Administratorul Zalăului muncește în București, iar secretarul Primăriei e prezent doar pe organigramă

Pentru că legea le permite, dar și pentru că cei care ar trebui să ia măsuri și să încerce să remedieze situația existentă în unele dintre cele mai importante posturi din administrația municipiului Zalău, funcții-cheie în conducerea Zalăului sunt, pe mai departe, goale. Fără prezența fizică la locurile de muncă a celor care le dețin. Cei care au câștigat concursurile de numire în două funcții strategice, cea de administrator public și cea de secretar al municipiului, sunt absenți, în continuare –  motivat după cum declară reprezentanții municipalității, însă cauzând așa cum e lesne de înțeles, prejudicii bunei funcționări a administrației locale zălăuane.

 Municipiul nu are administrator public de peste un an

Numit secretar de stat în Ministerul Transporturilor la finele lunii martie 2018, Călin Forț, ce ocupa la acea oră postul de administrator public al municipiului Zalău, a luat decizia să lase Zalăul și să plece la București după doar câteva luni de la instalarea sa pe acest fotoliu înalt al Primăriei Zalău. N-ar fi fost nicio problemă că acesta s-a gândit la binele său, însă, înainte de a pleca, omul și-a asigurat și viitorul de după jobul de la Ministerul Transporturilor. Cu alte cuvinte, pentru că poate și legea îi permite, Călin Forț a luat decizia să își suspende locul de muncă din Primărie, blocând literalmente, astfel, funcția de administrator public al Zalăului (pe care o ocupa de doar opt luni), o decizie care lasă Primăria, implicit municipiul, fără un om pe un post extrem de important pentru bunul mers al vieții și dezvoltării. Dovadă stau multitudinea de proiecte aflate în derulare sau doar pe hârtie, asupra cărora administratorul public ar fi trebuit să se aplece în toată această perioadă.

Nici în prezent, municipiul Zalău nu are un administrator pentru că acest post a rămas blocat, așteptându-l pe Călin Forț să se reîntoarcă pe plaiurile natale și să își reconsidere poziția față de alegerea- sau nu – a acestui loc de muncă, pentru viitor.

Avem secretar nou, dar a intrat în prenatal înainte să înceapă serviciul

Marina Bianca Făzăcas a obținut acest post important în administrația municipiului în urma concursului organizat în februarie 2019 de Agenţia Naţională a Funcţionarilor Publici (ANFP). Bianca Făzăcaș a obţinut 81,6 puncte la proba scrisă, respectiv 84,2 la interviu, fiind declarată admisă.

Deși postul este unul foarte bine remunerat, tânara a fost singurul candidat înscris în cursa pentru fotoliul de secretar al Zalăului. Bianca Făzăcaș este de profesie avocat și este soția lui Răzvan Făzăcaș, fost comisar şef la Comisariatul Judeţean Sălaj al Gărzii Naţionale de Mediu (2013) și fost președinte, pentru doar câteva luni, al Agenţiei Naţionale pentru Arii Naturale Protejate, funcție pe care a îndeplinit-o anul trecut. Funcţia de secretar al municipiului Zalău a fost și este, în continuare asigurată prin interimat, de Claudia Ardelean. Funcția a devenit vacantă din 10 iulie 2018, odată cu pensionarea lui Stelian Potroviță – fostul secretar al municipiului Zalău, care a îndeplinit această funcție timp de peste 25 de ani. Bianca Făzăcaș a intrat, imediat după ce a obținut acest post, în concediu pre-natal ce va fi urmat de cel post-natal ce va putea dura. Totodată, aceste concedii pot fi urmate, la dorința beneficiarei, de concediul de până la doi ani pentru creșterea copilului.

Managementul Zalăului – preluat de primar și viceprimari. Nimeni nu știe pentru cât timp.

Reprezentanții Primăriei Zalău au răspuns solicitării adresate de cotidianul nostru, la începutul acestei săptămâni, privind situația celor două posturi-cheie din aparatul administrativ municipal. “Funcția publică de secretar al Primăriei municipiului Zalău a fost ocupată, în urma concursului de recrutare, organizat de ANFP în data de 20 februarie 2019, de către Făzăcaș Bianca care în această perioadă este în concediu medical pentru sarcină și lăuzie.

La această dată, funcția de secretar al Primăriei municipiului Zalău este exercitată de Ardelean Claudia, până la întoarcerea titularei pe post. În ceea ce privește postul de administrator public, ocupat prin concurs, de către Călin Cristian Forț, a devenit temporar vacant, începând cu data de 28 martie 2018, ca urmare a Deciziei primului-ministru nr. 146/2018, privind numirea sa în funcția de secretar de stat la Ministerul Transporturilor, pe o perioadă nedeterminată. Deoarece nu se cunoaște data la care acesta se poate întoarce pe postul administratorului public, atribuțiile aferente acestei funcții sunt exercitate de primar și viceprimari”, se arată în comunicatul remis cotidianului Magazin Sălăjean de reprezentanții Primăriei Zalău.

