cind se incaseaza cea mai mare datorie – as paria ca niciodata .
    Pacat de timpul pierdut , corespondente, si alte cheltuieli.
    In curind o sa pimim fatura pe aer

Leave a Comment