Scandal la Direcţia Sanitar Veterinară Sălaj: Directorul Mircea Martin, acuzat că desface contracte de muncă în mod abuziv

Doi angajaţi, cu vechime şi experienţă considerabilă în muncă, de la Direcţia Sanitar Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor (DSVSA) Sălaj, au fost daţi afară chiar la finalul săptămânii trecute. Este vorba despre medicul veterinar Florin Ghiurco – consilier superior la Compartimentul “Poliţia Animalelor” şi economistul Narcisa Balint – şef Serviciu Economic şi Administrativ din cadrul instituției amintite. Decizia privind desfacerea contractelor individuale de muncă aparţine conducerii DSVSA Sălaj, respectiv directorului Mircea Martin, pe motiv că… „nu şi-au îndeplinit indicatorii de performanţă”. Imediat după ce i-a destituit pe cei doi, directorul Martin a fost detaşat la Bacău, unde, începând din această săptămână, ocupă fotoliul de director.

Nu mai este un secret faptul că „schimbările” din funcţii, rocadele, permutările, transferurile şi, mai nou, desfacerea contractelor individuale de muncă, creează la DSVSA Sălaj teamă şi… hipertensiune în rândul angajaţilor. Un astfel de caz a fost înregistrat la finalul săptămânii trecute, joi – 4 februarie, când doi angajaţi ai direcţiei, medicul veterinar Florin Ghiurco şi economistul Narcisa Balint au fost destituiţi. Cei doi, care se află deja în perioada de preaviz, consideră că destituirea lor a fost abuzivă şi fără niciun temei legal. Pentru a li se face dreptate au înaintat conducerii Sindicatului „Cartel Alfa” filiala Sălaj o petiţie în care solicită sprijinul sindicatului. „Săptămâna trecută am fost dat afară. Nu am primit nici un fel de sancţiune, înştiinţare, avertisment. Nu doar eu sunt în situaţia asta. Problema este veche, iar în interiorul instituţiei există o tensiune asupra angajaţilor, de nedescris. A trebuit să susţin recent un examen de evaluare, pentru că aşa s-a dispus şi, potrivit rezultatului, nu mi-am îndeplinit indicativul de performanţă. Examenul a fost dispus de director. Anul trecut, când directorul instituţiei era domnul Petre Firicel, în perioada ianuarie – martie, am mai susţinut un astfel de examen, iar calificativul a fost “foarte bine”. Mi s-a reproşat de directorul executiv nerezovarea unei situaţii la Compartimentul Poliţia Animalelor din perioada în care nu avea calitatea de director executiv la DSVSA Sălaj. În consecinţă, am apelat la Cartel Alfa pentru a contesta decizia domnului Mircea Martin”, a spus medicul Florin Ghiurco.

Economista DSVSA Sălaj lăsată şi ea pe drumuri

Narcisa Balint, economistul DSVSA Sălaj, se află în aceeaşi situaţie, fiind de joi, 4 februarie, în perioada de preaviz. „Nu este nici un temei legal pentru a fi destituită din funcţia pe care o deţin şi prin urmare voi apela la instanţă. În urma unei examen de evaluare, dispus şi notat fără nici un temei legal, am luat calificativul nesatisfăcător şi am fost destituită. Problemele sunt vechi la noi în instituţie. De exemplu, în luna octombrie 2015, în urma unui examen de atestare a cunoştinţelor în domeniul Sistemului European de Conturi organizat de Ministerul Finanţelor Publice prin Şcoala de Finanţe Publice şi Vamă (a se vedea site-ul Ministerului Finanţelor Publice) am obţinut certificatul cu o valabilitate până la 15 octombrie 2020. Domnul director Mircea Martin a încercat să mă împiedice să particip la acest conscurs prin refuzul de a-mi aproba trei zile de concediul legal de odihnă, ştiind că acest certificat atestă că persoana a dobândit cunoştinţele necesare pentru a îndeplini condiţia specifică obligatorie cerută pentru ocuparea postului de conducător al compartmentului financiar–contabil sau pentru menţinerea în această funcţie, potrivit prevederilor legale, mai exact articolul 19, b1 şi b2 din Legea 500-2002 cu modificările şi completările ulterioare. Din anul 2012, de când sunt în această instituţie, nu am avut nicio abatere disciplinară”, a menţionat economistul de la DSVSA Sălaj.

