ALEXANDRU RAFILA: ”Cu siguranţă vom vedea o creştere a numărului de cazuri de COVID-19 după începerea şcolii”

Profesorul Alexandru Rafila, reprezentantul României la OMS, a declarat că va fi o creştere a numărului de infectări cu SARS-CoV-2 după începerea anului şcolar, informează News.ro. El a precizat că în fiecare ţară s-a întâmplat acest lucru, însă problematica se va schimba, dacă nu intrăm într-o zonă de descreştere şi continuăm să avem în fiecare zi între 1.200 şi 1.400 de cazuri, pentru că acest lucru va pune presiune pe sistemul de sănătate. În opinia acestuia, ar trebui regândită interacţiunea copiilor cu persoanele vârstnice din familie, odată cu începerea şcolii, printr-un set de reguli stabilite în casă, de exemplu copilul şi bunicul să poarte mască atunci când interacţionează sau să respecte pe cât posibil o anumită distanţare.

„Cu siguranţă. Nu cred că a existat vreo ţară în care reîntoarcerea copiilor la şcoală să nu fie însoţită şi de o creştere. Dar acum sunt două elemente pe care le-aş discuta. Dacă până la începerea anului şcolar intrăm într-un trend descendent, să dea Dumnezeu să intrăm în următoarele trei săptămâni, atunci această creştere, dacă va fi controlată prin măsurile pe care reuşim să le luăm împreună. Nu o reuşească doar Guvernul, trebuie clar parteneriatul copii, părinţi, cadre didactice şi bineînţeles administraţie. Dacă intrăm într-o zonă de descreştere, creşterea fiind moderată ar putea să fie suportabilă, dar dacă noi nu intrăm într-o zonă de descreştere şi continuăm acest platou sau cum doriţi să îl denumiţi şi avem în fiecare zi între 1.200 şi 1.400 de cazuri. În plus o să mai avem în creştere datorată începerii şcolilor, atunci sigur că problematica se va schimba, în sensul că va reîncepe presiunea asupra sistemului de sănătate, care oricum este în unele zone din ţară la limită, pentru că mai mult de jumate din paturile la terapie intensivă sunt ocupate”, a declarat Alexandru Rafila, întrebat duminică la Digi 24 dacă vom vedea o creştere a numărului de cazuri de COVID-19, după începerea anului şcolar.

El a mai precizat că trebuie regândită interacţiunea copiilor cu persoanele vârsnice din familie.

„Ceea ce cred că ar mai fi de făcut odată cu începerea şcolii ar fi regândirea interacţiunilor pe care le vor avea copiii cu persoanele vârstnice din familie, care nu trebuie evitate, dar trebuie oarecum, nu reglementate, dar să respecte anumite proceduri interne ale familiei, în care interacţiunea cu vârstnicii care au boli cronice să fie oarecum la distanţă, să se ia măsurile legate de mască. Utilizezi masca şi în casă, de exemplu, dacă vreau să stau cu bunicul meu, şi o utilizează şi el. Cred că lucrul acesta trebuie din nou discutat, pentru că nici lucrul acesta nu a fost discutat, dar e legat de începerea şcolilor în mod evident”, a conchis Rafila.

Sursa: www.bursa.ro

2 Thoughts to “ALEXANDRU RAFILA: ”Cu siguranţă vom vedea o creştere a numărului de cazuri de COVID-19 după începerea şcolii””

  1. Roiu

    După ce au preluat puterea mituind câțiva parlamentari de teapa lui como, lebenițarul din Jibou, liberalii încearcă disperați să dea vina pe alții pt impotența lor. La deschiderea anului școlar pasează răspunderea pe directorii de școli și pe părinți. Cică, părinții trebuie să dea declarație pe propria răspundere că nu trimit copilul la școală bolnav de covid de parcă ar fi medici. Și dacă copilul este asimptomatic ?

  2. Anonim

    Roiului de la 11:48 ! postac rosu ,pensionar special -ala cu Leprele-dar jegul de ciolacu&psdragnea de ce au plimbat prin parlament timp de 3 saptamani legea carantinarii?Ar trebui ca cei ca ei si care-i sustin sa fie trasi in TEAPA lui Tepes Voda.

Leave a Comment