Violatorii ar putea sta 25 de ani în spatele gratiilor

Un proiect legislativ care vizează infracţiunile ce aduc atingere vieţii şi integrităţii sexuale, are şanse mari să facă parte din viitorul cadru legislativ, mai ales în acest context deosebit de permisiv, acesta fiind termenul cel mai potrivit, în ceea ce priveşte acest gen de fapte, printre cele mai grave prevăzute de legislaţia penală din România. Fapte care nenorocesc pentru totdeauna destine, şi care sunt cercetate cu autorii în stare de libertate sau sunt „plătite” de către aceştia cu doar câţiva ani de detenţie, şi aceia supuşi circumstanţelor atenuante şi reducerilor masive de pedepse.

Deputatul UNPR Tudor Ciuhodaru, a iniţiat un proiect legislativ care, în contextul creşterii alarmante a infracţiunilor cu caracter sexual, se impune în mod evident ca fiind mai mult decât necesar. Este vorba despre un proiect de lege prin care pedepsele pentru viol ar putea fi pe viitor asemănătoare sau chiar egale cu pedepsele aplicate în cazul infracţiunilor de omor. Deputatul doreşte modificarea articolelor 218 şi 219 din Codul Penal, astfel încât pedeapsa cu închisoarea pentru raportul sexual, actul sexual oral sau anal cu o persoană, săvârşit prin constrângere, punere în imposibilitate de a se apăra ori de a-şi exprima voinţa sau profitând de această stare, creşte, ajungând să fie cuprinsă între 10 şi 20 de ani. Se avansează în acest proiect chiar şi ideea pedepsei cu închisoare de la 15 la 25 de ani şi interzicerea exercitării unor drepturi, atunci când sunt înregistrate circumstanţe agravante cum ar fi cazurile în care victima se află în îngrijirea, ocrotirea, educarea, paza sau tratamentul făptuitorului, când victima este rudă în linie directă, frate sau soră; victima nu a împlinit vârsta de 16 ani; fapta a fost comisă în scopul producerii de materiale pornografice, fapta a avut ca urmare vătămarea corporală, fapta a fost săvârşită de două sau mai multe persoane împreună. Dacă fapta a avut ca urmare moartea victimei, pedeapsa este este detenţie pe viaţă şi interzicerea exercitării unor drepturi.

Violurile şi agresiunile sexuale au împânzit ţara

Statisticile la nivel naţional, dar şi la nivelul judeţului Sălaj au devenit alarmante pe acest segment infracţional. În România au loc anual peste 2500 de violuri. Conform statisticilor Poliţiei Române un viol are loc undeva în ţară, la fiecare patru ore. Deşi statisticile oficiale indică o creştere a numărului infracţiunilor de viol, noul Cod Penal, intrat în vigoare în februarie 2014, prevede pedepse mai blânde pentru autori, decât precedentul cod. Legislaţia actuală tratează aceste infracţiuni, fie că vorbim de viol în sine fie de alte agresiuni sexuale, ca pe nişte fapte cu un grad de pericol minor, fără să existe nici cea mai mică urmă de descurajare a potenţialilor autori şi fără să asigure un minimum de protecţie victimei. Mai mult decât atât, devin tot mai des întâlnite cazurile în care violatorii sunt cercetaţi în stare de libertate, aceasta fiind cea mai clară dovadă a faptului că justiţia, în multe cazuri, tratează această crimă ca pe oricare altă infracţiune măruntă, lipsită de pericol social. Astfel nu mai miră pe nimeni faptul că că numărul de dosarelor având ca obiect infracţiuni de viol sau alte infracţiuni cu caracter sexual, a crescut fulminant. Două judeţe din Moldova deţin recordul în această privinţă, Vaslui şi Iaşi avânt o rată a infracţionalităţii (infracţiuni cu caracter sexual) de peste cinci ori mai mare faţă de media pe ţară.

Zeci de infracţiuni contra libertăţii şi integrităţii sexuale în judeţul Sălaj

Nici Sălajul nu a rămas un judeţ foarte curat în această privinţă, nefiind nici pe departe ferit de asemenea fapte reprobabile. Numai în anul 2014, la nivelul judeţului Sălaj au fost sesizate 36 de infracţiuni contra libertăţii şi integrităţii sexuale iar din acestea, în 25 de cazuri s-a început urmărirea penală. Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Sălaj ne-a informat şi cu privire la numărul acestor infracţiuni, în primele şapte luni ale acestui an. Nu mai puţin de 21 de infracţiuni, care includ violuri, acte sexuale cu minori, agresiuni sexuale sau alte infracţiuni cu caracter sexual au fost sesizate în judeţul Sălaj. Dintre acestea, în 20 de cazuri s-a început urmărirea penală împotriva suspectului. Situaţia, la nivelul judeţului Sălaj nu este, prin urmare, una lipsită de gravitate. Abuzurile sexuale asupra minorilor, pornografia infantilă, violurile- mai nou „în grup”, fapte soldate în unele cazuri chiar cu tentative de suicid din partea victimei, au lovit destinele mai multor minore sau adolescente. A crescut şi numărul agresiunilor sexuale săvârşite în familie, fiind cunoscute cazurile recente, inclusiv din judeţul nostru, de viol sau agresiune sexuală asupra unor minore, din partea unor membri de familie sau chiar din partea părintelui de sex masculin. Prin acest proiect legislativ pedeapsa pentru viol ar putea ajunge aşadar până la 25 de ani de închisoare sau, în formele agravate, chiar închisoarea pe viaţă. Poate cei care sunt puşi să studieze, să dezbată şi să adopte în final aceste legi, vor găsi timp şi aplecare către aceste proiecte legislative, aşa cum pentru acelea care îi privesc direct, au mereu timp şi atenţie. Şi un vot unanim „pentru”.


One Thought to “Violatorii ar putea sta 25 de ani în spatele gratiilor”

  1. Anonim

    25 de ani de puscarie ar trebui sa fie pedeapsa pentru coruptie la parlamentari ca astia violeaza zilnic o tara intreaga, dar pentru ei gunoaiele au stabilit pedepse de cateva luni si daca se poate cu suspendare.

Leave a Comment