Istoricul medical al fiecărui asigurat, concentrat în Dosarul Electronic de Sănătate

Medicii de familie sunt obligaţi să constituie dosarele electronice ale pacienţilor din listă, cu ocazia proximului consult medical, începând din 12 noiembrie. În plus, toţi furnizorii de servicii medicale – medici, laboratoare, spitale publice şi private, furnizori de îngrijiri la domiciliu şi aşa mai departe, inclusiv cei care nu au contracte cu Casa de Asigurări de Sănătate – trebuie să folosească sistemul dosarului electronic de sănătate.

Acest dosar conţine într-o formă standardizată şi securizată toate informaţiile relevante despre starea de sănătate a pacientului: de la alergii şi intoleranţe, proteze şi alte dispozitive medicale interne, transplanturi, istoricul de boli/diagnostice, boli transmisibile, intervenţii şi proceduri suferite de-a lungul timpului, rezultatele analizelor făcute de pacient de-a lungul timpului, imunizări, dacă are boli ereditare în familie, care au fost cauzele decesului membrilor familiei sale (părinţi şi fraţi), care sunt bolile de care suferă (au suferit) membrii familiei sale (părinţi şi fraţi) şi aşa mai departe.

Toţi românii vor avea dosar electronic de sănătate, fie că sunt sau nu asiguraţi, minori sau adulţi.

După ce medicul de familie îi va constitui dosarul, pacientul se va putea autentifica în sistemul dosarului cu CNP-ul pentru a avea acces online la propriul dosar, ca să vadă, în timp real, orice modificare şi accesare făcute în dosarul său de sănătate, şi implicit, toate serviciile medicale pe care le-a primit.

Acest lucru îi va permite pacientul să aibă direct şi transparent la toate serviciile de care a beneficiat la medicul de familie, în spitale publice şi private, în laboratoare şi la orice alt furnizor de servicii medicale. Spre exemplu, pacientul va vedea, în timp real, în portalul dosarului electronic ce tratament i-a fost administrat în timpul unui episod de spitalizare, la ce investigaţii şi intervenţii a fost supus. Practic, toate deciziile medicale care îl vizează sunt înregistrate în dosarul său electronic de sănătate – cu oră, dată şi parafa medicului. Pacientul are acces oricând la toate aceste informaţii, în mod nemijlocit şi transparent.

Dosarul electronic de sănătate reprezintă ultima verigă a informatizării sistemului sanitar, după implementarea SIUI, a sistemului reţetei electronice şi a cardului naţional de sănătate. Unii dintre medici folosesc încă din anul 2014 sistemul dosarului electronic de sănătate, dar obligativitatea dosarului electronic de sănătate a fost stipulată abia luna trecută.

One Thought to “Istoricul medical al fiecărui asigurat, concentrat în Dosarul Electronic de Sănătate”

  1. Anonim

    Eu propun Casei de asigurari de sanatate sa angajeze IT-isti in loc de medici. Ca la cate bazaconii inventeaza e mai mult de lucru pe partea asta decat pe medicina propriuzisa. Asa poate i-or da de cap si la SIUI ala care numai nu merge. Pardon – merge lent.

Leave a Comment