Directorul de îngrijiri medicale al Spitalului Judeţean de Urgenţă Zalău, desemnat “Practicianul Anului 2016”

În semn de recunoaştete a activităţii desfăşurate în domeniul prevenirii şi controlul infecţiilor, directorul de îngrijiri medicale al Spitalului Judeţean de Urgenţă Zalău, Ramona Marincaş, a fost desemnat, marţi, 27 septembrie, de către Infection Prevention Society (Societatea de Prevenire a Infecţiilor din Marea Britanie) ca fiind “Practicianul Anului 2016”.

Societatea amintită urmăreşte ca nicio persoană să nu sufere din cauza unei infecţii ce poate fi prevenită.

Premiul i-a fost înmânat în cadrul galei festive prilejuită de Conferinţa Anuală de prevenire a Infecţiilor, organizată de către IPS. În cursa pentru acest titlul s-a mai aflat şi specialistul unui furnizor de servicii medicale din Anglia. “A fost o competitie foarte strânsă , au fost nominalizate persoane cu activitate deosebită în domeniul prevenirii şi controlui infectiilor. Multumesc Infection Prevention Society pentru şansa de a fi membru al Societăţii şi a beneficia gratuit de informaţiile de actualitate în domeniul prevenirii infectiilor”, a precizat Ramona Marincaş.

„Premiul reprezintă recunoaşterea de către IPS a muncii depuse în SJU Zalău în domeniul prevenirii infecţiilor. Acest lucru înseamnă recunoaşterea valorilor asistenţilor medicali care au un rol important în acest domeniu, rolul de a avea grijî ca niciun pacient să nu sufere de o infecţie care poate fi prevenită. Sunt foarte mândră de acest premiu şi foarte recunoscătoare celor de la IPS, în special doamnei Carole Hallam, director adjunct al IPS, pentru sprijinul oferit de-a lungul celor 10 ani de colaborare”, a mai spus reprezentanta Spitalului Judeţean.

Ea a dedicat premiul tuturor asistentilor medicali din România şi în special celor care lucrează în prevenirea şi controlul infecţiilor, „pentru munca deosebită pe care o desfăşoară zi de zi îngrijind pacienţii. Asistenţii medicali merită respect şi recunoştinţă pentru ceea ce fac şi împreună trebuie să găsim cele mai bune soluţii de a oferi îngrijiri de calitate şi siguranţă pentru pacienţi”.

În cadrul Conferinţei, care este cel mai important eveniment medical anual în domeniu, Didier Pittet, director în cadrul Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii, a dat ca exemplu de bune practici SJU Zalău. Profesorul Pittet a prezentat în plen, în faţa apeste 500 de participanţi, exemplul campaniei de conştientizare a importanţei igienei mâinilor din Spitalului Judeţean Zalău şi poze din cadrul ştafetei umane realizate anul trecut în spital, când 268 de angajaţi au învăţat modalitatea corectă de dezinfecţie a mâinilor.

Spitalul Judeţean de Urgenţă Zalău deţine una din cele mai moderne staţii de sterilizare din ţară, un proiect ce vizează prevenirea şi controlul infecţiilor în unitatea medicală menţionată, implementat în parteneriat cu Hospital Trust Calderdale and Huddesfield din Yorkshire, fiind recompensat, la finele anului trecut, cu „Nursing time awards”.

Ramona Marincaş lucrează la Spitalul Judeţean din 1987, când s-a angajat ca asistentă medicală, în 2006 devenind asistentă-şefă la Secţia Sterilizare. Din 2010 ocupă funcţia de director de îngrijiri al celei mai mari unităţi spitaliceşti din judeţ, iar în 2011 a devenit membră a IPS.

3 Thoughts to “Directorul de îngrijiri medicale al Spitalului Judeţean de Urgenţă Zalău, desemnat “Practicianul Anului 2016””

  1. fain

    Felicitari,chiar merita aceasta recunoastere !Felicitari Ramona !!!

  2. adrian

    Ma bucur pentru tine Ramona

    Sper sa poti continua ce ai inceput cu MSR.

  3. Cristi

    Nu contest eventualul profesionalism al doamnei respective insa acest gen de premii sunt date ca TREBUIE date cuiva si sunt PLATITE(Atentie!). Diplome de genu’ nu sunt greu de obtinut, sa nu ne imbatam cu apa rece.Spitalul Judetean „sufera” din toate punctele de vedere iar premiile astea pe pacienti nu-i ajuta.

Leave a Comment