Prin urmare, două dintre cele mai importante posturi din administrația locală, de care depinde bunul mers al principalelor activități, decizii și programe derulate de municipalitate, dar și dezvoltarea municipiului, vor rămâne pe mai departe blocate, la dispoziția celor care au ales să candideze pe aceste funcții și ulterior să dispară fizic din instituție, în urma situațiilor menționate.

 

 

 

 

14 Thoughts to “Administratorul Zalăului muncește în București, iar secretarul Primăriei e prezent doar pe organigramă”

  1. Anonim

    Balajel sa-si angajeze neamurile la citadin, restu nu conteaza

    1. Anonim

      neamurile si fosti colegi de la armature !! tot Citadinul e plin de meseriasi de la armature ! de aceea si lucrarile executate cu atata fala de citadin sunt de o calitate foarte proasta , dar scumpe !

      1. Anonim

        si-a bagat balajel oameni peste tot ! in primarie, in citadin, in politia locala, la adp, peste tot !! se lauda ca el stie tot ce se intampla si nimic nu se misca in zalau fara ca el sa stie !

  2. Anonim

    Să dai tu concurs de angajare într-o instituţie publică, să fii singurul candidat şi să intri direct în concediu prenatal. Asta înseamnă să fii deştept, să-ţi meargă mintea! Nimic nu-i ilegal, totul e conform legii. De ar fi plătiţi din bani privaţi, chiar nu am avea nimic de obiectat, dar totuşi chiar aşa?! Ştiind că nu vei calca prin instituţia la care tocmai te-ai angajat, cel puţin doi ani, totuşi cât tupeu tre să ai?! Trăiască trioul reuşitei supreme în societatea actuală: sfidarea, nesimţirea şi tupeul!

  3. Anonim

    Ce e drept ciuntu nu si-a angajat pretenii si neamurile numai Balajel. Ce gluma buna!

    1. Anonim

      Ciunt este mult mai discret ca si balajel. Ciunt stie cand sa taca, pe cand balajel, nu, Balajel nu isi da seama cand sa taca, nici dupa ce I se spune de nenumarate ori !!
      diferenta este ca pe Ciunt il asculta oameni, pe cand de balajel, la toti li se falfaie ! balajel bate din gura si atat . un papagal, un mascarici ! este bun de scos in fata !!

  4. Anonim

    Lepre pana la moarte. Lasa ca Dumnezeu nu bate cu bota…

  5. Anonim

    Un articol scris corect dpdv jurnalistic, la obiect, fara insinuari ori interpretari sau fake news. Totul coincide, de asemenea, cu se spun cei din primarie, un lucru care nu mai lasa loc de inadoiala. SI TOTUSI… de ce exista astfel de situatii? Chiar nu mai exista corectitudine, bun simt, respect fata de cetateni in acest oras? Chiar am ajuns bataia de joc a acestor conducatori despotici? Nu este posibil asa ceva, pentru ce a fost angajata daca era cu burta la gura? sa tina blocat postul 3 ani? iar Fort de ce a blocat postul, aceste posturi sunt mostenire de familie sau ce? Incerc sa inteleg…dar este peste orice capacitate de intelegere si acceptare o asemenea situatie.

    1. Anonim

      dupa cum spune PSd-ul: PENTRU CA POATE !!!!

  6. Ole

    Mii de mulțumiri pesedistilor Ciont și Tibike pentru că ne-au permis să ne batem joc de locuitorii orașului…. Vă pupă fam. fazakas și ăla micu…..

  7. Anonim

    Nesimtire!Psd -ul isi pune oameni peste tot

  8. Anonim

    correct ! nu le este simtita lipsa deloc, la cei doi !!
    Fort, nu este decat un balajel mai tanar ! de cand e PSDul, a fost doar in functi numit de partid ! peste tot nu auzi decat cuvinte de „lauda” la adresa lui ! peste tot a „rezolvat” problemele p[ersonale si ale partidului, a profitat de toate avantajele functiilor detinute, chiar cu incalcarea legilor, dar cui ii pasa. cati toti fac la fel.
    iar de d-na secretara, ce sa zicem? daca era buna avocata nu vinea la stat !!! dar partidul este in toate !!! sotul tot sustinut politic, ea isi asigura o vita tihnita, fara batai de cap !
    l-ati uitat pe potrovita? nu a facut nimic toata viata ! doar a urat, pentru el si familia lui ! in rest NIMIC !!!

  9. Ole

    Toți își pun oameni peste tot….dar macar să muncească…..nu să-și bată joc . Alții nu au servici in timp ce alții au doua pe care le tin blocate pentru că așa vrea PSD-ul….
    Mulți ar vrea să devină avocați …..dar nu pot in timp ce prietenii pesedisti își permit să-si suspende avocatura și să se instaleze în funcții publice bine plătite….. Apoi se suspendă și din aceste funcții până fac vreo 3 copii ….și țin posturile blocate și în sistemul public .. .De asta merge bine totul în țară . Ciuma roșie……uuuuu

  10. Transurbistu'

    Decat cu Fort care dormea in birou, mai bine cu Balajel care a miscat lucrurile.
    Fort poate sa ramana la capitala, nu ar fi nici o pierdere.

Leave a Comment