Șoseaua de centură – izbăvirea Zalăului

Tronsonul II al variantei de ocolire a municipiului Zalău, una dintre cele mai așteptate investiții în infrastructura rutieră din Sălaj, avansează constant de la o lună la alta. Finalizarea acesteia va degreva municipiul de traficul greu, iar cei care așteaptă cu nerăbdare terminarea lucrării sunt în special locuitorii de pe străzile Lajos Kossuth și Andrei Șaguna, afectați în permanență de circulația mașinilor de mare tonaj. De la decibelii care degradează sănătatea și aerul poluat, până la distrugerea locuințelor din cauza trepidațiilor produse, sunt doar câte din nemulțumirile locuitorilor din zonă. În plus, la intersecția celor două străzi, o înclinaţie cel puţin ciudată a unei curbe face ca un tir sau o maşină de mare tonaj să se oprească în zidurile caselor din zonă. Recent, la finalul săptămânii trecute, un tir încărcat cu rapiță s-a răsturnat în zonă, exact în gardul unei case, proprietarul locuinței fiind fostul inspector școlar general – Ioan Abrudan.

Acesta este „familiarizat” ca la o anumită perioadă câte un tir încărcat cu fel de fel de produse să se răstoarne în gardul locuinței sale: o cisternă cu lapte, un tir cu șpan, altul cu porumb și cel de săptămâna trecută – cu rapiță. Până la finalizarea lucrării este posibil ca astfel de accidente să nu lipsească.

Filmările cu drona, realizate de Cristian Marius Man

Progresul lucrărilor la șoseaua de centură a Zalăului poate fi urmărit lunar grație unor filmări realizate de un pasionat de infrastructură, Cristian Marius Man, postări care pot fi urmărite pe contul său de „You Tube”. Potrivit filmărilor realizate recent de acesta, atât în luna iunie, cât și în iulie, progresul lucrărilor la șoseaua de centură a Zalăului este constant, nu neapărat impresionant, dar nici slab. Sigur, proiectul este unul complicat, iar traseul este unul surprinzător de sinuos. Firma chineză Sinohydro, cei care au câștigat contractul, s-a înconjurat de subcontractori români, dar au adus și muncitori chinezi. Oficial, progresul pentru o lună este de circa 1 la sută, de la 27 la sută în luna mai, la 28 la sută în iunie, dar se știe că aceste cifre nu sunt întru totul cu ceea ce se vede pe teren. Modul cel mai bun de a vedea cu „ochii liberi” progresul sunt filmările lui Cristian Marius Man. El a filmat în 29 iulie șantierul cu ajutorul dronei, dar a realizat și o filmare „side-by-side” cu imagini din 29 iulie și 23 iunie. În acest fel, putem vedea cu toții progresul acestei lucrări complicate, care conține cinci viaducte, două poduri două sensuri giratorii și 15 podețe. Cei 5,53 km trebuie să fie gata conform contractului la final anului 2023, un element de noutate fiind faptul că majoritatea structurilor sunt de tip monolit, adică turnate dintr-o bucată, grinzile fiind în număr foarte mic. Contractul a fost semnat în 31 iulie 2020, valoarea acestuia fiind de 185 de milioane lei, fără TVA, cu șase luni perioada de proiectare, 24 de execuție și șapte ani garanție. Ordinul de începere a fost dat în 25 septembrie 2020, iar termenul de încheiere este finalul anului 2023. Proiectul a avut un parcurs greu, cu multe blocaje birocratice, iar odată finalizat va contribui semnificativ la dezvoltarea municipiului Zalău. Devierea traficului greu din municipiu pe varianta ocolitoare este importantă pentru creșterea siguranței rutiere în oraș, dar și pentru durabilitatea străzilor utilizate în prezent pentru transportul agabaritic. Sperăm că vom putea circula de anul viitor pe varianta ocolitoare, dacă se respectă termenii contractuali.

 

4 Thoughts to “Șoseaua de centură – izbăvirea Zalăului”

  1. Cento

    Mulțumiți-i Elenei Udrea și lui Gabriel Oprea, ptr ca din cauza lor nu are Zalaul drum de centura!

    1. Anonim

      Așa-i, că zălăuanul Cioloș era doar prim ministru!

      1. Anonim

        Pentru 10 luni!!!

  2. Anonim

    Sperăm să o și termine chinezii

Leave a Comment