RAFTUL CU CARTE: Cruciadele. O istorie a luptelor pentru Țara Sfântă

autor: Lars Brownworth

Autorul ne înfățișează, cu concizie, dar și cu detalii picante, o lume exotică, populată de împărați și de regi puternici, de templieri damnați, de generali lacomi și de țărani ambițioși. La sfârșitul toamnei anului 1095, papa Urban al II-lea ținea la Clermont, în Franța, un discurs fulminant, care avea să însuflețească și apoi să pună în mișcare întreaga Europă. Aproape 150.000 de oameni au răspuns apelului papal. Cu toții și-au lăsat în urmă toate bunurile lumești spre a întreprinde ceea ce părea a fi o misiune nebunească. Aveau să mărșăluiască câteva mii de kilometri printr-un teritoriu ostil și să recucerească pentru creștinătate Ierusalimul, orașul sfânt al lui Dumnezeu. În ciuda tuturor piedicilor, au reușit acest lucru, făurind în inima lumii islamice un avanpost creștin care va dura aproape două secole. Poate că nicio altă perioadă istorică nu este mai greșit înțeleasă decât cea a Cruciadelor. În acest volum remarcabil, Lars Brownworth prezintă cu obiectivitate și cu un indiscutabil talent literar întreaga poveste a acestor expediții fascinante. Surprinde perioada de la prima ciocnire dintre creștinătate și Islam, disputată pe pământurile arse de soare de la Yarmuk, până la căderea ultimului stat cruciat.

Cartea poate fi comandată de la Web: https://www.all.ro/

3 Thoughts to “RAFTUL CU CARTE: Cruciadele. O istorie a luptelor pentru Țara Sfântă”

  1. […] autor: Lars Brownworth Autorul ne înfățișează, cu concizie, dar și cu detalii picante, o lume exotică, populată de împărați și de regi puternici, de templieri damnați, de generali lacomi și de țărani ambițioși. La sfârșitul toamnei anului 1095, papa Urban al II-lea ținea la Clermont, în Franța, un discurs fulminant, care avea să însuflețească și apoi să pună în mișcare întreaga Europă. Aproape 150.000 de oameni au răspuns apelului papal. Cu toții și-au lăsat în urmă toate bunurile lumești spre a întreprinde ceea ce părea a fi o misiune nebunească.… Citeste mai mult […]

  2. […] autor: Lars Brownworth Autorul ne înfățișează, cu concizie, dar și cu detalii picante, o lume exotică, populată de împărați și de regi puternici, de templieri damnați, de generali lacomi și de țărani ambițioși. La sfârșitul toamnei anului 1095, papa Urban al II-lea ținea la Clermont, în Franța, un discurs fulminant, care avea să însuflețească și apoi să pună în mișcare întreaga Europă. Aproape 150.000 de oameni au răspuns apelului papal. Cu toții și-au lăsat în urmă toate bunurile lumești spre a întreprinde ceea ce părea a fi o misiune nebunească.…  » Mai multe detalii […]

Leave a Comment