Ignorată de autorităţi, comuna Hereclean se împrumută de bani pentru finalizarea proiectelor

 

Deşi comuna Hereclean a fost vaduvită în acest an de bani şi interes din partea autorităţilor, aşa cum au păţit mai multe comune sălăjene, primarul Francisc Dobrai se descurcă aşa cum poate, cu sprijinul localnicilor, care îl susţin, cu drămuirea banilor puţini de care comuna dispune, banii europeni şi…împrumuturi.

Bani obţinuţi aşadar, din alte părţi decât, de exemplu, finanţele sălăjene, care au dispus, după reguli pe care nimeni nu le-a aflat în totalitate nici până astăzi, ca localităţi mult mai mici să primească zeci de milioane de lei, iar comune mari, cu nevoi şi necesităţi pe măsură şi datoriile achitate la zi, nu au primit nimic. Eşti corect, te dezvolţi, îţi pasă de oameni? Nicio grijă, autorităţile au grijă să nu te susţină. Situaţia comunei Hereclean nu este singulară în judeţul Sălaj.

Asta este, ne descurcăm cum putem”, ne-a spus optimist, primarul Dobrai. „Nu putem abandona tot ceea ce ne-am propus doar pentru faptul că am fost ignoraţi în acest an. Prin Programul de Dezvoltare Rurală – măsura 322 suntem în faza de finalizare cu cele două Cămine din Hereclean şi Badon. Le-am renovat complet, am amenajat interioarele, obţinem şi dotări noi, totul arată aşa cum este firesc să arate un cămin cultural în anul 2015. Pentru copiii din comună şi din satele învecinate, suntem într-un stadiu avansat cu lucrările la Centrul pentru copii „After School”, un proiect de care suntem mandri şi care vine deopotrivă în ajutorul copiilor şi al familiilor care lucrează până la orele serii.” a adăugat Primarul din Hereclean.

Un proiect pe care edilii comunei vor să-l implementeze, este înfiinţarea unui Centru Turistic în localitatea Guruslău, un proiect dezvoltat cu ajutorul programului prevăzut de Măsura 313 privind încurajarea activităţilor turistice. Aceste centre turistice, deşi sunt uneori privite cu reticenţă de către unii localnici, duc la cresterea numărului de locuri de muncă şi a veniturilor alternative, precum şi la cresterea atractivităţii spaţiului rural, într-un context în care interesul turistic, inclusiv al străinilor, a crescut vizibil în ultimii ani.

Primăria Hereclean a demarat totodată curăţenia de primăvară şi colectarea deşeurilor reciclabile.

A trebuit să facem un împrumut bancar pentru a putea achita TVA-ul rezultat din cele două mari proiecte, respectiv asfaltarea a 28 km de drum dar şi cel cu centrul turistic. Sigur, primim aceşti bani înapoi, într-un final, însă trebuie să ne îndatorăm pe la bănci până atunci, dobânzile sunt mari şi ele înghit bani pe care îi pierdem, bani cu care am fi putut face alte lucruri în interesul oamenilor noştri. Dar asta este viaţa, ne descurcăm aşa cum putem şi suntem bucuroşi că avem sprijinul şi înţelegerea oamenilor” a conchis primarul Francisc Dobrai.

4 Thoughts to “Ignorată de autorităţi, comuna Hereclean se împrumută de bani pentru finalizarea proiectelor”

  1. Anonim

    „…TVA care în total s-a ridicat la suma de 2.100.000 euro…” esti sigur? primarul a scos tampenia asta sau este o gregeala de tipar?
    un proiect pe masura 322 este el de o asemenea valoare, iar proiectul pentru centru turistic este de max 200.000 de euro. Deci de unde e suma asta?
    Si apropo, sti unde se va face acel centru de informare turistica? In centrul comunei? NU ! Se va afla pe o strada foarte circulata din comuna? NU ! Intr-un loc accesibil tuturor celor care vin in comuna? NU ! Deci unde este acest CENTRU DE INFORMARE TURISTICA ??? Cum unde? IN SPATELE BISERICII DIN GURUSLAU !! Pe o ULITA, nu strada, pe care nu pot trece 2 carute una pe langa alta !!!
    Dar partea faina este ca NE COSTA 200.000 de euro !!! Si cine a facut o casa sau un cotet de porci, stie ca costurile sunt umflate de doua sau trei ori !!
    Dar nu va speriati ! Asa sunt umflate toate costurile la aceste INVESTITII din fonduri europene ! Si partea faina este ca noi, prostimea, suntem bucurosi ca primarul/politicianul ne face un drum prost calitatic, dar scump de 2-3 decat normalul.
    Iar de impartitul banilor, asa a fost stabilit: sa se dea la comunele sarace sau cele care nu se stiu administra singure.

  2. Anonim

    Pe tot internetul inclusiv facebook am cautat poze despre cladirea: Centru de informare turistica Guruslau; numar de telefon, persoana de contact, program de functionare.
    Nu am gasit nimic , poate ma ajuta cineva cu un link.
    As fi foarte interesat de o pensiune sau de un loc de recreere prin padure cu banca si masa.

  3. Anonim

    Ceausescu a construit monumentul de la Guruslau cu mai putini bani fara sa se inprumute de la nimeni.
    Pentru un turist distanta ca sa ajunga de la DE81 la monument este mai scurt de 100 de ori decat sa intre in sat sa gaseasca centrul de informare si sa mearga inapoi pina la monument.

  4. Anonim

    In sat n-am vazut niciodata turisti dezorientati care sa cauta sa fotografieze o caprioara , poate se sperie cand se aude in fiecare dimineata din padure: pac pac pac de parca am locui in Siria.

Leave a Comment