Zălăuanca Aurelia Ardelean, la un pas de eliminare din show-ul „Supravieţuitorul”

Femeia de afaceri Aurelia Ardelean se numără printre cei 18 concureţi ai reality-show-ului „Supravieţuitorul”, ce a debutat luni, 12 septembrie, la ProTV. În vârstă de 36 de ani, Aurelia, zisă şi „Rapunzel”, datorită părului său foarte lung şi blond, a fost ameninţată cu eliminarea din emisiunea televizată încă din primul episod, după ce nu s-a descurcat prea bine la prima probă, cea de înot.

Zălăuanca s-a dovedit o înotătoare lentă, deşi a fost singura dintre concurente care a renunţat la haine şi s-a aruncat în apă în lenjerie intimă. Din păcate, a ajuns ultima pe plajă. „Ştiu să înot, dar nu am viteză. M-am blocat, am înotat un pic şi mi-a intrat apă în gură, în nas, m-am întors şi am văzut că toţi sunt pe insulă… gata, mi s-a tăiat tot. Pur şi simplu mi-am pierdut şansa”, a spus cu tristeţe Aurelia, după ce a aflat că va trebui să părăsească pământul filipinez.

„A fost prima dată când am înotat într-un ocean şi în apă mai mare de doi metri, am intrat în panică”, a încercat să se justifice femeia de afaceri, după care şi-a cerut iertare, printre lacrimi, de la cei doi fii ai săi, pentru slaba ei prestaţie.

Prezentatorul Dragoş Bucurenci a decis, însă, ca atât Aurelia, cât şi Liviu, cel de-al doilea concurent ameninţat cu eliminarea, să primească o a doua şansă. Ambii concurenţi au fost debarcaţi pe insula exilului, unde vor trebui să supravieţuiască 40 de zile, pentru a se putea întoarce în competiţie. În realitate, aceştia vor concura unul împotriva celuilalt, cel mai bun urmând să-şi recâştige locul în emisiunea al cărei premiu pus la bătaie este de 100.000 de euro.

„Trebuie să-mi dovedesc mie multe lucruri, să îmi vindec anumite răni şi numai aşa pot. S-au adunat foarte multe din copilărie, faptul că provin dintr-o familie dezorganizată, nu am avut niciodată susţinere de la nimeni şi tot timpul tot ce făceam era greşit. De acolo şi ambiţia asta: să dovedesc, să fac. M-am săturat să mi se spună că tot ce fac este greşit”, a mărturisit participanta la concursul de supravieţuire.

Aurelia Ardelean administrează o fermă de porci şi un salon de înfrumuseţare din Zalău. Ea a fost căsătorită cu cunoscutul om de afaceri Dumitru Ardelean, cu care are doi copii.

10 Thoughts to “Zălăuanca Aurelia Ardelean, la un pas de eliminare din show-ul „Supravieţuitorul””

  1. Anonim

    DE ce nu ziceti caci e nevasta patronului de la Drum Construct.

  2. Anonim

    Nu spune a cui nevasta a fost ca sa mori tu de ciuda.

  3. Vasile

    Sugătoarea din Zalau

  4. dumitru

    bravo- da ferma de porci nu-i in Drighiu. am cautat-o astazi- n-am gasit-o.. poate alta data

  5. Alfaman

    Femeie de afaceri din banii fostului sot si actualului. Asa se numesc materialistele si curvustinele,femei de afaceri?

  6. HI HI HI

    NASPA ! PROSTUL CA NU-I FUDUL, ALA NU E PROST DESTUL !!!
    multi o „cunoastem” bine

  7. Anonim

    Penibilaaaa!!!!!!

  8. Mitru

    Femeie de afaceri, hahahaha, noroc cu prostul ala care si-a lasat fam ptr ea, a pus laba pe el ia facut 2 copii , a facut ce a vrut din el, a profitat din plin de banii lui, dar Mitica asi merita soarta. Orice puteti spune despre ea, dar nu femeie de afaceri, nu o duce capul la afaceri, eventual la prostii….

  9. Daneiel

    Umbla ca proasta-n linghispir cu dalbele plete-n vant incalcand tot ce se poate incalca in materie de reguli de circulatie,ca deh! Dom Mitica n-are frica…
    Cat despre divort nu v-ati gandit ca e de forma,atata timp cat se pare nea Mity a fost si este in vizorul unor institutii,daca se intampla sa se intample,averea nu e trecuta toata pe el…….
    Femeie de afaceri,in domeniul porcin?
    Se baga-n seama muierea,ca dupa ce in tinerete a mancat numa paine inmuiata cu scuipat,acuma isi tzuguie buzoacele pe homar,gratar,icre….
    Asa-i cand ajunge tzaganul sef…
    In rest cica se ocupa de pruncii lui Don Mity si-i creste cu afectiune si se dovedeste chiar o mama buna..
    Ce sa-i faci?
    Nimeni nu-i perfect!

  10. Anonim

    Iar comentați aiurea invidioșilor!!?Nu are rost sa va irositi timpul cu astfel de cuvinte, doamna Lia rade bine mersi de voi!????

Leave a Comment