Mircea Martin spune că totul este legal

De cealaltă parte, directorul Mircea Martin, aflat în “concediu medical”, a fost transferat de luni, 8 februarie, la DSVSA Bacău. Martin subliniază, referindu-se la situația celor doi angajaţi, că aceștia au fost destituţi legal. „Au fost evaluaţi în baza legii. Este vorba despre evaluarea care se face unui funcţionar public, iar dânşii nu şi-au îndeplinit indicativii de performanţă. În urma testării, evaluării, într-o notare de la 1 la 5, cei doi au obţinut 2, adică “nesatisfăcător” şi astfel am dispus, legal, această măsură”, a precizat Mircea Martin. În opinia acestuia, destituirea celor doi a fost cât se poate de legală. „ Când iei calificativul nesatisfăcător se iau măsuri. Există instanţă, legiuitori. Eu sunt pregătit să răspund atâta vreme cât am greşit sau nu am respecat legea”, a conchis Martin.

Sechestru pe autoturismul instituției pentru ”despăgubiri morale”

Reprezentanţii Sindicatului „Cartel Afla” filiala Sălaj, la care sunt afiliaţi şi angajaţi ai DSVSA Sălaj, printre care şi cei doi „destituiţi”, susţin că în instituţie problemele de acest gen sunt vechi. „Ni s-a adus la cunoştinţă că şi alţi colegi ai noştri, membri de sindicat ai „Cartel Alfa”, au fost sancţionaţi în mod abuziv, unii dintrei ei câştigându-şi drepturile în instanţă, inclusiv despăgubiri morale în sume de câteva mii de lei. Directorul a refuzat să dea curs acestor hotărâri şi să plătească sumele dispuse de Instanţă, ajungându-se inclusiv la sechestru pus pe maşina instituţiei. Sigur că vizavi de petiţia domnului Ghiurco am făcut un apel la domnul director şi am cerut o mediere directă, în vederea rezolvării pe cale amiabilă a acestei situaţii. Dânsul a refuzat, motivând că şi dacă va plăti despăgubiri, nu îl interesează discuţia şi menţine sancţiunea, care din punctul nostru de vedere este abuzivă şi ilegală. Este un abuz care atinge zona “penalului”, spune Laurenţiu Ghiuruţan – secretarul filialei judeţene „Cartel Alfa”. Potrivit sindicalistului Ghiuruţan, a fost înştiinţată şi Autoritatea Naţională Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor (ANSVSA), respectiv preşedintele autorităţii, pentru ceea ce se întâmplă în Sălaj, iar ca măsură s-a dispus detaşarea directorului executiv, Mircea Martin, la Bacău şi a directorului adjunct Bacio Lazlo la Arad.

Istoricul postului de director la DSVSA Sălaj este unul marcat de controverse şi schimbări. Mircea Martin a ocupat din martie 2015 şi până la finalul săptămânii trecute, funcţia de director al instituţiei. Înainte de a reveni pe post, prin decizii ale ANSVSA, a fost detaşat, în perioada 2013-2015, la Buzău şi la Bucureşti. De asemenea în perioada octombrie 2005 – octombrie 2013 a ţinut frâiele instituţiei sălăjene. Până la numirea în funcţia de director din luna martie a anului trecut, conducerea DSVSA Sălaj a fost asigurată de medicul veterinar Petre Firicel – care în prezent ocupă funcţia de consilier în cadrul DSVSA Sălaj.

71 Thoughts to “Scandal la Direcţia Sanitar Veterinară Sălaj: Directorul Mircea Martin, acuzat că desface contracte de muncă în mod abuziv”

  1. Anonim

    SE pare ca acest Martin este cel mai vechi si totodata cel mai abuziv director din Salaj.A fost sustinut de PNL.pdl ,ALDE si se pare cal-a sustinut si PSD-ul fara sa fie membru la ei..

