Efectele secetei în Sălaj: fântâni secate și culturi distruse

Nivelul apei pe râurile și pârâurile din Sălaj a scăzut mult în ultimele săptămâni. Există zone în județ unde nu a plouat de două luni. În alte locuri a plouat, dar cantitatea de apă a fost total insuficientă pentru pământul atât de uscat.

Asigurarea necesarului de apă devine tot mai dificilă în special în zonele unde nu există rețele de apă în sistem centralizat. Un fermier din zona Chieșd spune că a ajuns să le aducă apă animalelor cu cisterna pe care o umple din vale. Cele două fântâni pe care el are pe câmp au secat de mult. „Nu credeam că vom avea o asemenea secetă. Nu știu să fi avut o seceta ca asta în ultimii 10 ani. Nu mai am apă pentru animale. Cu greu mă descurc. Pe pășune nu mai este iarbă, am ajuns să le dau fân. Samsarii știu că e secetă și profită. Vând nutrețul foarte scump”, îmi spune bărbatul. În primăriile din zonele afectate a început procesul de evaluare a pagubelor provocate de lipsa apei. Sunt afectate culturile de porumb, legumele, chiar și livezile. Din cauza secetei a apărut fenomenul de coacere timpurie, iar fructele sunt mai mici. În unele zone, primăriile se tem că nu vor mai funcționa nici sistemele centralizate de furnizare a apei, mai ales pe capetele rețelelor. Cele mai mari probleme cauzate de secetă în agricultură sunt la granița cu județul Satu Mare, în zona Bobota, dar și în alte locuri din județ.

Pagubele trebuie anunțate

La inițiativa Ministerului Agriculturii a fost modificat regulamentul privind gestionarea situațiilor de urgență generate de fenomene meteorologice periculoase având ca efect producerea secetei pedologice, care stabilește și formularistica necesară în ceea ce privește constatarea, evaluarea și centralizarea pagubelor înregistrate la culturile agricole. Pentru culturile din anul 2022 depunerea înștiințărilor scrise, de către utilizatorii de terenuri cu destinație agricolă înscriși în evidențele Agenției de Plăți şi Intervenție pentru Agricultură, ale căror suprafețe cu culturi agricole au fost afectate foarte grav, se poate realiza până cel târziu la data de 1 august 2022 inclusiv, pentru culturile agricole înființate în toamna anului 2021 și până cel târziu la data de 15 noiembrie 2022 inclusiv, pentru celelalte culturi agricole. Procesele verbale de constatare și evaluare a pagubelor la culturile agricole se întocmesc până cel târziu la data de 15 august 2022 inclusiv, pentru culturile agricole înființate în toamna anului 2021 și până cel târziu la data de 30 noiembrie 2022 inclusiv, pentru celelalte culturi agricole. Rapoartele de sinteză se întocmesc până cel târziu la data de 30 august 2022 inclusiv, pentru culturile înființate în toamna anului 2021 și până cel târziu la data de 15 decembrie 2022 inclusiv, pentru celelalte culturi agricole.

4 Thoughts to “Efectele secetei în Sălaj: fântâni secate și culturi distruse”

  1. […] Nivelul apei pe râurile și pârâurile din Sălaj a scăzut mult în ultimele săptămâni. Există zone în județ unde nu a plouat de două luni. În alte locuri a plouat, dar cantitatea de apă a fost total insuficientă pentru pământul atât de uscat. Asigurarea necesarului de apă devine tot mai dificilă în special în zonele unde nu există rețele de apă în sistem centralizat. Un fermier din zona Chieșd spune că a ajuns să le aducă apă animalelor cu cisterna pe care o umple din vale. Cele două fântâni pe… Citeste mai mult […]

  2. […] Nivelul apei pe râurile și pârâurile din Sălaj a scăzut mult în ultimele săptămâni. Există zone în județ unde nu a plouat de două luni. În alte locuri a plouat, dar cantitatea de apă a fost total insuficientă pentru pământul atât de uscat. Asigurarea necesarului de apă devine tot mai dificilă în special în zonele unde nu există rețele de apă în sistem centralizat. Un fermier din zona Chieșd spune că a ajuns să le aducă apă animalelor cu cisterna pe care o umple din vale.  » Mai multe detalii […]

  3. Anonim

    Oare acest regim democratic nu are alte soluții la secetă în afară de despăgubiri că, seceta va fi și la anu și la mulți ani ? Regimul comunist combătea seceta prin sisteme de irigații, la democrați nu văzut decât ședințe și slujbe religioase !

  4. Vai de noi

    Nici ploaia nu mai spala pacatele oamenilot,fiecare e pt el si atat.legea junglei e cel mai in voga.

Leave a Comment