Zeci de primării au primit bani de la Consiliul Judeţean pentru deszăpezire

Prima tranșă a celor 3.600.000 de lei alocați pentru finanțarea lucrărilor de întreținere pe timp de iarnă a drumurilor județene aflate în administrarea Consiliului Județean (CJ) Sălaj, respectiv 1.800.000 de lei, tranșa aferentă anului în curs, a fost repartizată celor 36 de comune din județul Sălaj și orașului Jibou. Și asta în baza ”acordurilor de asociere” semnate în acest sens, de către fiecare unitate adminsitrativ teritorială cu autoritatea județeană. Acestea vizează realizarea lucrărilor de întreținere pe timp de iarnă pe sectoarele de drumuri județene ale căror trasee se situează pe raza teritorială a fiecăreia dintre cele 37 de unități administrativ-teritoriale dar și, în unele cazuri, pe raza comunelor învecinate, fiecăreia dintre unitățile administrativ-teritoriale (UAT) asociate, fiindu-i repartizate de către CJ Sălaj sumele necesare realizării lucrărilor pentru întreținerea pe timp de iarnă a tronsoanelor de drum județean aferente, în funcție de numărul de kilometri de drum județean al cărui traseu străbate unitatea administrativ-teritorială respectivă (și învecinată, după caz) și a nivelului de viabilitate a drumului județean respectiv. Astfel, urmare a aprobării repartizării sumelor aferente fiecărei unități adminstrativ teritoriale de către Consiliul județean reunit în ședința ordinară în data de 28 octombrie 2019 și a realizării transferurilor acestor sume în zilele imediat următoare, fiecare dintre cele 37 de unități administrative asociate pentru operaționalizarea Programului pentru pregătirea şi întreţinerea drumurilor judeţene din administrarea Consiliului Judeţean Sălaj, pentru perioada de iarnă 2019-2020 (15 noiembrie 2019 – 15 martie 2020), va putea demara măsurile specifice de pregătire a tronsoanelor de drum județean, asigurarea cu material antiderapant, asigurarea intervențiilor specifice, dar și activitatea de coordonare și informare în cadrul programului amintit, precum și organizarea şi instruirea personalului de către unitatea adminstrativ teritorială, astfel încât, din data de 15 noiembrie 2019, să poată fi demarată orice intervenție necesară.

Lucrările de întreținere pe timp de iarnă a drumurilor județene finanțate pe baza repartizărilor realizate în baza acordurilor de asociere menționate, se referă la: combaterea lunecușului, a poleiului și înzăpezirii pe drumurile județene cu utilaje și materiale adecvate, asigurarea stocurilor necesare de material antiderapant, semnalizarea rutieră specifică iernii, precum și lucrări specifice în scopul înlăturării efectelor perioadei de iarnă. Aceste lucrări se vor executa operațional în intervalul 15 noiembrie 2019- 15 martie 2020, interval de timp ce va fi adaptat în funcție de condițiile meteo.