    1. Tata-JDER (suparat si impaiat)

      !ATENTIE! a aparut CENZURA…. s-au scos cateva comentarii!!!!… Ce-aveti ma’ cu Ariciu’? Chiar pe el a trebuit sa-l ELIMINATI? Asa deranjant este? Daca a INVIAT moderatorul(te joci de-a C>N>A>ul???) atunci a INVIAT si Tata-JDER!

      1. Ariciu' (turbat si cenzurat)

        🙁 ce-i obscen in cuvantul „mictiune”? nu-i cumva o necesitate fiziologica? Radu Banciu zice „carbasan”, pe sticla!!!!!!!!! Mircea Badea….pffff…nu pot reproduce.. Bendeac …”in puii mei”.. cuvantul „p___” provine din latina, nu si-a schimbat nici forma nici conotatia de peste 2000 de ani si nici macar nu a fost folosit in context, „falus” pot sa zic? MAAAAAAAAA!

        „vulpe mictionista”e prostie?

        …Vai de TEPII mei

        EU cred ca voi aveti culoarea predominanta a „canidei mictioniste”…HALUCINANT!

  2. Anonim

    Martin este „bazat” in Salaj de face abuzuri, altfel un om normal nu procedeaza astfel

    1. Tata-JDER (CENZURAT!)

      !ATENTIE! a aparut CENZURA…. se scot comentarii…[.!.] !ATENTIE!

      !ATENTIE! !CENZURA! !ATENTIE! !CENZURA! !ATENTIE! !CENZURA!

  3. Anonim

    Oare de ce nu mentioneaza baza legala a evaluarii si criteriile stabilite ? Un manager care se impune prin dictatura, ori faci cum vreau eu , ori pleci…. oricum vin oamenii mei in locul celor plecati ….. sa fie creat un SRL

  4. Anonim

    Martin in ultimii 5 ani a avut si are cel putin 10 dosare penale care stagneaza si la aceasta ora, Speram ca o sa faca ceva dupa ce la data afara pe Ghiurca de la politie

  5. Anonim

    De ce va mirati ca acest personaj sinistru este mentinut in sistem , are fond de vanatoare si cand ai asa ceva toti pun botul la carne si carnati

  6. Anonim

    Dar Ghiuco ce face cu cabinetul? Ce face cu omul omorat pe Meses de caini, pe care i-a tratat la cabinet? Dupa aceea tot el a fost in control cand se faceau cercetari.!! Dar contractele la fermele de la Chiejd? Functionar public sadea!!!

    1. Melolonta Melolonta (carabusul)

      Ma „Anonimus”, tu chiar esti pa spate! se vede ca te informezi de la „radio Santz” si te tunzi la unul dintre numeroasele puncte de dezinformare… schimba-ti stilistu! IO-s carabusu’, is gandac DAC si am antene…( 😉 )

    2. Salamandra Salamandra (salamandra de foc)

      pffff, „Änonimus”, dupa cum scrii si dupa ce „flow” ai… io tind sa cred ca, pot sa iti comprim profilu’ psihologic in urmatoarea formula….. [I.Q.=74.9]->I.N.F.I.N.I.T.

    3. pt anonimu care se leaga de G.

      esti un prost/proasta. dobitoc/dobitoaca….dru G. NU are nicio legatura cu cainii …taranule/taranca care esti…omu ala are doctor in cabinet daca tot spui ca are cabinet…..si probabil a tratat dru respectiv cainii…documenteazate daca esti taran/ca.. nu asculta cu paharu in spatele peretilor ca poate asculti la pereti wc-ului!!!!

  7. Anonim

    Mai oameni @buni@ , dragi colegi, nu-i puneti la pachet pe cei doi. Narcisa are un comportament deplasat, vulgara, proastra, ce ne face de jena institutia. Indiferent ca Mircea e diabolic NARCISA TREBUIE SA PLECE.

