Totul despre alegerile locale din 5 iunie: S-a dat startul campaniei electorale

Alegerile locale din acest an vor avea loc în 5 iunie şi vor fi organizate după noi reguli, cu primari aleşi într-un singur tur şi şefi de consilii judeţene aleşi indirect, prin votul consilierilor judeţeni. Concret, în ziua scrutinului, fiecare cetăţean va primi trei buletine de vot: unul pentru alegerea primarului, unul pentru Consiliul Local şi unul pentru Consiliul Judeţean.
Modificări au fost aduse şi în privinţa sistemului de vot fiind pregătit un sistem informatic de monitorizare a prezenţei la vot şi de prevenire a votului ilegal. În urma implementării acestui proiect, alegătorii care doresc să îşi exprime opţiunea prin vot nu vor mai prezenta actul de identitate membrilor secţiilor de votare, ci operatorului unui calculator. Ulterior, sistemul va semnala dacă persoana respectivă a împlinit vârsta de 18 ani până în ziua votării inclusiv, dacă şi-a pierdut drepturile electorale, dacă este arondată la altă secţie şi dacă şi-a mai exercitat dreptul la vot la acelaşi scrutin.
În baza rezultatelor generate de sistemul informatic de monitorizare a prezenţei la vot şi de prevenire a votului ilegal, a comunicărilor efectuate prin intermediul acestuia şi a verificării actului de identitate, preşedintele biroului electoral al secţiei de votare poate opri de la votare persoana care nu a împlinit vârsta de 18 ani până în ziua votării şi persoana care şi-a pierdut drepturile electorale.

Când începe campania electorală
Potrivit calendarului acţiunilor din cu-prinsul perioadei electorale a alegerilor locale din anul 2016, startul campaniei electorale este dat astăzi.
Cu 30 de zile înaintea datei votării – cel târziu în ziua de 6 mai – vor trebui aduse la cunoştinţă publică numărul circumscripţiilor electorale, delimitarea şi numerotarea fiecărei secţii de votare, precum şi sediile acestora. Cel mai târziu cu 10 zile înaintea datei alegerilor locale, adică în 26 mai, ar urma să fie tipărite buletinele de vot. În ziua de sâmbătă care precede data alegerilor, în 4 iunie, la ora 7, este programată închiderea campaniei electorale. Cetăţenii vor putea merge la vot pentru a-şi desemna aleşii locali în data de 5 iunie, în intervalul 7-21.

Câţi bani primesc cei implicaţi în procesul electoral
Potrivit proiectului de HG privind stabilirea cheltuielilor necesare pregătirii şi desfăşurării în bune condiţii a alegerilor locale, preşedintele BEC, preşedinţii birourilor electorale de circumscripţie, locţiitorii acestora, membrii BEC şi membrii birourilor electorale de circumscripţie primesc o indemnizaţie de 85 lei pentru fiecare zi de activitate. Tot 85 de lei, zilnic, vor primi şi preşedintele biroului electoral al secţiei de votare şi locţiitorul acestuia, dar nu mai mult de cinci zile, la fel şi operatorul de calculator al biroului electoral al secţiei de votare. Membrii birourilor electorale ale secţiilor de votare primesc şi ei câte o indemnizaţie de 85 de lei pentru fiecare zi de activitate pentru o perioadă care nu este mai mare de trei zile.
Membrii birourilor electorale, personalul tehnic auxiliar şi operatorii de calculator au dreptul, de asemenea, la o indemnizaţie pentru cheltuieli de protocol în valoare de 10 lei de persoană pentru fiecare zi de activitate. Persoanele care fac parte din personalul tehnic auxiliar al birourilor electorale primesc o indemnizaţie de 65 de lei pentru fiecare zi de activitate.

Care este situaţia în Sălaj
Reprezentanţii Prefecturii Sălaj au publicat pe site-ul instituţiei (http://www.prefecturasalaj.ro/alegeri-2016) lista cu sediile, datele de contact, preşedinţii şi locţiitorii Birourilor Electorale de Circumscripţii. Astfel, programul de lucru al preşedinţilor şi a locţiitorilor acestora este, zilnic, în intervalul orar 10 -16 sau, după caz, 11-17. Totodată, au fost desemnaţi, prin tragere la sorţi, judecătorii din cadrul Biroului Electoral Judeţean (BEJ) pentru alegerile locale din 5 iunie. Astfel, pentru postul de preşedinte al BEJ a fost desemnat judecătorul Dana Maria Puiu, iar pentru funcţia de locţiitor juristul Cosmin Cuzdriorean.

