Șase întrebări pentru parlamentarii sălăjeni: deputatul Florian Neaga

În ce domenii considerați că aveți un nivel de experiență care vă recomandă ca parlamentar?

Pornesc de la experiența mea de medic. Cunosc sistemul medical foarte bine, îi cunosc atuurile, dar și lipsurile. Se pot face multe pentru pacienți. Pot obține sănătatea mult mai repede și mai bine dacă se fac schimbările necesare pentru a-l eficientiza.

 Câte țări străine ați vizitat și ce limbi străine cunoașteți (scris și vorbit)?

Am fost în străinătate mai mult împins de activitatea mea de medic, așa că nu pot spune că am fost un vizitator al altor țări în adevăratul înțeles al cuvântului. La fel și cu limbile străine, m-am ales cu cunoștințe care au implicat activitatea medicală, nu pot spune că cunosc limbi străine ca cineva care le studiază în mod expres. Limba engleză, bineînțeles, este cea mai folosită, sunt nevoit și eu să o folosesc în mod curent. La fel și limba franceză. Dar subliniez că vorbesc de o utilizare a lor în special în domeniul medical și atât cât, pe lângă aceasta, mi-am format o cultură generală.

Care sunt proiectele considerate de dumneavoastră urgente pentru sălăjeni și dacă între acestea se regăsesc și cele pe care le veți aduce în Parlament?

Sunt multe priorități, pentru că nu s-a acționat la timp și s-au acumulat. Voi porni demersuri în sănătate, unde pot fi cel mai eficient. Și voi colabora strâns cu specialiști și cu colegi parlamentari pentru soluții în educație și în economie, pentru o instruire de calitate a tinerilor și pentru un mediu economic care să asigure posibilități de muncă cu venituri cât mai bune.

Numiți două legi pe care le considerați greșite sau prea puțin eficiente în scopul pentru care au fost adoptate și care este primul proiect legislative pe care îl veți propune în Parlament?

În România sunt în vigoare peste zece mii de acte normative – aproape șapte mii de legi, peste o mie de ordonanțe simple ale guvernului și peste două mii de ordonanțe de urgență. Cu siguranță, unele au dat naștere la inechități, multe sunt desuete. Corectarea lor nu poate fi făcută deodată, ci trebuie făcută în funcție de nevoile imediate ale societății, în funcție de priorități, acolo unde modificările pot aduce beneficii imediate oamenilor. Consider că legislația privind modul de aplicare a asistenței medicale, cât și modul de angajare a personalului medical necesită îmbunătățiri. De asemenea, sunt necesare modificări în domeniul achizițiilor publice.

Cum considerați că este tratată problema pandemiei în România? Ce greșeli majore considerați că s-au făcut și care sunt soluțiile pe care le vedeți a fi eficiente în gestionarea acestei situații?

Pandemia, așa cum îi spune și numele, este o problemă nu doar a României. Țara noastră poate aborda problema numai în context internațional și măsurile sunt cele aplicate și în alte țări europene. Și la noi, și în alte țări, problemele legate de pandemie au rădăcini în organizarea măsurilor și în fondurile disponibilizate. Soluții eficiente sută la sută nu există. Importantă este atitudinea oamenilor, grija pe care o avem noi toți pentru a împiedica răspândirea rapidă a virusului și a evita, astfel, un număr mare de îmbolnăviri, care împovărează peste măsură sistemul medical.

 Sălăjenii nu au fost foarte norocoși în ultimii 30 de ani cu echipele pe care le-au trimis în Parlament. Ce doriți să schimbați în proiectele, prin ideile cu care veți veni, în viața sau problemele cetățenilor, astfel încât la final de mandate să primiți aprecieri și nu cuvinte mai puțin frumoase?

Scopul meu nu este să mă compar cu alți parlamentari sau să obțin laude și să evit criticile. Acestea nu pot fi scopuri în sine. Voi munci să aduc un plus cât mai consistent societății, cu beneficii concrete în domeniile cheie de care am amintit mai sus, care sunt pilonii comunității, astfel încât la nivel de indivizi, să simțim fiecare că o ducem mai bine.

 

 

 

 

3 Thoughts to “Șase întrebări pentru parlamentarii sălăjeni: deputatul Florian Neaga”

  1. Anonim

    Penibile raspunsuri, fara „substanța” , nimic concret. Un Daia de Salaj.

  2. Ioan

    Tot binele din lume vi-l doresc d-voastră și echipei D-voastră în noul an în care voi întra și eu mulțumită lui Dumnezeu și profesionalismului cu care am fost tratat în lunga și greaua suferință în care mi-ați fost alături. La mulți ani

  3. sive

    de aia trebuie sa scapam de pesedisti

Leave a Comment