    1. Florin Salam (XXX)

      Ma Rumanule, daca-i vulgara si deplasata, ziiiii sa ma contacteze….. 😉

  8. Anonim

    Poate felcerul Melonta isi aduce aminte cum a bagat oamenii din Criseni in spital cu ‘ Foarte Bine ” Trichineloza . Sau poate cum a ” Tratat” desteptaciunea Zambilei como de la 4, 50 la 7 la examen.

    1. Melolonta Melolonta (carabusul)

      I.O. carabusu’ am raspuns strict la comentariul respectiv. PUNCT
      p.s.: si ma sau tu…. ce inseamna „flecer” ii un fel de „tiriflici” sau ”firlifus”. io ies dupa cum bine stiti numa’ o data la 4 ani din subteran si-s cam in urma cu „argoul” 😛

      1. Glis-Glis Lineus (parsul mare de stejar)

        ahahahaha „anonim”, esti de sex F, si sau esti din redactie sau esti concurenta 😉 aci-s Putin in dubii 🙂 da’ mai posteraza ca io-s un fel de veverita la care-i cam place sa „saprga” alune 😉

  9. VASILE

    NARCISA…………sotia lui COMO,acesti doi parveniti au ocupta functii numai politic niciodata prin concurs sau copetenta.Narcisa a fost director de spital in JIBOU la distrus unitatea,a fost pe sl sivicultura si de acolo a plecat ca..hasiita,iar acum nu poate fi mai buna

    1. Anonim

      Problema nu este capacitatea intelectuala a lui madam mai sus mentionata (numa’ cine stie cunoste cat e de…ghhh, ghhh)…problema si jenanta situatie este faptul ca a reusit atatia ani sa impuna la atatea generatii de puliticieni care s-au perindat in Salaj sa o tina in diferite functii! Care-i hot si care e prostu?

      1. Florin Salam (XXX)

        Ma Rumanilor! NU va mai legati de astia ca mie mi-o platit bine ca sa le cant.

  10. Anonim

    I mi place politica .Prin 2006/.2008 ,,Minunatu,, de Martin la Exilat pe actualul Prefect ………pe sate (Sarmasag) …….Acum Actualu sa nu i ramana dator la trimis prin tara..doi ani….Doamne cu cata ,,eleganta si o trag unu la celalalt………..

    1. Al Gore

      hmmm… they must be *uck-buddys…..Exelsior!

    2. Anonim

      Nu prefectul -l plimba de data asta pe martin prin tara.Nu este lucratura lui,Se paca ca in scurt timp si prefectu o sa fie si el plimbat.Parca inspector guvernamental prin sud ….

  11. Anonim

    Augusta, te știam mai profi. Se pare că de data asta ai plecat capul și ai scris după cum ți -a dictat. Mureșan. Un jurnalist bun se informează corect. Ai scris după dictarea politicului.După aproximativ o lună are să îți fie rușine de acest articol.

    1. Al Gore

      …do I smell a CAT FIGHT? Please go on… I love it! …mud, honey or pudding? 😉 😛

  12. Anonim

    sipos@sipos@sipos@dipoma primita cadou.@om de nimic@no sa ajungi in 100 de vieti la nivelul intelectual al narcisei si stii de ce?esti proasta ca oaia si ai capul plin cu gainat,esti si urata si baloasa si scarboasa si jegoasa ,dupa ca ti-au tras-o toti prin directie-te-a luat mos martin ,te-a momit cu-o scula sa te foloseasca ca pe propria bascula care e cu-asigurare si-o vindem la stela care ,o scrie ca-n tribunale si cosminul todorut care daca tace-l f….tre sa spuna cum spui tu ca altfel iedutul lui se alege cu-o mustrarea de la mos martin cel care a-nceput sa fie mic ,nu mai poate face fata cu narcise si florini,cu simone si laszlii,firicei si popanei ,laposei si andrasei,cuci si vulci si craciunei care care canta cum vor ei. sipos draga
    nu fii trista ca martin se-ntoarce iar sa-ti pupe manuta sfanta care-l urca si-l ridica pe castelul de nisip pe care l-ati construit el un rege ,tu regina si lupita …gospodina.pe mosia dsv mos martinu …nu ma e!

