În hala agroalimentară, Analize gratuite prin Punctul de Control Sanitar Veterinar

Cetăţenii care cumpără diferite produse alimentare, care se comercializează în hala agroalimentară din centrul Zalăului, pot apela la serviciile Punctului de Control Sanitar Veterinar situat la etajul I.

Potrivit medicului veterinar Ioan Lung, deocamdată activitatea în punctul de control se desfăşoară provizoriu, fără un program special. „Până în cursul săptămânii viitoare, odată cu deschiderea activităţii în spaţiile de la etajul I al halei, programul pentru clienţi este provizoriu. Solicitările pentru verificarea anumitor produse se pot face la cerere, de către orice persoană, în baza numărului de telefon afişat la Punctul de Control Sanitar Veterinar sau la biroul informaţii de la parterul halei”, a precizat reprezentantul Direcţiei Sanitar Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor (DSVSA) Sălaj.

Conform sursei citate, la acest punct de control, consumatorii pot solicita gratuit anumite teste organoleptice la produsele aflate la comercializare în hală: smântână, lapte sau produse lactate. Odată cu deschiderea activităţii de la etajul I, unde se vor comercializa carne şi produse din carne, consumatorii vor putea solicita gratuit controale şi la  categoria de produse menţionate. Medicul veterinar Lung a precizat că, în fiecare dimineaţă, produsele aflate la vânzare la parterul halei agroalimentare, sunt verificate, iar marfa este autorizată sanitar veterinar. „În fiecare dimineaţă, marfa care se comercializează este verificată prin intermediul Punctului de Control Sanitar Veterinar”, a conchis Lung.

Analizele sunt efectuate gratuit de către inspectorii DSVSA Sălaj.

One Thought to “În hala agroalimentară, Analize gratuite prin Punctul de Control Sanitar Veterinar”

  1. Anonim

    canci , nu se verifica nimic

Leave a Comment