Valeriu Crișan, noul vicepreședinte al ALDE Sălaj

Președintele interimar al ALDE Sălaj, Adrian Ștef, a făcut cunoscut vineri, în cadrul unei conferințe de presă, că în perspectiva alegerilor viitoare a primit ca principală sarcină din partea conducerii centrale a partidului să întărească structurile organizației județene a formațiunii politice pe care o reprezintă. Astfel, în urma discuțiilor avute cu fostul vicepreședinte al Consiliului Județean Sălaj, ex-liderul PNL Zalău, Valeriu Crișan, a reușit să-l coopteze pe acesta în noua formulă ALDE Sălaj, oferindu-i acestuia fotoliul de vicepreședinte. “Am încercat să găsesc formule potrivite, să stau de vorbă cu oameni care au experiență în politică și administrație, oameni care sunt din convingere liberali, și care împărtășesc valorile noastre, ale ALDE. Valeriu Crișan este un fost coleg de-al meu din PNL. Ne cunoștem foarte bine. Am avut cu el o colaborare foarte bună de-a lungul timpului, astfel că am ținut aproape. De aceea, am considerat că liberalii trebuie să se regăsească în același loc. Așadar, fostul meu coleg, Valeriu Crișan, este de curând noul meu coleg în ALDE”, a făcut cunoscut Adrian Ștef.

La rândul său, Valeriu Crișan a declarat: “Am cumpănit foarte bine la decizia pe care am luat-o. Unul dintre motivele care m-au împins spre această decizie a a fost că m-au sunat și m-au încurajat în acest sens mai mulți foști colegi, adevărați liberali, care nu se mai regăsesc în PNL Sălaj. Ceea ce s-a întâmplat odată cu fuziunea dintre PNL și PDL, în special la noi, în Sălaj, i-a determinat pe mulți dintre foștii mei colegi să tragă pe linie moartă”. Valeriu Crișan a adăugat că este mânat de idei de bun augur, astfel că organizația ALDE Sălaj îi va primi cu brațele deschise pe toți cei care împărtășesc adevăratele idei liberale. “Dacă ne uităm peste statutul ALDE, vedem că este singurul partid din România care este continuatorul adevăratelor principii liberale, care din nefericire nu se mai regăsesc astăzi în PNL”, a încheiat Valeriu Crișan.

26 Thoughts to “Valeriu Crișan, noul vicepreședinte al ALDE Sălaj”

  1. Anonim

    Acum urmeaza si Capilnasiu?

    1. Anonim

      Nu în viața asta !

  2. Anonim

    urmeaza chereji, odrasala lui cacilnasiu

  3. Anonim

    Nenorociți sunteți! Ieri îl înjurați azi va e coleg. Hi-MAN era ocupat? E de 10 ori mai capabil decât Crișan!

  4. Anonim

    exact asa! La ultimele alegeri cele pentru primaria Zalau radeau de el, azi le este coleg! Acum radeti impreuna? Sau cum?

  5. Anonim

    Un mincinos a fost si un mincinos va ramane! Felicitari pentru noul vostru coleg! Imi pare ca am votat ALDE de doua ori!

  6. Anonim

    Mocanu, acum Crisan … Cine urmeaza? Buboi sau Stanciu?

  7. Anonim

    Como e și el farã prtid ce așteptați….

  8. Anonim

    Ordinari… De rasul lumii politica salajeana, ca si cea la nivel national. Ma mir cum mai au tupeu, acesti CLOVNI….

  9. Anonim

    I-ați promis lui Crișan candidatura la Primăria Zalău? Da nu o putut candidă de la PNL va candida de la ALDE!

  10. Anonim

    Clovni e puțin spus … măscărici de-a dreptul! Are dreptate cel dinainte cu candidatura. Asta a fost trocul! Penibililor!

  11. Anonim

    Nu mai votez cu ALDE cate zile am! Dintr-o dezamăgire în alta … întâi Mocanu(l) apoi Crișan. Urmeaza Cacapalnasiu?

  12. Anonim

    Buna aia cu Como … dar la ce asocieri a facut alde in ultimul timp ala e prea inteligent pentru nivelul alde

  13. Anonim

    Deci are crisan asta o exprimare de-ti pica pixul din mana! Oare rumega ce zice? Bai asta … acordul timpurile verbelor clasa a cincea! Pune mana si le citeste!

  14. Anonim

    Si uite asa PSD castiga. Daca nu va alegeti oamenii cum trebuie. Sau poate Crisan e trimis de PSD la voi sa va “creasca” imaginea in judet!

  15. Anonim

    Are si presedintele alde sofer! Le merge bine!

  16. Anonim

    ALDE are presedinte un fost presedinte de CJ SM nu e ce zici acola sa duci lumea în eroare…..

  17. Anonim

    21:25. Ma faci sa rad! Are cu ce se lauda ca fost presedinte de CJ. ! Zi-mi macar una una din realizari in afara de salariu!

  18. Anonim

    E cumva unul din cei pe cei i-a refuzat PSD și a venit la voi? Ce părere vor avea acum votantii alde? Va aliati cu cei pe care ii injurati? Stie bine lumea ce spuneați despre Crisan … hai ca v-ati de cacao!

  19. Anonim

    E un mare domn care știe cum se face poliricã are realizari mari la SM și va demonstra și la Sãlaj caci știe ce face…

  20. Anonim

    Mare domn mare caracter! Dar nu vb de asta din SM vb de Crisan! Are si el o funcție de conducere totusi! Ultimul comentator e din Gașca lui Mocanu la cum se exprima!

  21. Anonim

    O sãi vedem la urmãtoarele alegeri ce vor face.

  22. Anonim

    Cu o asemena conducere nici cat au făcut pana acum Adio 5%. Se vor multumi cu un 2-3%!

    1. anonim

      dupa disparitia USL am sustinut constant ALDE si o sa sustin acest partid din convingere va invit sa observati din ce motive multi membrii PNL trec la ALDE care creste in sondaje zilnic .Am hotarit sa ma inscriu in acest partid considerandu.l singurul in masura sa scoata tara din impas. poate va da si candidatul la presedentia tarii. Sunt convins ca alegerea d-lui CRISAN VALERIU este un castig pentru salajeni ,va doresc mult succes in viitor d-le CRISAN.

  23. anonim

    intrebare pentru d-l BODE in situatia in care la conducerea PNL vine d-l BLAGA marele PDL _ist in ce barca o sa vasliti ca tot un partid mare trebuie sa vi se potriveasca PSD SAU ALDE ??? este o intrebare . V-ati gandit ca inimosul partid a lui BASESCU ar fi vreodata in stare sa inghita un mare partid istoric al ROMANIEI ?? va rog sa-mi raspundeti.

Leave a Comment