    1. Al Gore

      …do I smell a CAT FIGHT? Please go on… I love it! …mud, honey or pudding? 😉 😛

  13. Anonim

    Narcisa Balint. Comentariul de mai sus te caracterizeaza intocmai.Am sa fac public toate escapadele tale pe la institutiile prin care te-ai perindat si asta pt ca ai jignit tot personalul DSV, care si-a facut scolile la stat cu stress si cu eforturi intelectuale si financiare mari.
    Astept cu nerabdare ca de 8 Martie sa dispari din institutia noastra!!!!

  14. Anonim

    Claudia sipos-ho.ho.ho ce ai muscat-o ..esti naiva si fudula disperata dupa………lula trula si cu bula au avut o Aventura.ha.ha.ha

  15. Anonim

    din institutia privata SIPOS -MARTIN srl???

  16. Anonim

    Nu fi rea sipos ca roata se invarte roata si nu mai ameninta pe toata lumea.ameninti colegii zi de zi si acum te legi de ziaristi.Lasa ca te stie tot dsv si tot judetul ce comportament si competente profesionale ai.sapa-ti o groapa si pentru tine cand o sapi pe a altuia ca e buna preventia.

  17. Anonim

    Daca spun cele 2 escapadele nu stiu care se situeaza pe primul loc.Laexcrocherie si prostie sipos claudia il bate pe narcisa.Crefd ca si la altceva . E cunoscut ca sipos are probleme cu nervii se face tomata la fata cand il vede pe narcisa.

    1. Al Gore

      TANK U!!!!!!! ROMANIA!………CLIMAX!!!!!!!!!!…..uuuu…EXELSIOR! 😛

  18. Anonim

    nu i-a convenit narcisei ca a fost pusa la examen ,dar barbatul ei , acel vestit COMO face si el asemenea ,,testari,, si la salvare !!!!numai ca acolo nu sunt asa slab pregatiti ca si ea !!!!!!cum a ajuns acolo asa trebuie sa si plece !!!!!dar ii vine randul si lui barbatu-sau !!!!!la ce sindicat va apela ??? ca oprea e pe ,,du-te,, !!!!!

  19. Anonim

    Ce nivel au cei de la DSV ,ce mai comentarii.VETERINARI.

  20. Narcisa Balint

    D-na Sipos- fiind destul timp prin preajma d-voastra am asistat,din păcate, şi la momente în care v-aţi ocupat timpul prin a denigra colegii pe site-urile publicaţiilor locale.Nu mă caracterizeaza astfel de practici dar atâta timp cât faceti referire la mine,mă obligaţi să vă raspund în acelaşi mod(pe site-uri).
    Vă informez că principiile mele de viaţă sunt total diferite de ale d-voastră.Eu sunt un om care nu poate accepta,sub nici o formă,ca cineva să considere cu seriozitate că necinstea, minciuna, josnicia,imoralitatea parazitismul sau mediocritatea ar constitui temelii solide pentru fericirea si succesul de durata pe care mie mi-l ofera familia si profesia.

  21. Anonim

    NARCISA LACRIMIOARA nu mai hartui barbati insurati! nu le mai scrie mesaje la ora 24 ! POFTICIOASO ce esti!! candideaza tu la primarie ca si asa esti cunoscuta de aproape tot personalul din institutiile publice din SALAJ pe unde te-ai perindat si de unde ai iesit cu picioare in fund!!!!

  22. anonimus

    Hai sipos nu te lasa…directia a a ta!!!Tu esti mare,tu esti tare cu cizmele in picioare!!Hai la treaba ca esti sefa cu decizia-n ciuperca obtinuta pe bani grei de la ai nostri pedelei.nu l-au pus pe martin primar ca asta pleaca-n medical.poate te duce si pe tine la bacau… ca acolo-i bine.ia vezi-ti decizia ca poate-i anapoda si-i data in medical si-i fi sefa de spital.Offff cata oftica in capul tau se ridica!!!

