Aspiranţii la fotoliul de director adjunct al APIA Sălaj nu au promovat concursul

Încercările Agenţiei Naţionale a Funcţionarilor Publici de a găsi omul potrivit pentru postul de adjunct al APIA Sălaj au fost sortite eşecului.

ANFP a scos la concurs trei fotolii de director adjunct – economic şi control pe teren din cadrul Agenţiei de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură, în trei centre judeţene. Este vorba despre Arad, Satu Mare şi Sălaj. Concursul de recrutare prevedea o probă scrisă şi un interviu.

În cursă s-au înscris doi sălăjeni: Cristian Moraru, consilier în cadrul Primăriei Zalău, şi Claudiu Bîrsan, fost viceprimar al municipiului. Niciunul dintre aceştia nu a reuşit, însă, să ia notă de trecere la scris, notă ce i-ar fi permis să intre la proba interviului. Surse din cadrul instituţiei ne-au declarat că pentru a fi declaraţi admişi, candidaţii trebuiau să obţină cel puţin nota şapte la examenul scris. Ambii aspiranţi la funcţia de conducere din Centrul Judeţean Sălaj au avut rezultate care i-au scos din ecuaţie şi au lăsat, în continuare, scaunul vacant.

Potrivit informațiilor publicate pe site-ul ANFP, pentru a putea participa la acest concurs, candidaților li se cerea să fie absolvenți de studii superioare, să aibă master ori să fi absolvit studii postuniversitare în domeniul administrației publice și vechime de minim trei ani în specialitatea studiilor necesare exercitării funcției publice.

Ca urmare a eșecului celor doi, APIA Sălaj va rămâne cu un singur director executiv adjunct, în persoana lui Vaida Bela.

2 Thoughts to “Aspiranţii la fotoliul de director adjunct al APIA Sălaj nu au promovat concursul”

  1. Ce ai facut Dius? Cand esti pus la incercare se vede adevarata ta valoare (nula). Ti-au lipsit proptelele. Daca erai de la psd ti se dadea postul politic.

  2. Anonim

    Niste incompetent! Stiu ei agricultura ?

Leave a Comment