Sărmăşagul dă gunoiul la jumătate de preţ unei firme din judeţul Satu-Mare

Problema gunoiului în judeţul Sălaj este una departe de a fi rezolvată. Controversele pe care contractele, tarifele, locurile de depozitare şi calitatea serviciilor le-au iscat de-a lungul timpului, s-au înrăutăţit şi au nemulţumit în primul rând clienţii, cei care au avut şi au de suferit în urma creşterii tarifelor, ori atunci când calitatea serviciilor nu mai era cea de la început. Acestor neajunsuri li se adaugă şi problema deşeurilor verzi, care a rămas, în continuare, una pentru care societatea Ave nu a găsit o soluţie. Creşterea tarifelor a stârnit însă cele mai multe controverse, iar ultimul Proiect de Hotărâre ce va fi votat în şedinţa de joi a Consiliului Local Zalău va aduce o nouă creştere de tarife în rândul clienţilor persoane fizice şi juridice de pe raza municipiului.

Acelaşi lucru s-a întâmplat ori urmează să se întâmple şi în alte localităţi, pentru că şi societatea care operează în Zalău şi în judeţ are, la rândul ei, cheltuieli, face investiţii, şi depinde în mare măsură de noua deponie, cea de la Dobrin, care impune la rândul ei anumite condiţii în privinţa gunoiului, a categoriilor de resturi menajere, sortării acestora etc. Iată că la nivel judeţean, unii primari, mai economi şi mai curajoşi, au luat problema de hăţuri şi n-au lăsat-o până când nu au reuşit nu doar să menţină lucrurile aşa cum au fost, ci chiar să le îmbunătăţească considerabil. Primăria Sărmăşag este aşadar, prima care renunţă la serviciile Ave Ecoserv, din cauza tarifelor crescute şi a eşecului negocierilor la semnarea unui nou contract.

Primarul din Sărmăşag, Dombi Attila Janos, ne-a declarat că Primăria din localitate a făcut tot posibilul să prelungească contractul cu vechiul prestator de servicii, însă acesta, mai mult sau mai puţin justificat, nu a lăsat decât foarte puţin din preţ. “De la aproape 10 lei pentru persoana fizică, ajunsesem, cu mare greutate, la 8,60 lei la noile negocieri. De aici, mai jos, nu s-a mai putut discuta. Fapt pentru care, aşa cum este firesc şi normal, am studiat piaţa şi am găsit o firmă din Negreşti – Oaş care face aceeaşi treabă, dar la aproape jumătate din preţ. Cetăţenii din Sărmăşag plătesc acum 4,5 lei şi sunt foarte mulţumiţi. Acesta este şi interesul nostru, până la urmă. Noi nu alegem pe alte criterii decât cele care vin exclusiv în beneficiul cetăţenilor. Dacă alţii nu înţeleg, au alte interese, ori se supără, este problema lor. Pe noi comunitatea ne interesează şi ea primează în faţa oricărui alt interes”, ne-a spus primarul din Sărmăşag.

Oamenii sunt mulţumiţi şi, chiar dacă acest contract este la început, lucrurile par să se fi schimbat în bine pentru ei. “Chiar dacă acum avem o mică problemă, pentru că nu mai avem tomberoane, ne descurcăm şi vom primi şi pubele noi în curând, aşa am fost anunţaţi. Fosta societate le-a ridicat din gospodăriile noastre pentru că erau ale lor şi era normal să le ia înapoi. Acum punem gunoiul în saci. Diferenţa este că cei din Negreşti nu mai strâmbă din nas când mai văd o frunză sau altceva. Ne iau toate deşeurile, inclusiv resturile de iarbă când tundem prin curte, iau şi crengi, frunze uscate sau alte deşeuri pe care ceilalţi le refuzau şi le lăsau în poartă. Iar acum totul este la jumătate de preţ. Noi suntem oameni în vârstă, pentru noi şi un leu contează. Ar fi fost bine să nu ne gândim la astfel de probleme şi să nu ne facem griji că plătim la gunoi sau curent cu 5 sau 7 lei mai mult, după o viaţă de muncă, acum, la vârsta noastră. Însă aşa trăim în ţara aceasta, nu avem ce să mai facem”, ne-a declarat un localnic. Până la urmă gunoiul reprezintă o problemă serioasă pentru orice comunitate.

Creşterea tarifelor, chiar dacă este justificată prin argumente robuste, aşa cum sunt cele pe care societatea AVE Ecoserv le aduce acum, la expirarea vechilor contracte şi timpul înnoirii lor, iată că alţii aleg să prospecteze piaţa şi să încerce să găsească soluţii mai ieftine, mai convenabile pentru localnici. Aşa cum s-a întâmplat şi în Sărmăşag, prin acest contract încheiat pe o perioadă determinată, de un an, între Primărie şi societatea de salubritate din judeţul Satu Mare. Probabil că nici acolo lucrurile nu vor rămâne la fel pe viitor, însă cel puţin pentru o perioadă de un an şi perspectiva unor negocieri flexibile pe viitor, Sărmăşagul o va duce ceva mai bine din acest punct de vedere decât multe localităţi sălăjene.

4 Thoughts to “Sărmăşagul dă gunoiul la jumătate de preţ unei firme din judeţul Satu-Mare”

  1. Sa vedem cum adormitii nostrii de consilieri vor vota „in unanimitate” majorarea tarifelor, caci pe ei nu-i intereseaza, doar castiga bine din functia de consilier si membrii in tot felul de CA. Ziarul sa faca public modul cum a votat fiecare consilier.

  2. Niste tolomaci

    care acu’, ca s-au vazut cu caii in caruta, dorm linistiti patru ani de zile…
    Cum draq se face ca de fiecare data se aleg in CL cei mai puturosi dintre noi?!

  3. Se pare ca AVE umbla la anumiti consilieri cu atentii pentru a vota in favoarea lor si-n detrimentul zalauanilor. Chiar de aceea trebuie sa stim cum voteaza fiecare consilier.

  4. adrian

    Ar trebuii sa invatam de la primarul din Sarmasag.Cinste lui.

Leave a Comment