  23. Anonim

    Din punct de vedere profesional Ghiurco Florin este doctor, restul sunt veterinali

    1. Vulpes Vulpes (vulpea)

      …cu animalele de companie si cu alea domestice am auzit ca-i foate dragut si gentil; da’ cu mine o fost foarte BRUTAL!!! daca-ti sti unde mi-o infipt termometru….ioi…si-amu mai umblu cracanata si-ncovoiata de sele… Cred ca deaia ca o auzit ca-s hoata si comunista…. da’ totusi cred ca am MERIAT tratamentul 😉 si promit ca de azi intru in tandem cu FIARELE CODRULUI, ca deja nu mai aud cu o ureche de la muzica drujbistilor clandestini >:( si-as mai hali si io cate-un hoit de caprioara lasat de lupii „exilati” in Maramures ca m-am cam saturat de soricei de camp… si de caca de URS 😉

      1. Melolonta Melolonta (carabusul)

        FLORINEEEE! nu te lasa calcat in picioare!!!! NU uita ca esti de ESENTA TARE!

        ….!REMEMBER! „PUCIU'” de la Asociatia Chinologica Salaj din 2000si ceva…;)

        Vulpeee….te primim inapoi printre FIARELE CODRULUI, numa’ ca, daca de data asta mai tradezi…ajungi pe post guler la nevasta lu’ Glis-Glis….blana….restu ce-a mai ramane…la „EXILATI” 😛

        1. Vulpes Vulpes (vulpea)

          nici vorba!!!! nu mai fac! mi-am si schimbat culorarea predominanta, acuma tin si io cu „U”…..NUMAI „U” 😉

          1. EXILATII

            …am si ponit! suntem pe drum…nu numa’ noi ci si aia de pa Vladeasa si o cantat Cucu ca vin si aia de pa Pietrosu, Retezat, Parang… 😉 UUUUUUUUUUUUUU! si „sar” putea sa sara si aia din Domoglet-valea Cernei cu ajutor „logistic” da inca nu-i batut in „cuie” 😉

    2. Glis-glis lineus (parsu mare de stejar)

      hmmm, ce ciudat… biologic, Darwinistic chiar, toti ne mancam intre noi dar, cand e amenitat HABITATU si VRACII valabili, vad ca strangem randurile.
      P.S.: ATENTIE! mare la Vulpe ca de curand s-o mictionat pe Arici si ala mic si tepos umbla prin codru cu ochii rosii si cu spume pe la colturile gurii (acolo unde se fac ZABELELE) parca s-o transformat in FOSA + PORC SPINOS ( parca-i un B-33 Zimbru plin de tepuse ca pe vremea verisorului lui Radu cel Frumos…curtezana 😉 . Da io cred totusi ca nu-i de la RABIE ci de la consumu’ iresponsabil de CHISTOACE 😉

      1. Tata-JDER (suparat si impaiat)

        !ATENTIE! a aparut CENZURA…. s-au scos cateva comentarii!!!!… Ce-aveti ma’ cu Ariciu’? Chiar pe el a trebuit sa-l ELIMINATI? Asa deranjant este? Daca a INVIAT moderatorul(te joci de-a C>N>A>ul???) atunci a INVIAT si Tata-JDER!

  24. Anonim

    Oare Martin cum a trecut examenul psihologic ca vanator ca de cate ori are decizie de mutare, se imbolnaveste subit

  25. Anonim

    il ajuta dr Aldea cu concedii medicale ca si el ii vanator activ de clit

  26. Anonim

    oare nu este incompatibilitate sa fii director si sa detii fond de vanatoare ? Poate raspunde cineva…….

  27. Anonim

    Ce aveti cu LALEAUA NEAGRA? are si ea o rochie o fusta un chilot si doi ciorapi. E din popor. Ce este rusinos sa faci bani pe centura? Prestatiile au fost mereu extra!

    Cum a ajuns asta sa fie vedeta? jalnic

  28. Anonim

    Martin susținut de ALDE? Nu prea e credibil!

