Exod masiv de cadre medicale din spitalele sălăjene

Nemulţumiţi de sistemul sanitar, tot mai multe cadre medicale din Sălaj se arată interesate de job-urile de peste graniţă. În timp ce Sănătatea românească este încă subfinanţată, iar condiţiile de lucru, în majoritatea unităţilor medicale lasă de dorit, sistemele medicale din ţările vestice oferă locuri de muncă bine remunerate personalului medical din spitalele României. Fapt ce a determinat, situaţie întâlnită de alfel în toate judeţele ţării, ca medicii şi asistentele din Sălaj să se grăbească în obţinerea certificatului de competenţă.

Dacă în ultimii patru ani numărul cadrelor medico-sanitare care solicitau adeverinţe pentru plecarea în străinătate a fost unul constant, anual circa 30-40 de solicitări, în acest an, numărul acestora ar putea înregistra o uşoară creştere.
Cele mai multe cadre medicale din Sălaj, care au făcut demersuri pentru obţinerea unor certificate de conformitate care să le permită să lucreze în domeniul medical în alte ţări au fost în 2010. Peste 100 de astfel de adeverinţe au fost solicitate în cursul anului menţionat. În următorii patru ani, numărul nu a depăşit, anual, 40 de solicitări. „Nu putem vorbi chiar de un exod. În fiecare an, între 30 şi 40 de asistenţi medicali solicită adeverinţă. În 2014, de exemplu, am eliberat 37 de astfel de documente, iar de la începutul acestui an, 20 de persoane au solicitat adeverinţe, însă nu ştim dacă toţi cei care au cerut au şi plecat în străinătate. De asemenea, având în vedere că de la începutul acestui an avem deja 20 de solicitări, este posibil ca numărul asistenţilor medicali care vor dori să părăsească sistemul medical din judeţ să fie mai mare decât în anul precedent”, a explicat Rodica Mureşan, preşedintele filialei Sălaj a Ordinului Asistenţilor Medicali Generalişti, Moaşelor şi Asistenţilor Medicali din România.

Anglia, printre ţările preferate de asistenţii sălăjeni
Potrivit Rodicăi Mureşan, în ultima perioadă, cei mai mulţi aleg ofertele de muncă din Anglia. „În primul rând, salariile mici îi determină să plece peste graniţă. În proporţie de 70 la sută sunt angajaţi pe perioadă determinată, însă sunt şi mulţi asistenţi medicali care şi-au dus şi familiile acolo. S-au format, în ultima perioadă, un fel de comunităţi acolo. Pleacă unul, iar după ce se stabileşte cât de cât îşi ajută un alt coleg să ajungă acolo şi tot aşa”, a mai spus preşedintele filialei Sălaj a Ordinului Asistenţilor Medicali Generalişti, Moaşelor şi Asistenţilor Medicali din România.

Medicii sălăjeni se îndreaptă spre Franţa
Nu aceeaşi situaţie se întâlneşte în rândul medicilor sălăjeni. Preşedintele Colegiului Medicilor din Sălaj, Liviu Oroian, susţine că populaţia de medici din judeţ este, deocamdată, una stabilă. „Comparativ cu celelalte judeţe, sunt puţini care pleacă în străinătate, majoritatea medicilor de la noi având vârsta de peste 50 de ani. Din păcate, pleacă şi de aici, însă cel puţin până în prezent, nu putem spune că avem un exod al medicilor. Este şi un judeţ mic şi, deocamdată, nu se confruntă cu o astfel de problemă”, a explicat Oroian.
În cursul anului 2014, Colegiul Medicilor Sălaj a eliberat cinci certificate profesionale, iar de la începutul acestui an, trei medici au solicitat astfel de documente care să le permită să lucreze în domeniul medical în alte ţări. „Medicină de familie sau obstretică – ginecologie sunt specialităţile celor care au solicitat eliberarea de certificate profesionale în acest an, unul dintre aceştia pentru a merge în Franţa. De asemenea, în ultimii doi ani, din Sălaj au plecat, definitiv, în străinătate, trei medici”, au precizat reprezentanţii Colegiului.

10 Thoughts to “Exod masiv de cadre medicale din spitalele sălăjene”

  1. Pe dracu salarii mici. Cereti publicitatii salariile medicilor.Veti ramane cu gura cascata.

  2. Zălăuan

    Oare exodul ăsta nu cumva este determinat de introducerea cardului de sănătate. Adio reţete medicale şi raportări falsificate !

  3. Borat

    Lasa sa mere domnu doctor,lasa sa mere,ca acolo umbla chinele cu jimbla in coda!

  4. Anonim

    Cred ca oamenii care comenteaza mai sus nu isi dau seama ca raman fara medici. Dr Oroian e legist, nu ii poate trata prea bine.

  5. Anonim

    Eu cred ca doar medicii foarte buni au curajul sa plece. In Romania nu conteaza ce stii. Dar in strainatate e important. De altfel se stie cine sunt doctorii care au plecat si sunt un exemplu graitor.

  6. cenzorul șef

    Dr. Oroianu este un excelent chirurg – la rece! Nu are nevoie de acceptul scris al pacientului/familiei, nici de anestezistii din salaj, din ce in ce mai puțini. Nu are reclamații în caz de diagnosticul care nu convine familiei operatului. Nu refuză pe nimeni. Adresați-vă cu încredere domniei sale. Nu necesitați nici programare!

  7. grasu

    Nu e chiar asa usor sa gasesti post de medic in strainatate(Europa),sint foarte multe etape de trecut si organizarea este total diferita.Ce-i care au reusit asta sunt cu adevarat curajosi si bine autoinstruiti,merita felicitati.

  8. Medic

    Eu cunosc personal 2 medici plecați din Sălaj. Si nu au nici o problema in a-si face meseria cu pasiune si in plus sunt rasplatiti cum se cuvine.

  9. Anonim

    Cine le mai da spaga acolo??!?

  10. Anonim

    Nu au nevoie. Tu în schimb din asta traiesti

Leave a Comment