MAI: A început vaccinarea poliţiştilor şi jandarmilor din teren

Vaccinarea împotriva COVID-19 a personalului Ministerului Afacerilor Interne (MAI) aflat în linia I a început, vineri, la Centrul de Vaccinare din cadrul Spitalului de Urgenţă „Prof. dr. Dimitrie Gerota” din Bucureşti, relatează Agerpres.

Circa 50 de angajaţi, de poliţişti şi jandarmi care îşi desfăşoară activitatea pe stradă şi intră în categoria celor care lucrează în domenii esenţiale vor fi vaccinaţi în prima zi a campaniei.

„Activitatea se încadrează în cea de-a doua etapă a campaniei de vaccinare împotriva COVID-19, care include populaţia cu grad de risc şi lucrători care desfăşoară activităţi în domenii-cheie, esenţiale”, informează Biroul de presă al MAI.

Articol publicat în cadrul parteneriatului dintre cotidianul Magazin Sălăjean şi ziarul Bursa. www.bursa.ro

One Thought to “MAI: A început vaccinarea poliţiştilor şi jandarmilor din teren”

  1. Anonim

    Prima etapă a fost un fiasco, de abia 1/3 dintre medici s-au vaccinat. Așteptăm mai mult în continuare. În regimul socialist nu te întreba nimeni dacă te vaccinezi sau nu, în timpul orei veneau medicii și toată clasa era vaccinată în acea oră. Era foarte bine !

Leave a Comment