    1. Tata-JDER (suparat si impaiat)

      !ATENTIE! a aparut CENZURA…. s-au scos cateva comentarii!!!!… Ce-aveti ma’ cu Ariciu’? Chiar pe el a trebuit sa-l ELIMINATI? Asa deranjant este? Daca a INVIAT moderatorul(te joci de-a C>N>A>ul???) atunci a INVIAT si Tata-JDER!

  29. a

    Nici dracu nu baga in seama aceste comentarii !!
    Cert este ca la aceasta institutie se intampla lucruri GRAVE !!
    Sa te puna pe liber si sa te aperi in instanta nu e LUCRU USOR !!
    -abuz la drumul mare !!
    -comentarii de doi lei pentru a crea diversiune si a duce in derizoriu miezul problemei !
    -sa intreti un climat de ura
    – sa creezi tabere adverse care sunt in stare sa se sfasie
    -DSV este o institutie care vegheaza la siguranta alimentara ?
    -NU toti oamenii care lucreaza acolo sunt ASA!!
    -AU in spate copii ,nepotii -destine ..
    SA TI FIE RUSINE -DOMN martin mircea adrian !!-acolo unde esti !!
    – si sa-ti ajute DUMNEZEU dupa cum faci!!

    1. Anonim

      Exact!!! Asta e miezul(putregaiul) problemei, foarte bine si la obiect spus dom’le!

    2. :( pentru cei muscati de musca "tzetze" [cu ochii larg inchisi]!!!

      „a” {51% din REDACTIE}… citeste printre randuri 😉 … vezi cat de GRAVa-i situatia, foloseste-ti atentia distributiva si o sa vezi cat de bine se leaga… parca-r fi un vas antic restaurat la MUZEUL din „urebea de sub Meses”!! vai vai…. END OF TRANSMISSION!!!!; [Alpha ver.:22/19.89] R.I.P. 🙁

      1. Tata-JDER (suparat si impaiat)

        !ATENTIE! a aparut CENZURA…. s-au scos cateva comentarii!!!!… Ce-aveti ma’ cu Ariciu’? Chiar pe el a trebuit sa-l ELIMINATI? Asa deranjant este? Daca a INVIAT moderatorul(te joci de-a C>N>A>ul???) atunci a INVIAT si Tata-JDER!

  30. Anonim

    Narcisa si Como un cuplu mult mediatizat! oare de ce! Nu se vede ca in Romania se mediatizeaza numai personaje negative precum Trasca , Simona Senzual, Guta , Salam, Como si sotia lui Narcisa sunt de aceas nivel , oameni fara o educatie sanatoasa care nu stiu sa se faca cunoscuti ,numai prin prostie.Narcisa si Como cred ca prin forta si amenintare se poate inchide gura lumi.Aici se vede cel mai bine lipsa celor SAPTE ANI DE ACASA, cand ajungi sef si esti mai prost ca subalterni tai. RUSINE! Como cred ca a sosit vremea ca cei ca voi sa lase locul celor care se pricep care ocupa posturi prin concurs nu prin pile. Asa cum se dau concursuri pt. angajare la salvare sa dati si voi concurs daca vreti sa lucrati in sistem. Nmai ca voi trebuie sa treceti mai intai pe la scoala si apoi sa incercati undeva si va mai trebuie si o instruire de comportament in societate ca va lipseste total.Narcisa ial pe sotul tau de mana si intreabal cum ameninta si el pe toti angajati ca ii da afara si spunei cum e ca tu simti acuma si ma bucur ca ai mai trait o experienta poate invata si el ceva. Mai vedeti ca Taticul vostru Oprea vrea sa se pensioneze precoce stiti voi din ce cauza va reamintesc ABUZ IN SERVICIU , si nu va mai poate ajuta, asa ca va puteti cumpara si voi o masina sa nu mai abuzati de masina si motorina de la anbulanta cu care faceti naveta din JIbou, Cred ca acea masina pe care o folositi voi pentru naveta a fost destinata pt alceva nu sa puna como insemnele cu control trafic pe ia cand vrea si cand are scopuri personale , deci nu este primita de la UNPR pentru campanie electorala .

