Coplata intră în vigoare din aprilie

Coplata va intra în vigoare începând cu 1aprilie. Guvernul a decis că începând cu luna aprilie, românii vor plăti între 5 şi 10 lei, pentru serviciile de spitalizare, cu excepţia celor de urgenţă. Potrivit anunţului făcut de Ministerul Sănătăţii, suma exactă va fi stabilită de consiliile de administraţie ale spitalelor. Astfel, se poate decide ca suma cerută să fie cinci, şase, şapte sau maximum zece lei. Suma se va plăti o singură dată la externare, indiferent de perioada spitalizării. Vor fi scutite de plată următoarele categorii: bolnavii cronici care sunt înscrişi în programele naţionale, ei având nevoie de mai multe internări pe an, copiii sub 18 ani, gravidele, lăuzele, pensionarii care au o pensie sub 740 de ani şi persoanele cu handicap. De asemenea, sunt scutite de coplată şi persoanele care reprezintă urgenţe medicale. „Însă normele de aplicare se vor cunoaşte în detaliu abia după publicarea în monitorul oficial”, a precizat Dana Cordea, director adjunct al Casei de Asigurări de Sănătate Sălaj.

Coplata a fost introdusă în contractul-cadru privind condiţiile acordării asistenţei medicale în cadrul sistemului de asigurări sociale de sănătate pentru anii 2013-2014, document aprobat în şedinţa de miercuri, 20 martie, a Guvernului.

One Thought to “Coplata intră în vigoare din aprilie”

  1. Anonim

    O sa fie bani de botosei.Un fix pdl-ist pastrat de psd-ist!

Leave a Comment