Bolile de care eşti protejat dacă porţi masca de protecţie, pe lângă covid

O simplă mască protejează de toate infecţiile cu transmitere respiratorie. Inclusiv de viroze şi alte boli. Şi merită, pentru că chiar şi virozele repetate des modifică aparatul respirator, conform Ştirile Protv.

Peste 200 de tipuri de virusuri care determină virozele respiratorii reîncep să circule. Din fericire, au o contagiozitate mai mică decât cea a virusului gripal.

Şi mai mică decât cea a virusului Sars-Cov-2. Dar şi banalele viroze au repercursiuni în plămâni, care măresc riscul pentru alte infecţii repiratorii.

Doctorul Emilian Popovici, Vicepreşedintele Societatea Română de Edpidemiologie: „S-a dovedit că virusul gripal are o contagiozitate mai redusă a infecţiei cu Covid-19 şi, pe cale de consecinţă, alte viroze respiratorii repiratorii care se manifestă în sezonul rece, care au contagiozitate mai mică decât gripa. Sunt de asemenea diferenţiabile de infecţia cu covid-19. Dacă luăm măsurile de protecţie pentru Covid-19 şi ne vaccinăm antigripal facem o prevenţie serioasă şi pentru alte infecţii cu transmitere respiratorie care se manifesa în sezonul rece”.

Protecţia se refera, evident, la mască, distanţare şi igienizarea mâinilor.

Andreea Groza: „Vaccinarea antigripală ar trebui făcută luna aceasta sau la începutul lui octombrie. Din momentul în care vă faceţi vaccinul până când veţi fi protejat durează, în medie 2 până la 3 saptămâni. Altfel, dacă vă vaccinaţi azi şi vă întâlniţi cu virusul gripal mâine, aveţi toate riscurile să faceţi gripă”.

Limfocitele B şi T sunt componente ale sistemului imunitar. Circulă în singe. Au viaţă lungă şi memorie. Păstrează amintirea primul contact cu un virus şi vor fi capabile să intre în acţiune repede şi bine.

Imunizarea, bazată pe structura aceluiaşi virus, dar distrus, asigură această primă întâlnire. Nu va apărea boala. Dar limfocitele B şi T vor fi pregătite, în caz de contact cu virusul viu. Şi vor lupta eficient.

O mască banală vă scuteşte în această perioadă şi de banalele răceli, nu doar de Covid-19.

Dr. Magdalena Ciobanu, medic primar penumolog: „Despre infecţiile respiratorii suntem obişnuiţi să vorbim ca despre nişte banale infecţii respiratorii, ele sunt banale dor pentru că sunt foarte frecvente. Nu înseamnă că nu au consecinţe, sunt oameni în jur de 35-40 de ani care vin la pneumolog pentru că tuşesc, expectorează, au tot luat antibiotic şi continuă să tuşească.”

Infecţiile repiratorii dese, însoţite şi de fumat, determină dilataţiile bronhiilor. Vorbim despre modificări în ramificaţiile arborelui respirator.

Dr. Magdalena Ciobanu, medic primar pneumolog: „Dacă vreţi, bronhiile arată precum şoselele nostre pline de gropi, adică sunt adâncituri în care se acumulează mucus şi persoana repsctiva e predispusă să facă mai des infecţii repiratorii.”

Cu alte cuvinte, virozele repetate vor determina infecţii respiratorii şi mai frecvente, şi mai severe. Pentru aceşti pacienţi e obligatorie vaccinarea antigripală anuală şi vacinare antipneumococică, o dată la 5 ani, conchide Ştirile Protv.

Sursa: www.bursa.ro

One Thought to “Bolile de care eşti protejat dacă porţi masca de protecţie, pe lângă covid”

  1. Anonim

    Magazinule, te exprimi ca-n pestera.

Leave a Comment