  31. Anonim

    Asa este Como si Narcisa lui fac naveta din Jibou cu o masina noua DUSTER alb . Si nu numai naveta ci si deplasari in scopuri familiare cum ar fi cumparaturile, deplasarea fiului la scoala si antrenamente la un club de fotbal din localitatea Hereclean .Mai profita como de aceasta masina si la deplasarile in interes de partid. Este la mintea cocosului ca face ABUZ IN SERVICI si ar trebui ca DNA sa verifice la serviciu de ambulanta foile de parcurs si ce destinatie are aceasta masina . Si inca ceve ; angajarile lui de personal ( sef serviciu personal) captat pe considerente de partid odata cu sotia lui din simleul silvaniei dar si (secretara) nepoata lui como la care ia dat si o functie in partid pe plan local. Asa ca sunt motive ca DNA -ul sa il caute.

  32. a

    -comentarii de doi lei pentru a creea diversiune si a duce in eroare! ,
    -a sadi si imprastia ura !!
    -un amalgam ..de toate pentru toti!!
    -minti diabolice !!
    -va substituiti in persoana altuia !!
    -abuzul e la el acasa la DSV SALAJ-ZALAU
    -ZALAUL -ORASUL PREMIERULUI DACIAN CIOLOS!!
    -Oricum v-ati pus poalele in cap !!
    -politicul va luat mintile !!
    -,,asa sa va ajute DUMNEZEU dupa cum faceti ,,!!

    1. Tata-JDER (suparat si impaiat)

      !ATENTIE! a aparut CENZURA…. s-au scos cateva comentarii!!!!… Ce-aveti ma’ cu Ariciu’? Chiar pe el a trebuit sa-l ELIMINATI? Asa deranjant este? Daca a INVIAT moderatorul(te joci de-a C>N>A>ul???) atunci a INVIAT si Tata-JDER!

      1. Ariciu' (reloaded)

        RUSINEEEEEEEEEEEEEEEEE!

        🙁 ce-i obscen in cuvantul „mictiune”? nu-i cumva o necesitate fiziologica? Radu Banciu zice „carbasan”, pe sticla!!!!!!!!! Mircea Badea….pffff…nu pot reproduce.. Bendeac …”in puii mei”.. cuvantul „p___” provine din latina, nu si-a schimbat nici forma nici conotatia de peste 2000 de ani si nici macar nu a fost folosit in context, „falus” pot sa zic? MAAAAAAAAA!

        „vulpe mictionista”e prostie?

        …Vai de TEPII mei

        EU cred ca voi aveti culoarea predominanta a „canidei mictioniste”…HALUCINANT!

        RUSINEEEEEEEEEEEEEEEEE!

  33. aa

    de ce mi ai sters articolul -protestez!!

    1. G.D.R. (strict pentru cunoscatori)

      „…protestam din inima si din plamani, sa stie ca-i casa plina de ROMANI! 1% de pe reduta, noi n-o sa fim nicicand multimea muta, 1% azi reprezentam doar temelia, 100% maine, vom fi in toata Romania…”

      „1%” 😉

  34. NOStradamus ;)

    ….prevad un MITING APOLITIC, pe tema CENZURII DIN PRESA SALAJANA hartie/online, in viitorul apropiat, pe platou, in viitorul foarte apropiat……

  35. Anonim

    martin mircea Adrian un personaj ca om nu e …cel mai mare excroc al salajului.sa-ti fie rusine martine si sa ajungi sa-ti ceri iertare de la toti medicii veterinary si angajatii dsv de care ti-ai batut joc si……………ei……. sa te ierte …DAR din mila …
    Sa dea bunul Dumnezeu ca tu si sipos sa ajungeti la mila celor de care v-ati batut joc…sunt multi cei pe care i-ati umilit….nu stiu daca toti sunt dispusi sa va ierte!
    Si inca ceva Dumnezeu sa nu va ierte si sa va rasplateasca zi de zi pentru faptele voastre!
    Sa traiti mult,mult,mult sanatosi si rasplatiti ZI DE ZI de Dumnezeu!

  36. Anonim

    SFORARUL si PUSCULITA institutiei CHINDRIS VASILE

Leave a Comment