Salarizarea primarilor de comună s-ar putea face în funcţie de numărul de locuitori

Mult discutatul proiect al regionalizării iscă discuţii aprinse. Ba mai mult, ultimele propuneri reuşesc să împartă primarii comunelor sălăjene în două tabere. În ultimul set de amendamente la Proiectul de Lege trimis de edili ministrului Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice, apare propunerea conform căreia primarii de comune ar putea fi plătiţi în funcţie de numărul de locuitori, atunci când se va face regionalizarea.
Dacă propunerea pare una echitabilă în opinia primarilor sălăjeni, care au în subordine un număr mare de locuitori, edilii comunelor mici nu văd cu ochi buni forma de salarizare propusă.

„Asociaţia Comunelor”, cu zece ani mai deşteaptă

„Mi se pare normal ca un primar să fie plătit în funcţie de cât lucrează. Propunerea este una bună, echitabilă. Ceea ce nu mi se pare normal e că, în prezent, un primar de oraş din nu ştiu ce judeţ, care are circa 1.800 de locuitori, să aibă un salariu şi de câteva ori mai mare decât un primar de comună, care are 15.000-20.000 de locuitori. De altfel, Asociaţia Comunelor din România se luptă de zece ani pentru modificarea acestui aspect”, a explicat Sandu Berceanu, primarul comunei Meseşenii de Jos.
De aceeaşi părere este şi edilul comunei Crasna, care numără aproape 6.500 de locuitori. „Mi se pare corect. Propunerea ca salarizarea primarilor să fie uniformizată s-a făcut cu mult timp în urmă. Nu mi se pare corect să ai un oraş cu 2.000 de locuitori şi să ai salariul de trei ori mai mare decât un primar de comună cu 4.000 de locuitori. Munca şi responsabilităţile sunt altele”, a opinat Emeric Pop, primarul comunei Crasna.
În schimb, edilii sălăjeni ai comunelor cu număr mic de locuitori nu sunt de acord cu stabilirea salarizării primarului în funcţie de acest criteriu. În opinia acestora ar trebui să se ţină seama de mai multe criterii şi nu de numărul de locuitori.
„Nu ştiu dacă acesta poate fi considerat un criteriu. La prima vedere, nu mi se pare normal. Ar trebui luate în vedere mai multe criterii la calcularea salariului unui primar. De exemplu, suprafaţa comunei este de doar 86 de kilometri pătraţi, iar populaţia stabilă depăşeşte abia 1.600 persoane, însă localităţile aflate în subordine sunt mai multe spre deosebire de unele comune mare, ceea ce implică mai multe responsabilităţi”, a precizat Carol Csapo, primarul comunei Dobrin.
Noul criteriu privind salarizarea primariilor de comune în funcţie de numărul de locuitori nu este văzut cu ochi buni nici de edilul comunei Letca, Dorel Man.
„Nu mi se pare corectă propunerea. Ar trebui să se ţină cont, în special, de numărul de localităţi aflate în subordinea primarului de comună. Nu este acelaşi lucru să coordonezi nouă sate, cu un număr total de 2.000 de locuitori, deci o comună răsfirată, unde activitatea este mult mai complexă, sau să ai în subordine o comună cu 4.000 de locuitori, dar numai cu două localităţi. O comună mică, dar cu mai multe localităţi este mult mai greu de gestionat, responsabilităţile sunt mult mai mari”, a concluzionat primarul comunei sălăjene.
Plata în funcţie de numărul de locuitori ar putea destabiliza populaţia unor localităţI, potrivit specialiştilor, deoarece primarii ar fi tentaţi să elibereze „cât mai multe buletine”, pentru a avea un venit cât mai mare.
Printre ultimele solicitări ale edililor se numără şi programe informatice performante, bani de protocol şi maşini de serviciu. De asemenea, aleşii locali vor ca banii încasaţi din amenzile aplicate persoanelor fizice să ajungă în visteria primăriei şi să fie folosiţi la investiţii, iar anual să fie alocaţi, din bugetul de stat, circa 1,8 milioane de euro pentru finanţarea Uniunii Naţionale a Consiliilor Judeţene din România, dar şi a Asociaţiilor Municipiilor şi Comunelor din România.

One Thought to “Salarizarea primarilor de comună s-ar putea face în funcţie de numărul de locuitori”

  1. Anonim

    in sfarsit, un lucru bun. Ganditi-va cati locuitori a pierdut Salajul in ultimul timpsi cati angajati s-au adaugat in aparatul primariilor din judet!

Leave a Comment