Proiect investițional de trei milioane de euro la Cehu Silvaniei

O companie specializată în distrugerea de deșeuri medicale este interesată să investească în apropiere de orașul Cehu Silvaniei. Investiția ar urma să înființeze zeci de locuri de muncă. Numai că că nu toți locuitorii orașului sunt de acord cu o astfel de investiție.

O echipă alcătuită din consilieri și angajați ai Primăriei Cehu Silvaniei s-a deplasat la Târgu Mureș unde s-a întâlnit cu oficiali ai companiei AKSD România, firmă care operează o facilitate pentru eliminarea deșeurilor medicale și a altor deșeuri periculoase. Delegația a cuprins și analizarea procesului tehnologic utilizat, un proces despre care compania dă asigurări că este sigură, că respectă total prevederile de mediu, nu cauzează miros sau alte tipuri de contaminare. Potrivit reprezentanților Primăriei Cehu Silvaniei, compania și-ar dori înființarea unui punct de lucru în apropierea orașului Cehu Silvaniei, iar o astfel de investiție ar duce la înființarea a cel puțin 20 sau 30 de locuri de muncă pentru localnici. Într-un mesaj al primăriei se mai arată că valoarea estimată a investiției este de 3.000.000 de euro, iar termenul de realizare a proiectului este de 2-3 ani de la intrarea firmei în posesia terenului. Amplasarea unei astfel de investiții va fi aprobată în afara localității la o distanță de peste 1 km de zona locuibilă, asta în cazul în care investiția va fi aprobată, iar autoritățile din Cehu Silvaniei se vor pune de acord cu înființarea punctului de lucru. Anunțul despre posibila investiție a fost postat pe contul de facebook al primăriei. Zeci de persoane și-au manifestat dezaprobarea față de un astfel de proiect investițional, iar asta de teama unei eventuale poluări a orașului.

Sursa foto: facebook Primăria Cehu Silvaniei

2 Thoughts to “Proiect investițional de trei milioane de euro la Cehu Silvaniei”

  1. […] O companie specializată în distrugerea de deșeuri medicale este interesată să investească în apropiere de orașul Cehu Silvaniei. Investiția ar urma să înființeze zeci de locuri de muncă. Numai că că nu toți locuitorii orașului sunt de acord cu o astfel de investiție. O echipă alcătuită din consilieri și angajați ai Primăriei Cehu Silvaniei s-a deplasat la Târgu Mureș unde s-a întâlnit cu oficiali ai companiei AKSD România, firmă care operează o facilitate pentru eliminarea deșeurilor medicale și a altor deșeuri periculoase. Delegația a cuprins și analizarea procesului tehnologic utilizat,… Citeste mai mult […]

Leave a Comment