O carte „interzisă” celor care duc paharul la ureche

Motto: „Bine e să lași băutura, însă rău este să uiți unde ai lăsat-o”

(Friedrich Nietzsche, 1844-1900, filozof german)

Ea se numește „Despre băutură” și este a scriitorului american Charles Bukowski (1920 – 1994). Autorul a publicat numeroase volume de poezie, antologii de povestiri și romane.

Este unul din cei mai citiți scriitori americani contemporani. În țara noastră au fost traduse mai multe din creațiile sale. Amintesc doar câteva romane: „Femei”, „Poșta”, „Factotum”, „De duzină”, „Șuncă pe pâine”, „Hollywood” și antologia de poezie „Dragostea e un câine venit din iad”. Temele pe care le abordează în scrierile sale sunt despre relațiile dintre bărbați și femei, alcoolul, actul scrierii și alcoolul, intimitate etc. Reputația și-a dobândit-o pentru explorările sale din partea „mai puțin drăguță” a Americii. Mai precis, majoritatea operelor sale descriu viața de zi cu zi a claselor mai puțin bogate din Los Angeles.

În 1986, „Times” l-a numit „laureatul american al lumii interlope”.

Majoritatea romanelor sale fac aluzie la obiceiurile sale alcoolice, pasiunea pentru jocurile de noroc, perioadele sale de șomaj etc. Autorul a considerat că cea mai mare dragoste a sa a fost alcoolul. La 13 ani, a suferit de acnee. A început să-și vindece durerile cu băuturile alcoolice. Acest obicei a fost „ritualul” său pentru scris. Toate romanele sale sunt autobiografice, iar personajul lor principal, Henry Chinaski, este un alter-ego al scriitorului.

În cazul lui Charles Bukowsky, la beție se naște opera, alcoolul alimentând puterea de creație a scriitorului. El se aseamănă cu Edgar Poe, Faulkner, Hemingway, Scott Fitzgerald.

Apărut în acest an la editura „Polirom”, volumul intitulat „Despre băutură” este o antologie de texte din scrisul autorului și din multe referințe din viața acestuia: sunt publicate în volumul acesta multe poezii, fragmente din interviurile lui Charles Bukowski, adevărate profesiuni de credință, episoade din romanele sale și secvențe din povestiri. Avem, așadar , în antologie frânturi din diferite proze, cu el însuși personaj principal sau „cu și despre oamenii de prisos, oamenii veșnic nefericiți, nemulțumiți, a căror viață trece în zadar”.

Cititorul va face cunoștință cu „unele din cele mai comice, mai triste și mai profunde texte ale scriitorului american”.

Antologia „Despre băutură” este și o „carte despre scris, despre literatură și despre Bukowski  însuși, captivantul autor – personaj de pe scena literară americană”. O consider drept o lucrare ce ne binedispune, dar ne și întristează deopotrivă.

Sunt memorabile secvențele ce redau opinia scriitorului despre băutură, despre relația dintre plăcerea bahică și harul scriitoricesc. Tocmai de aceea, voi reproduce câteva dintre acestea pentru cititorii rubricii „Raftul cu carte”.

Prolificul scriitor american ne dezvăluie, dacă mai era cazul, când anume bea omul: „Dacă se întâmplă ceva rău, bei ca să uiți; dacă se întâmplă ceva bun, bei ca să sărbătorești; dacă nu se întâmplă nimic, bei ca să se întâmple ceva”.

Pentru a nu uita că titlul cărții este „Despre băutură”, e bine să-i cunoaștem viziunea autorului despre băut și băutură. O voi reda-o printr-un scurt colaj din răspunsurile acestuia: „Băutura te duce pe căi pe care curajul nu te poate duce. Băutul e ceva emoțional. Te scutură și te scoate din stereotipia vieții de zi cu zi. Ceva din alcool șterge nesiguranța și lasă egoul să iasă la iveală. Băutura ne dă două moduri de a trăi în loc de unul. Băutul este un mod secund de viață…”

Băutura dă aripi inspirației scriitoricești sau îi „toarnă” aripi în ele? Charles Bukowski  este convins că: „Băutul mă ajută la scris. Mă ajută să mă extrag din persoana care sunt în mod obișnuit. Nu cred că băutura îi distruge pe scriitori. Cred că-s distruși de automulțumire. Alcoolul face muza să danseze. Beau când scriu. Poartă noroc, e muzică de fundal. Vinul este cel mai bun pentru creație. E sângele zeilor”. În poezia „Plan pe termen lung”, scriitorul vede în faptul de a bea drept o altă formă de artă: „beam/ și apoi m-am oprit din și m-am concentrat pe băut./ era o altă formă de artă”.

La scurt timp după neconfortanta lectură a acestei antologii „Despre băutură”, am citit în revista „România literară” un interviu cu poetul maramureșean Ioan Es. Pop, autor de prim-plan al literaturii noastre actuale, autor al mai multor volume: „Ieudul fără ieșire”, „Pe trecere de pietoni”, „Obiecte de dormit” etc. Acest reprezentant al generației poetice 90, întrebat de Cristian Pătrășconiu dacă a fi mare poet trebuie să bei, a oferit un răspuns pe măsura talentului său de creator de frumuseți lirice: „În cazul meu, da. Alcoolul potențează, adâncește și abisalizează sentimentele. Însă nu toți poeții beau alcool. Îi invidiez pe nebăutori, dar îi mulțumesc alcoolului că mi-a oferit atâtea revelații.”

În concluzie, de ce este „interzisă” cartea „Despre băutură” celor care duc paharul la ureche? Pentru ca ei să nu contribuie la proliferarea numărului celor pentru care paharul cu licoarea ce dă „vrajă” sticlei are o altă destinație și un alt rol.

P.S. Alcoolul, tutunul, cafeaua sunt „droguri” admise. Se profilează și unul nou – Internetul!

prof. Octavian Guțu

2 Thoughts to “O carte „interzisă” celor care duc paharul la ureche”

  1. Doru

    D-le Gutu, va dorim multa sanatate si sa scrieti cat mai multe si interesante articole si in 2022!

  2. G

    H. Chinaski e un personaj grotesc și egoist, dar, liber. Și asta e sublim, e cuceritor, e sursă autentică de trăiri, unde ne place sa ne conectam (cu asumarea vinovăției construită asiduu în timp), dar tensiunea e mare, intensivă și știm că ne „ardem” dacă nu ne rupem de realitatea lui.

Leave a Comment