Veste bună pentru pensionari în privința venitului lunar

Valoarea punctului de pensie va crește peste doar două luni, șeful Executivului anunțând în acest sens că pensionarii vor avea un venit lunar mai mare.

Premierul Viorica Dăncilă dat ca sigură informația privind modificarea punctului de pensie începând din această vară. Premierul a spus că, începând din 1 iulie, valoarea punctului de pensie va crește de la 1.000 la 1.100 de lei.

„Avem în vedere creşteri de pensii începând din 1 iulie anul acesta, astfel încât vom creşte punctul de pensie de la 1.000 la 1.100 de lei, bătut în cuie. Vom creşte pensia minimă de la 520 de lei la 740 de lei. Aşa cum am avut o programare a creşterii salariilor, avem o programare a creşterii pensiilor. Astfel, în 2019 punctul de pensie va ajungea la 1.265 de lei, iar în 2020 va ajunge la 1.775 de lei”, a afirmat Viorica Dăncilă. Premierul a afirmat că, aşa cum legea salarizării unitare a creat un echilibru, aşa vrea să aducă şi legea pensiilor.

„Anul acesta avem în programul de guvernare şi legea pensiilor. Ceea ce vreau să spun, pentru că nu vreau să mă hazardez, să spun anumite lucruri şi pe urmă să mai modificăm, principiul meu este ca atunci când venim cu o lege să fie bună şi să nu mai facem pe urmă modificări, este ca la muncă egală să avem o pensie egală, metodologia de calcul a pensiei să cuprindă şi veniturile din sporuri şi acord. Vom încerca să aducem, aşa cum am adus prin legea salarizării unitare, un echilibru, şi prin legea pensiilor să aducem un echilibru”.

Dăncilă a spus că la Ministerul Muncii încă sunt discuţii pe marginea legii pensiilor, care există deja, dar mai trebuie făcute calcule. 69.200 de pensionari sălăjeni ar urma să beneficieze de aceste modificări legislative.

 

2 Thoughts to “Veste bună pentru pensionari în privința venitului lunar”

  1. Anonim

    De un an de zile, guvernanţii ne tot anunţă că se va majora puntul de pensie, în timp ce nu s-a făcut indexarea. În prezent situaţia pensionarilor este cea mai catastrofală din istorie, majoritatea pensionarilor, cu stagiu complet de cotizare, au pensia sub salariul minim pe economie. Până şi pe vremea ciumei portocalii situaţia era mai bună, atunci punctul de pensie era 40 % din salariul mediu, acum e 26 %. Nu mai spun că în regimul socialist, legea pensiiloe era astfel gândită încât nicio pensie nu era sub salariul minim pe economie !

  2. Anonim

    Duoamna Analfabetă să nu se mai laude, să iesplice cum de crește puternic inflația în țara cu cea mai mare creștere economică din Ieuropa, în timpul guvernării ei, pardon, lezmajestate, a lui Dragnea.

Leave a Comment