Scandalul continuă! Prefectul Ionel Ciunt le cere liderilor PNL Sălaj să renunţe la presiunile politice

Prefectul Ionel Ciunt a declarat vineri, în cadrul unei întâlniri cu presa, că liderii PNL Sălaj încearcă să pună presiune pe Instituţia Prefectului, astfel că le cere acestora să înceteze cu acest gen de atitudine şi să se raporteze doar la cadrul legal. „Constat cu îngrijorare că se încearcă o presiune asupra Instituţiei Prefectului. Este vorba despre o presiune politică. Indiferent de numele lor sau de funcţiile pe care le au, solicit oamenilor politici să lase Instituţia Prefectului şi instituţiile statului, în general, să îşi facă datoria”, a declarat prefectul.
Ionel Ciunt a mai adăugat că nu îşi doreşte să preia rolul de „arbitru” în răfuielile pe care partidele le poartă în această perioadă, subliniind totdată că, indiferent de acuzaţiile care i se aduc, îşi cunoaşte foarte bine atribuţiile, competenţele şi obligaţiile legale pe care le are. „Conform legilor în vigoare, dacă în urma verificării actelor administrative – hotărâri ale consililor locale, Consiliului Judeţean sau dispoziţii ale primarilor – există dubii asupra legalităţii vreunui act din categoria menţionată, prefectul poate ataca actul respectiv în contencios administrativ. Eu am uzat de aceste drept pe care îl am în calitate de prefect, apreciind că există dubii asupra legalităţii hotărârilor respective, astfel că le-am atacat în contencios administrativ”, a mai spus prefectul, care a adăugat că aşteptă şi el ca instanţa de judecată să se pronunţe, iar când va exista o decizie cu o sentinţă definitivă şi irevocabilă, „ea va fi cu siguranţă respectată”.
Ionel Ciunt a ţinut să arate, în final, că nu îşi doreşte continuarea polemicii „cu cei care conduc partidele politice sau deţin anumite funcţii politice la nivelul judeţului”.
Copreşedinţii PNL Sălaj, Radu Căpîlnaşiu şi Lucian Bode, l-au acuzat joi pe prefectul Ionel Ciunt că se implică în „zona politicului”, ca urmare a faptului că Instituţia Prefectului a atacat în contencios administrativ două hotărâri de Consiliu municipal, prin care viceprimarul Daniela Coţa urma să fie schimbată din funcţie, iar foştii consilieri locali ai PNL, Rodica Mureşan şi Bogdan Rareş – care au decis să plece la PLR – urma să fie înlocuiţi. Mai mult, liderii liberali au afirmat că vor face plângere penală împotriva Prefecturii şi a prefectului pentru abuz în serviciu. „Faptul că Prefectura a atacat în contencios administrativ doar hotărâri de Consiliu local în care erau implicaţi cei de la PSD sau aliaţi ai acestora arată atât subiectivismul, cât şi implicarea instituţiei în domeniul politic. Am înţeles, la un moment dat, că prefectul Ionel Ciunt şi viceprimarul Daniela Coţa sunt pesedişti, însă ultima decizie a Prefecturii de a ataca în contencios administrativ hotărârile Consiliului local, prin care se lua act de încetarea înainte de termen a mandatelor de consilieri locali a doamnei Mureşan Rodica Maria şi a domnului Dragoş Raul Bogdan, este deja prea mult”, a spus Radu Căpîlnaşiu, care a mai adăugat că, în cele din urmă, dacă situaţia va rămâne neschimbată, va depune o plângere penală împotriva Prefecturii şi a prefectului Ionel Ciunt pentru abuz în serviciu.

10 Thoughts to “Scandalul continuă! Prefectul Ionel Ciunt le cere liderilor PNL Sălaj să renunţe la presiunile politice”

  1. Anonim

    TU VORBESTI MA DE PRESIUNI POLITICE? TU CARE FACI PRESIUNI PE ANGAJATI SA FACA CE-TI TRASEAZA NOAPTEA SECURISTU LA SEDINTELE DE PARTID?

  2. Anonim

    VOI CARE ATI PROVOCAT GENOCID IN POPOR, MAI AVETI OBRAZUL SA VORBITI? RUSINE!!!

  3. Anonim

    rusine ciunt care ai luat aparea lui cota dupa ce a fost destituita din functia de vice primar si ai puso inapoi si pe alti nu vezi ca daca nu mai vor cei de la primarie sa fie viceprimar cota tu intervi sa ramana rusine ciunt

  4. Maria

    Rusine pentru voi cei care credeti ca vi se cuvine totul si care calcati pe cadavre pentru a va atinge scopul.Doriti totul ,sunteti maestrii in scenarii ,sunteti si regizori si actori dar exista un D-zeu pe care nu-l puteti minti.

  5. gica

    Ciunt pune-o in Simisna pe Cota vice

  6. Anonim

    Intr-o Romanie normala,dupa asa o „cariera politica” veterinarii se intorc acolo unde le este locul : la coada vacii(ma rog,sub coada vacii).

  7. Anonim

    Domnule Ciunt, mai lasa-ne. De ce te ascunzi dupa legea in care nici dumneata nu mai crezi?

  8. iosif

    MAI nene esti un dobi…. de om, mai ai tupeul sa vb. ca se fac presiuni politice, da tu ca ai facut naveta la Buc. tot anul sa schimbi directori ce ai facut ma.. mahala ce esti. Te mira ca nu-ti pica parul jos din cap sa ramai chel de atatea minciuni cate debitezi.

    DAR mai ai un pic, pregatestete sa iesi din politica.

  9. hotul strica hotii

    zic si eu ca si copii…pai, cine a inceput? nu matale?
    nu tu te-ai luat cu procese de cei din Consiliul local?
    Asta-i plata indarat!
    Ai incurcat PSD cu Prefectura, acm culegi roadele…oricum zilele ti-s numarate…

  10. Anonim

    ma doctore tu vorbesti ,tu cu securistul tibi nu ti rusine haide ma cu masina tu si cu securistu in fiecare zi pe drumul 191d de la sig la tusa nerusinati ce sunteti .asteptati o sa vina baba KOVESI pe la voi si pe la nulitatea de primar BONTE FLORIAN DE LA SIG .APROPO CE IATI DAT SA VA SUGA incepe cu p

Leave a Comment