Satele sălăjene în straie de sărbătoare

Scriitoarea Ileana Petrean Păuşan a primit titlul de „Cetăţean de onoare” al comunei Treznea

Treznea, localitatea martir a neamului românesc, a sărbătorit la finele săptămânii trecute 575 de ani de la atestarea documentară şi “Zilele Comunei Treznea”. Sărbătoarea, cu dublă însemnătate pentru localnici, a fost organizată sâmbătă, 15 august, de Primăria comunei, Consiliul Local, Asociaţia “Treznea sat natal”, Şcoala Gimnazială “Aurelia şi Lazăr Cosma”, Biserica Ortodoxă şi Biserica Penticostală din Treznea.
Evenimentul, ce a reunit fii ai satului “împrăştiaţi” în ţară şi peste hotare, a debutat la ora 10 cu liturghia la biserica din localitate, urmat, începând cu ora 12, de un moment religios, ce s-a desfăşurat la locul unde urmează să fie ridicat “Monumentul Eroilor” din satul Treznea, în cinstea celor căzuţi în luptă în cele două războaie mondiale.
Lucrarea de arhitectură, realizată de sculptorul Ioan Mihele care, de altfel, a şi prezentat treznenilor macheta monumentului, urmează să fie amplasată în centrul satului, în imediata apropiere a şcolii, a bisericii şi a Casei Memoriale “Doctor Ioan Puşcaş”.
Cei prezenţi sâmbătă la Treznea au avut parte de o inedită expoziţie de pictură cu lucrări ale artiştilor George Rădescu, Gheoeghe Ilea şi Ioan Longodor, după care, pe strada principală din localitate, deopotrivă, copiii, tinerii şi vârstnicii au făcut o “preumblare” în portul specific, ce a fost urmată de o paradă a călăreţilor şi a carelor de zestre.
Adunarea festivă, la care au luat parte localnicii şi invitaţii, a fost găzduită de căminul cultural, iar în cadrul acesteia, cunoscuta scriitoare Ileana Petrean Păuşan, fiică a satului, şi-a lansat volumul “Treznea – localitate martir a neamului românesc”, monografie a satului – volum apărut cu sprijinul Centrului de Cultură şi Artă al Judeţului (CCAJ) Sălaj la Editura “Caiete Silvane” şi al Asociaţiei “Treznea sat natal”. De asemenea, în acelaşi cadru festiv, primarul comunei Treznea, Emanoil Stanciu, i-a înmânat diploma de cetăţean de onoare Ilenei Petrean Păuşan.
Totodată, din programul manifestărilor de sâmbătă, nu a lipsit programul folcloric. Cei prezenţi au fost încântaţi de evoluţiile Ansamblului “Auşana” din Oradea şi ale Ansamblului “Meseşul” al CCAJ Sălaj. Focul de artificii, de la ora 22, a încheiat sărbătoarea din acest an din comuna Treznea.
Printre invitaţii de seamă ai acestei ediţii s-a regăsit şi profesorul Octavian Lazăr Cosma, fiul învăţătorilor Lazăr şi Aurelia Cosma, ucişi în masacrul comis de trupele horthyste în septembrie 1940.

„Dor de cântec şi de joc”, la Bănişor
O altă localitate sălăjeană, unde cântecul şi jocul popular au fost, sâmbătă, „ingredientele” principale, a fost Bănişor, unde, începând cu ora 15, s-a desfăşurat cea de-a XV-a ediţie a Festivalului folcloric judeţean „Dor de cântec şi de joc”. La eveniment, ce a fost organizat de Centrul de Cultură şi Artă al Judeţului Sălaj, cu sprijinul Primăriei comunei Bănişor, au participat formaţiile de dansuri “Meseşul Junior” al CCAJ Sălaj, “Someşul Junior” din Jibou, „Stejarul” din localitatea Sîg, „Derşidana” din localiatatea Derşida, “Mugurelul Motişan” din localitatea Motiş, “Cizereana” din localitatea Cizer, “Socăciţele” din Meseşenii de Jos, “Spiriduşii Valcăului” din Valcău, „Meseşana” din Meseşenii de Sus, „Bănişorul” din Bănişor, grupuri vocale din Bănişor, Bădăcin, Aluniş, Meseşenii de Jos, Cizer, dar şi opt rapsozi populari sălăjeni, însoţiţi de tinere talente. Preşedintele juriului a fost învăţătorul Ioan Sur, iniţiatorul festivalului, referent al Centrului de Cultură Sălaj. Înainte de debutul festivalului, de la ora 14, Ansamblul folcloric “Meseşul” a susţinut un scurt spectacol. Tot sâmbătă, la Bănişor, a fost lansat şi prezentat numărul 12/2015 al Anuarului Asociaţiei „Fiii satului Bănişor”, număr apărut cu sprijinul CCAJ Sălaj. Anuarul Bănişorului este cea mai longevivă publicaţie din mediul rural sălăjean după 1990. Mulţi ani redactor al publicaţiei a fost Artemiu Vanca. În prezent, responsabil este preotul Augustin Câmpean.
Tot în comuna Bănişor, însă duminică, 16 august, a avut loc în localitatea Peceiu, întâlnirea fiilor satului. Evenimentul, numit „Ziua satului”, s-a desfăşurat la baza sportivă din localitate, iar în programul acestuia, pe lângă momentele artistice, s-a regăsit şi un concurs de gătit.

O nouă ediţie a “Întâlnirii Fiilor satului Doh”.
Sărbătoare a fost la sfârşitul săptămânii trecute şi în satele comunei Măerişte. Sâmbătă, 15 august, satul Doh a găzduit cea de a XI-a ediţie a
“Întâlnirii Fiilor satului Doh”, manifestare organizată de asociaţia omonimă, cu sprijinul autorităţilor locale şi al Centrului de Cultură Sălaj. Cu acest prilej a fost lansată şi o schiţă a monografiei satului, sub forma unui pliant editat de Asociaţia “Fiii satului Doh”, cu sprijinul instituţiei de cultură menţionate, urmând ca nu peste mult timp să apară monografia propriu – zisă.
Programul ediţiei din acest an cuprins şi inaugurarea „Casei satului Doh”, o vizită a fabricii de peleţi din localitate, precum şi competiţii sportive.
De asemenea, sâmbătă, începând cu ora 17, cei prezenţi au avut parte, timp de câteva ore, de un program artistic susţinut de: ansamblul „Poeniţa” din Cehu Silvaniei, Grupul vocal – instrumental, formaţia „Plaiuri Codreneşti” din Cehu Silvaniei, soliştii vocali Mihăiţă Zdrite şi Radu Ciordaş.
Nu a lipsit focul de artificii, începând cu ora 23, seara de sâmbătă încheindu-se cu discoteca în aer liber.
Cea de-a doua zi a manifestării, respectiv duminică, 16 august, a fost rezervată competiţiilor sportive, iar momentul final al ediţiei l-a constituit balul organizatorilor, ce a avut loc începând cu ora 16.
Tot duminică, în Cristolţ a fost sărbătorită „Ziua comunei”, din programul evenimentului nelipsind întrecerile sportive şi momentele artistice.

One Thought to “Satele sălăjene în straie de sărbătoare”

  1. Anonim

    „Dor de cantec si de joc”, acesta este titlul festivalului concurs sustinut la Banisor!

Leave a Comment