Val de îmbolnăviri în Sălaj. Părinții, îndemnați să nu-i lase pe copiii bolnavi la școală

Datele medicilor de familie din Zalău arată o creștere a numărului de afecțiuni de sezon în rândul elevilor și preșcolarilor. Potrivit medicilor, riscul de îmbolnăvire este mare mai ales în colectivitățile în care ajung bolnavi.

Vicepreședintele Colegiului Medicilor de Familie Sălaj, doctorul Csakvari Alexandru, ne-a declarat că a crescut numărul cazurilor de infecții respiratorii, bronșite și alte afecțiuni specifice sezonului rece, probleme fiind înregistrate mai ales în rândul copiilor. Medicul a precizat că este important ca părinții să înțeleagă că nu trebuie trimiși la școală sau la grădiniță copiii bolnavi, pentru că riscul de transmitere a bolii crește în astfel de situații. Medicul sălăjean vine și cu un îndemn pentru părinți, acela de a avea acasă medicamente cu efecte antitermice, iar în cazuri mai grave, pacienții trebuie prezentați la medicul de familie, la centrele de permanență, iar la urgență doar în situații grave. Este exclusă utilizarea antibioticelor și folosirea unor tratamente preluate de pe internet, la sugestia unor persoane neautorizate, a mai spus medicul. Din păcate, internetul, în foarte multe cazuri, a devenit „doctor” pentru adulți sau pentru părinții micuților bolnavi, iar automedicația poate cauza probleme grave.

Fotografie cu caracter ilustrativ

One Thought to “Val de îmbolnăviri în Sălaj. Părinții, îndemnați să nu-i lase pe copiii bolnavi la școală”

  1. […] Datele medicilor de familie din Zalău arată o creștere a numărului de afecțiuni de sezon în rândul elevilor și preșcolarilor. Potrivit medicilor, riscul de îmbolnăvire este mare mai ales în colectivitățile în care ajung bolnavi. Vicepreședintele Colegiului Medicilor de Familie Sălaj, doctorul Csakvari Alexandru, ne-a declarat că a crescut numărul cazurilor de infecții respiratorii, bronșite și alte afecțiuni specifice sezonului rece, probleme fiind înregistrate mai ales în rândul copiilor. Medicul a precizat că este important ca părinții să înțeleagă că nu trebuie trimiși la școală sau la grădiniță copiii bolnavi,… Citeste mai mult […]

Leave a Comment