Laboratorul pentru depistarea infecțiilor cu noul coronavirus este funcțional. Încep testările Covid-19 în Sălaj

Laboratorul pentru depistarea infecțiilor cu noul coronavirus, amenajat în cadrul Spitalului Județean de Urgență (SJU) Zalău, este funcțional. Primele teste pentru depistarea Covid-19 au început să fie realizate de la începutul acestei săptămâni, mai exact de luni – 27 aprilie. Grație laboratorului de testare, în Zalău, sunt diagnosticați pacienții infectați cu noul virus și este asigurată intervenția limita răspândirea infecției în comunitate. ”În conformitate cu prevederile OUG 40/2020 – privind întărirea capacității administrative a sistemului sanitar, pe perioada stării de urgență, unitățile spitalicești se află în subordinea directă a Guvernului prin Ministerul Sănătății (MS), astfel că, în acest context, ne-am ocupat încă de la data depunerii documentației de către SJU Zalău ca laboratorul să primească acreditarea și pentru această metodă. MS a acreditat, marți, 21 aprilie, laboratorul pentru depistarea infecțiilor cu noul coronavirus, care funcționează la SJU Zalău. Decizia a fost publicată în Monitorul României. Astfel, activitățile care se vor desfășura în cadrul laboratorului vor fi incluse în Programul Național de Boli Transmisibile”, a declarat Virgil Țurcaș, prefectul județului Sălaj. Potrivit reprezentanților Direcției de Sănătate Publică Sălaj, activităţile desfăşurate la nivelul unităţilor de specialitate pentru identificarea noului virus sunt: testarea de laborator a persoanelor suspecte de infectare cu noul virus, stabilite prin metodologia de supraveghere a Sindromului Respirator Acut Sever determinat de noul coronavirus Covid-19, elaborată de Institutul Naţional de Sănătate Publică, prin Centrul Naţional de Supraveghere şi Control al Bolilor Transmisibile. Beneficiarii programului sunt persoanele care au calitatea de suspecţi, contacţi sau simptomatici ai bolilor infecţioase.

Prioritate la testare

Serviciul de testare a persoanelor suspecte de infectare cu noul virus se finanţează de MS și se decontează de către direcţiile de sănătate publică la un tarif de 200 de lei/testare. Prioritate la testare vor avea: persoanele simptomatice, inclusiv personal medico-sanitar; contacți apropiaţi, simptomatici, ai cazurilor confirmate; pacienţi înainte de procedura de transplant (asimptomatici) şi donatorii de organe, ţesuturi şi celule stem hematopoietice înainte de donare; pacienți cu transplant de organe, ţesuturi şi celule stem hematopoietice aflați în tratament imunosupresor, înaintea fiecărei internări din perioada de monitorizare posttransplant – două teste la 24 de ore interval; pacienţi asimptomatici cu imunosupresie în contextul bolii sau indusă medicamentos, la internare în spital – două teste la 24 de ore interval; pacienți oncologici asimptomatici aflați în curs de chimioterapie – de două ori pe lună; pacienți oncologici asimptomatici înainte de intervenții operatorii sau manevre invazive; hemodializaţi simptomatici; hemodializați asimptomatici contacţi cu caz confirmat, două testări la interval de 6-7 zile (pe durata acestei perioade aceștia vor fi dializați în sesiuni separate de restul pacientilor); persoane instituționalizate simptomatice; gravidele asimptomatice care se află în carantină, respectiv izolare la domiciliu sau au fost contact apropiat cu un caz confirmat; personalul de îngrijire din cămine de bătrâni – de două ori lunar și personalul sanitar asimptomatic contact direct cu caz confirmat, în a 6-7 zi de la ultimul contact posibil infectant.

Laboratorul, amplasat în curtea Spitalului Vechi

Laboratorul în care se efectuează testările este amplasat în curtea Spitalului Vechi, clădirea fiind reamenajată cu circuite separate și dotată cu hotă cu biosiguranță, autoclav. În vederea efectuării serviciilor de testare, SJU a încheiat contracte de comodat pentru echipament și contracte de colaborare cu doi specialiști în biologie moleculară de la Grădina Botanică. Extractorul ARN, prin contract de comodat, s-a obținut de la fundația NORO. Spitalul a mai încheiat un contract de comodat cu Agenția Națională de Zootehnie pentru un Extractor ARN și un echipament PCR cu care se va lucra concomitent, după livrarea testelor comandate.

2 Thoughts to “Laboratorul pentru depistarea infecțiilor cu noul coronavirus este funcțional. Încep testările Covid-19 în Sălaj”

  1. Anonim

    Cam târziu, dar ținând cont de birocrația de la noi e aproape bine!!!

  2. Anonim

    Se termină pandemia si ăștia de abia acum încep!!! Nu trebuie sa ne mirăm!!! E tipic românesc!!!

Leave a Comment