Bătălie pe scaunul de primar al Zalăului
Unul dintre cele mai râvnite funcții este cea de primar al municipiului Zalău, astfel că pentru fotoliul amintit s-au înscris în lupta electorală nouă candidați, și anume: Fazakas Nicolae (UDMR), Dorel Labo (PNȚCD), Radu Căpîlnașiu (PNL), Ionel Ciunt (PSD), Mircea Abrudan (UNPR), Vasile Cristian Lungu (PMP), Mirel Taloș (ALDE), Gheorghe Stanciu și Traian Radu Ember (independenți).

9 Thoughts to “Totul despre alegerile locale din 5 iunie: S-a dat startul campaniei electorale”

  1. ANONIM

    EU am ales OMUL potrivit la locul ce-l merita. Nu este condamnat, nu minte ,este sanatos la trup si minte are pregatirea necesara si experienta dobandita la umbra unui om politic deosebit , lucreaza transparent nu vrea sa-si angajeze rudele va verifica competenta angajatilor primariei, nu promite decat lucruri realizabile si necesare pune baza pe consultarea cetatenilor promite analiza activitatii primariei periodic, am dreptate D-le DOREL LABO ??

  2. Anonim

    Ai dreptate!

  3. Labo, sigur nu...

    nu are pregatirea necesara – e profesor de fizica, nu lucreaza transparent – lucreaza doar pt afacerile lui, care sunt in mare suferinta, n-ai de unde sa stii ca nu vrea sa isi angajeze rudele, nu va verifica competenta angajatilor primariei – de fapt nu va afce nimic (omului nu-i place sa puna mana al munca, ii place sa dea din gura, si atat), promite lucruri generale, complet nerealizabile (si pe toate deoddata, in loc sa se concentreze pe cateva actiuni clare, finalizabile), nu ne va consulta periodic (are o problema ca actiunile periodice, cam uita de ele)…si nu in ultimul rand este nesincer, vrea sa se vada la cascaval ca si toti ceilalti candidati…am sa raman la Capalnasiu, macar asta si-a facut plinul…

  4. Dorele, nu-ti mai scrie singur laude,

    ca nu tine…nu vezi ca esti singur…nu te poti compara cu Como, care ii are pe toti alaturi

  5. "este sanatos la trup si minte"

    m-ati omorat cu asta…dar cine i-a incercat trupul?

  6. Anonim

    Capalnasiu? Am pretentia ca traiesc in Ardeal, mai aproape de vest…. Orasul este infect, plin de praf si alte mizerii stradale si nu numai. Opresc masina la semafor si blochez usile sa nu cumva sa intre vreun cersetor.
    Daca accelerez pun imediat frana ca de, …ori e vreo groapa ori e vreun semafor.
    Oras european cu bani europeni……
    Mai bine ma mut la Bucuresti…acolo e la moda sa candideze primarii penali

  7. Capalnasiu e singurul

    care a schimbat fata bulevardului de 25 de ani incoace…de ce sa-i votez pe aia de stau sa fure banul public, ca sa se capatuiasca promitand marea cu sarea?!

  8. Anonim

    Si daca te infrupti din banii europeni nu e problema?
    Sa nu-mi zici ca valoarea anveloparii a fost reala?sau a semaforizarii din oras?
    Toata lumea stie ca la fondurile europene se maresc preturile sa prinda si primaru ceva, sa poata semna orice.
    In cazul blocurilor s-a semnat chiar orice. Va propun sa mergeti pe langa oricare bloc si sa va uitati de aproape, iar daca isi merita pretul votati-l in continuare.
    Nu zic ca e doar vina lui dar oamenii pusi sa verifice lucrarile efectuate, sunt pusi de el pe baza de pupincurism

Leave a Comment