 Sumele repartizate în UAT-uri

Repartizările sumelor către unitățile administrativ – teritoriale participante în cadrul Programului pentru pregătirea și întreținerea drumurilor județene din administrarea Consiliului Județean Sălaj, pentru perioada de iarnă 2019-2020, aferente tranșei anului 2019, în funcție de criteriile amintite (numărul de kilometri de drum județean al cărui traseu străbate unitatea adminsitrativ-teritorială respectivă – și învecinată, după caz- și a nivelului de viabilitate a drumului județean respectiv) sunt următoarele: Jibou (DJ 108 A, 1,10 km nivel 1 – 4.200 de lei), Băbeni (DJ 109 E, 10,65 km nivel 2 – 35.150 de lei), Bălan ( DJ 109 R, 8,60 km nivel 3 – 24.100  de lei), Bănișor ( DJ 191 E, 9,3 km nivel 2 – 30.700 de lei), Benesat (DJ 196, 7,97 km nivel 1 – 30.300  de lei), Bobota (DJ 110 B, 15 km nivel 3, 1 km nivel 4 – 43.700 de lei), Buciumi ( DJ 108 A, 10, 20 km nivel 1 – 38.800 de lei ), Camăr (DJ 109 P, 10,36 km nivel 2, 4,46 km nivel 4 și DJ 110 B, 5,88 km nivel 4 – 51.800 de lei), Carastelec (DJ 110, 8,5 km nivel 2, 5,50 km nivel 3 – 43.450 de lei), Vârșolț (DJ 108 G, 30,34 km nivel 1 – 115.300 de lei), Chieșd (DJ 108 F, 11,05 km nivel 2, 3,95 km nivel 4 – 43.200 de lei), Coșeiu ( DJ 110 A, 7 km nivel 2, 2,96 km nivel 4 – 28.150 de lei), Crasna ( DJ 191 E 1 km nivel 2 și DJ 191 G 11,61 km nivel 3 – 35.800 de lei), Creaca (DJ 108 A, 17,76 km nivel 1 – 67.500 de lei), Cuzăplac ( DJ 108 N, 10,25 km nivel 3 – 28.700 de lei), Dragu (DJ 109, 10,33 km nivel 2 și DJ 161, 4 km nivel 3; 3 km nivel 4 – 50.400 de lei), Dobrin ( DJ 108 D, 26,513 km nivel 1 și DJ 108 T, 3 km nivel 3 – 109.150 de lei) Fildu de Jos (DJ 103 N, 10 km nivel 3 și DJ 108 N, 9,56 km nivel 2; 10,26 km nivel 4 – 77.000 de lei), Gîlgău (DJ 109 F, 3 km nivel 1; 0,85 km nivel 2 și DJ 109 E, 11,2 km nivel 3 – 45.600 de lei), Gîrbou ( DJ 108 B, 14,6 km nivel 1 și DJ 108 S, 7,2 km nivel 3 – 75.650 de lei), Halmășd ( DJ 109 P, 12, 43 km nivel 2 – 41.050 de lei), Hereclean ( DJ 110A, 5,50 km nivel 2 – 18.150 de lei), Hida ( DJ 109, 3,73 km nivel 2 – 12.300 de lei), Ileanda ( DJ 109 E, 6,50 km nivel 2 și DJ 110 C, 7,60 km nivel 2, – 46.550 de lei), Lozna ( DJ 109 E, 10 km nivel 2 – 33.000 de lei), Măieriște ( DJ 110, 10 km nivel 3 și DJ 108 F, 12 km nivel 1, – 73.600 de lei ), Nușfalău (DJ 191 D, 3,30 km nivel 2 și DJ 110 E, 5 km nivel 3, – 24.900 de lei), Plopiș ( DJ 110 E, 13,47 km nivel 3 și DJ 191D, 14,70 km nivel 2 – 86.250 de lei), Poiana Blenchii ( DJ 109 F, 3,40 km nivel 1 – 12.900  de lei), Rus ( DJ 108 S, 0,85 km nivel 2 și DJ 109 E, 7,30 km nivel 2, – 26.900 de lei), Sâg ( DJ 191 E, 0,98 km nivel 2 și DJ 191 D, 13,33 km nivel 3, – 40.600 de lei), Sărmășag (DJ 110 B; 16,49 km nivel 3 – 46.200 de lei), Șimișna ( DJ 108 S, 18, 79 km nivel 2; 4,2 km nivel 3 și DJ 109 A, 2 km nivel 4, -77.150 de lei), Someș Odorhei ( DJ 108 A, 18,54 km nivel 1 și DJ 108 E, 12 km nivel 2; 5,60 km nivel 4, – 119.650 de lei), Treznea ( DJ 108 A, 10,44 km nivel 1 și DJ 108 R, 12,18 km nivel 1, – 86.000 de lei), Surduc ( DJ 108 B, 6,6o km nivel 1 și DJ 110 D, 13,25 km nivel 2, – 68.850 de lei) și Mirșid ( DC 21, 4,30 km nivel 4 – 7.300 de lei).

 Peste 560 de kilometri de drumuri județene

Programul pentru pregătirea și întreținerea drumurilor județene din administrarea  CJ Sălaj, pentru perioada de iarnă 2019-2020 cuprinde intervențiile în asociere asupra a peste 560 de kilometri de drumuri județene, din care peste 370 au nivelul 1 și 2 de viabilitate, valoarea acestuia fiind de 3.600.000 lei, fonduri alocate de la bugetul județului. Asigurarea întreținerii pe timp de iarnă a celor aproximativ 100 km de drumuri județene care completează rețeaua de drumuri județene aflate în administrarea CJ Sălaj și care sunt cuprinși în proiecte de reabilitare sau modernizare este în sarcina constructorilor contractați pentru realizarea respectivelor lucrări de modernizare sau reabilitare.

5 Thoughts to “Zeci de primării au primit bani de la Consiliul Judeţean pentru deszăpezire”

  1. Anonim

    ne trebuie masina 4×4

  2. Anonim

    sau masina de la institutie, cum au mai marii nostril conducatorii !! ai sofer si masina la dispoazitie si nici nu ai grija alimentarii cu combustibil, a reparatiilor, a asigurarilor, a cauciucurilor, etc

  3. Anonim

    Sa vezi cum.o sa.fim lua-ti prin suprindere iara in decembrie ca ninge….

  4. Anonim

    Incepand de azi , nu va dura mult pana o sa avem drumuri ca in vest , ma bucur ca o sa avem AUTOSTRADA TRANSILVANIA si eu care am crezut ca nu voi trai sa merg pe autostrada de la ZALAU – la CLUJ iata ca a venit PNL -ul cu domnul BODE si o sa fim si noi in randul tarilor UE cu infrastructura SUNT UN OM FERICIT, va rog sa-mi impartasiti BUCURIA.

  5. USERIST

    Putin bani la Garbou pentru primaru POCAILA-pentru jebu lui nu ramane nimic.De ce Tibisor ???

Leave a Comment